G4Media.ro

Femeie acuzată că a luat bani pe cursuri fictive de formare pentru…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Femeie acuzată că a luat bani pe cursuri fictive de formare pentru angajarea în poliție / Promitea mașină de serviciu, telefon și salariu între 7 și 10 mii de lei 

O femeie de 33 de ani este acuzată că a înșelat 37 de persoane cărora le-a spus că îi poate angaja în cadrul poliției, în urma unui concurs, spun surse G4Media. Ea organiza concursuri și le dădea teste grile pentru a fi mai credibilă.

Avea chiar și un birou unde îi pregătea pe ”cursanți”, le dădea teste grilă, le spunea ca vor avea salariu cuprins între 7.000 – 10.000 de lei, mergea cu ei prin fața secțiilor să le prezinte următorul loc de muncă, le spunea că vor avea mașina de serviciu și telefon, precizează sursele G4Media.

”Polițiști din cadrul Secției 8 au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că o femeie, susținând că este angajata unei instituții și are influență, ar fi pretins 3.500  de lei, promițând persoanei vătămate angajarea în aceeași instituție.

Astfel, din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada noiembrie – decembrie 2022, femeia, în vârstă de 33 de ani, ar fi  pretins și primit de la 37 de persoane, sume cuprinse între 2.700 – 40.000 de  lei, în cuantum de 100.000 de lei, promițând în schimbul banilor că acestea vor fi angajate în cadrul unei instituții.

De asemenea, s-a stabilit că, pentru a crea o aparență oficială, bănuita ar fi chemat persoanele vătămate la interviuri pentru a le familiariza cu grilele de examen și ar fi completat diferite declarații și angajamente pentru viitoarele posturi promise”, anunță Poliția Capitalei.

Joi s-au efectuat două percheziții la domiciliul tinerei și la o locație pe care ar fi utilizat-o drept birou, fiind identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă. De asemenea, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Mișto….😜😜😜

  2. Respect. Nu ar trebui sa fie ilegal sa profiti de prostia unora.