G4Media.ro

Arabia Saudită a raportat primul excedent bugetar din aproape 10 ani, datorită…

Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Arabia Saudită a raportat primul excedent bugetar din aproape 10 ani, datorită creşterii veniturilor sale din petrol

Arabia Saudită a raportat primul excedent bugetar din aproape 10 ani, datorită creşterii veniturilor sale ca urmare a preţurilor ridicate ale petrolului, transmite CNBC, citat de News.ro.

Excedentul din 2022 a ajuns la 102 miliarde de riali (27 miliarde de dolari), reprezentând 2,6% din produsul intern brut saudit, potrivit Ministerului de Finanţe al regatului, care a publicat estimări preliminare.

Veniturile totale pentru acest an au fost estimate la 1.234 miliarde de riali, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 1.132 miliarde de riali.

Guvernul ţării bogate în hidrocarburi a aprobat un buget de 1.114 miliarde de riali pentru 2023 şi se aşteaptă să înregistreze în continuare un excedent de 16 miliarde de riali.

Aceasta este o reducere semnificativă faţă de excedentul din acest an, la doar 0,4% din PIB, dar este totuşi un excedent şi se bazează pe un preţ al petrolului mult mai mic decât se aşteaptă mulţi analişti pentru anul viitor.

”Analiza noastră sugerează că bugetul se bazează pe o prognoză a preţului petrolului de aproximativ 75 de dolari pe baril, cu mult sub estimarea noastră de 105 dolari pe baril) pentru anul viitor”, a scris Daniel Richards, economist la banca Emirate. NBD din Dubai, într-o notă de cercetare.

Economiştii estimează că Arabia Saudită are nevoie ca preţul petrolului să fie între 75 şi 80 de dolari pe baril pentru a-şi echilibra bugetul.

Se estimează că creşterea economică ţării va încetini semnificativ în 2023, de la 8,5% în acest an la 3,1%, a spus Ministerul de Finanţe.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent s-au tranzacţionat joi la curca 77,45 doalari pe baril, la Londra, în timp ce contractele futures din SUA West Texas Intermediate au crescut cu 1,4%, la 73,09 dolari pe baril.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...