G4Media.ro

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose despre Schengen: „Eu nu cred că se mai…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose despre Schengen: „Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice / Nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat marţi, la Antena 3, că el nu crede că se mai poate face nimic în privinţa aderării la Schengen şi nu ştie „ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice”. „Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a mai spus Tudose, afirmând că speră ca anul viitor, pe preşedinţia spaniolă, prim-ministrul spaniol fiind social-democrat, să avem mai mult succes.

„O să spun exact ce gândesc şi ce am aflat pe aici. Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice care trebuiau îndeplinite. Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a spus Mihai Tudose, citat de News.ro.

El a precizat că miercuri se va face ordinea de zi pentru reuniunea JAI şi a arătat că nu crede că România se va afla pe ordinea de zi pentru aderarea la Schengen.

„Va intra Croaţia fluierând şi Bulgaria şi cu noi nici nu vom fi pe ordinea de zi”, a mai afirmat europarlamentarul PSD, el adăugând că „prezenţa noastră pe ordinea de zi va necesita din partea unor state o poziţie argumentată, de ce nu sunt de acord”.

„Ultima dată când m-am uitat pe o hartă nu aveam graniţă cu Austria, poate au ei alte hărţi”, a mai comentat Mihai Tudose, referitor la argumentele invocate de austrieci în decizia de a nu susţine aderarea României la Schengen.

Tudose a arătat că „sunt alte argumente, de ordin politic, economic, pe care nu le pot spune acele state, public, pe masă”.

„Eu sper că data viitoare, că va fi şi o dată viitoare. Acum, o să ziceţi că fac politică dar principalii vectori, astăzi, când stăm de vorbă, în România sunt preşedintele, premierul, ministrul de Interne, ministrul de Externe. Toţi din familia PNL, din familia de dreapta. Comisia este condusă de dreapta, Parlamentul este condus de dreapta, e familia lor politică”, a spus Tudose, menţionând că ţara care se opune, Austria, este guvernată de asemenea de dreapta.

„Aşteptăm, poate data viitoare, pe preşedinţia spaniolă, prim-ministrul spaniol fiind social-democrat, să avem mai mult succes”, a mai afirmat Tudose.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Ce se mai lupta pentru Romania! 2 doze…

    • Dacă nu era PSD adus la putere, ar fi cerut 4 demisii: Iohannis, Ciucă, Aurescu de la Externe și ambasadorul Hurezeanu de la Viena.

    • Hai că ați rezolvat-o și pe asta tovarăși ! 😂😂😂😂😂😂😂😂

    • Expulzarea ambasadului austriac și naționalizarea tuturor societăților austriece și un șut în dos cu direcția la vulva memelor lor de hoți!

  2. Daaaaa, s-o asteptam pe Merkel, ca ea lasa pe toata lumea sa intre in Schengen 😎

  3. Pai ped si pnl ar trebui sa stie de ce .. din cauza lor!🤢🤯

  4. Poate asta-i problema. Pentru voi totul e negociabil, bem o bere, servim un mic, degustam o folclorista, impartim un comision, jucam o tabla. Republică bananiera confiscată de niște păstăi blege.

  5. Ciocul mic! Ca voi le-ati dat la austrieci ocazia sa ne toace la Sebes (Mordor) toate padurile. Si tot voi le-ati dat gazul care pleaca de la Bustuchin direct in Austria. De banci ce sa mai vorbim!

  6. Tudose le zice de parca nu din cauza pesedeului și a altor partide prin care a umblat el se intampla asta, o zice de parca EU e rea, și nu vrea România in schengen. El chiar se crede un cinstit și un competent, nu vede cât de impostor și hot este el și partidul din care face parte.

  7. Pai nea Tudose, dumneata și restul dinozaurilor care faceți parte din „spuma” politicienilor care ați condus tara în ultimii 30+ ani, ne-ati adus în acest stadiu. In Romania, poți încalcă orice regula și orice lege dacă știi pe cine trebuie și dacă dai șpaga unde trebuie. Ce sa cautam noi în Schengen? La noi, peste 90% din vamesi sunt corupți și sunt conducatorii bandelor de traficanți. Este o miza mare doar pentru voi, partidele din vârf, pentru ca dacă intram în Schengen vor veni și mai multe genți de bani către partide și către membrii partidelor de la conducere PSD & PNL & UDMR.

  8. Mai traieste si premierul cash? Are timp sa dea declaratii intre doua vizite la casierie pentru ca el nu are carduri si nu are incredere in banci?
    Revenind la subiect, este o mare „victorie” a TUTOR europarlamentarilor nostri la Bruxelles. Tinand cont de coruptia din vamile noaste si de „profesionalismul” vamesilor nostri oricum nu meritam, dar se vede ca noi stim sa facem lobby numai intern, adica caterinca a la Romania de genu”: o damigeana de vin de buturuga pentru un serviciu bun la stat pentru fina, un miel de Paste pentru nu stiu ce aprobare si comisioane pentru contracte cu statul etc. etc. si nu lobby european de inalt nivel. Suntem niste zero barati din punct de politica inalta.

  9. Mai trebuie lucrat la calitatea politicienilor care evident nu se ridica la acelasi nivelul cu sistemele tehnice ! Vinul nou se pune in burduf nou !

  10. Stie nea Tudose, cutitarul brailean, ce stie….are scoala vietii…..

  11. În ce partid mai e traseistul Worf acum?

  12. Eu zic să luăm o pauză, să tragem adânc aer în piept și să ne gândim puțin că și umilința are totuși o limită. Dacă am ajuns în halul ăsta de milogi, încât să ne aplecăm pentru un căcat de Schengen, înseamnă că am ajuns rău de tot.
    Ceea ce se întâmplă acum, trebuie să fie o lecție pentru mulți mulți ani de acum încolo. Noi că țară și neam, ar trebui să ne facem indispensabili, nu să ne umilim în ultimul hal. Sunt sigur că există pârghii și fiecare român poate să pună umărul la asta.

    • Nu ne vindem tara. Dam legi sa scoatem puscariasii de la racoare in schimb, iar politia ciocneste cu interlopii la nunți si botezuri, chiar traficul e coordonat de militie la nuntile interlopilor. Frumos frumos. Nu zic de austrieci, care ling tevile cu gaz ale lui Putin, dar trebuie sa vedem și Romania asa cum e…

  13. Corupția, tov. Tudose, cum stăm cu corupția?

  14. Cu handicapați ca tine ma mir ca nu ne scot din ue

  15. Eu cred ca domnul Tudose stie ceva, iar pe inaltele coridoare politico geo-strategice apele s-au impartit. Sfera de influienta a CCCP in Europa va fi pana la granita cu Polonia, Ungaria, Croatia si Grecia. Ca sa fie pace. Restul ati inteles, vom invata alfabetul kirilic. Sa dea cel de sus sa n-am dreptate.

  16. E de rasu’ dosului cum se strofoaca sleahta politica indigena cu cersitul accesului in Schengen, ignorand faptul ca suntem, in afara de mega-corupti si ultra-incompetenti in paza frontierelor, si campionii UE la traficul de persoane, gestionat de clanurile de „suedeji” care ne „onoreaza” natiunea…

  17. Pana la urma meritam sa stam la granita ca gusterii.
    Daca eram noi impecabili era altceva, asa cand la noi zboara drogurile, tigarile peste granita bine mersi, vamesii arestati sunt eliberati si se intorc la spaga in continuare, ce sa ma comentam?
    In fiecare zi vedem ca se prescriu fapte. Hotii raman cu banii si cu 30 de zile de arest.
    Noi votam hotzi si ei ne fura, ne meritam soarta!

  18. că ai făcut România de rușine în fața Japoniei cînd nu l-ai primit pe prim ministrul Abe.

  19. Și în Austria este corupție.

  20. Lehamite….lehamite de toți…Olanda, Suedia, Danemarca, Austria…de politicienii noștri….toate la un loc arata ca un târg de sclavi in care fiecare vinde și cumpara, pe ascuns, democrația Europei. In fapt sunt toți niște șacali…….lehamite!