G4Media.ro

Ce instituții din Constanța sting lumina și termină programul mai repede ca…

Sursa foto: Pexels

Ce instituții din Constanța sting lumina și termină programul mai repede ca să facă economie la curent și căldură/ Cum s-au adaptat magistrații, funcționarii publici și hypermarketurile crizei energetice

Info Sud-Est a făcut un bilanț pe plan local cu privire la măsurile de economisire a energiei luate de instituțiile din orașul de la Marea Neagră. Printre cele mai întâlnite decizii au fost tranziția la becuri LED, panourile fotovoltaice, dar și înlocuirea aparaturii învechite care consumă mult și, de asemenea, scurtarea programelor de lucru. Unele companii sau instituții au ales să răspundă solicitărilor Info Sud-Est și să prezinte pe larg măsurile pe care urmează să le ia, altele au refuzat să dea curs demersului jurnalistic.

Instanțele

Curtea de apel Constanța, Judecătoria Constanța și Tribunalul Constanța au transmis la solicitarea Info Sud-Est o serie de măsuri pentru economisirea energiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, propuse de Ministerul Justiției după cum urmează:

Măsuri planificate pe termen scurt:

  • închiderea tuturor surselor de iluminat, în intervalul în care nu este activitate, cu excepţia celor care trebuie să funcționeze în permanenţă;
  • reducerea numărului de corpuri de iluminat funcţionale în spaţiile comune (hol, antecameră etc);
  • pe perioada verii, aparatele de aer condiționat au fost setate pe o temperatură mai ridicată, apropiată de cea a mediului exterior si au fost folosite doar cu ferestrele şi uşile închise;
  • la finalizarea programului de lucru au fost oprite aparatele de aer condiţionat;
  • în zilele cu temperaturi mai scăzute, folosirea aerului condiționat a fost oprită;
  • oprirea tuturor echipamentelor electronice (staţii de lucru, imprimante, etc.) la finalizarea programului de lucru, în afara celor care trebuie să funcţioneze în permanență.

Măsurile planificate pentru a reduce consumul pe termen mediu şi lung:

  • înlocuirea corpurilor de iluminat din instituţie cu cele care utilizează tehnologia LED, propunere care se va realiza în baza unui proiect ce va cuprinde un calcul lumino-tehnic;
  • automatizarea lifturilor în sensul eficientizării comenzilor de traseu; analiza înlocuirii aparatelor de clasă energetică inferioară cu aparate de clasa energetică eficientă;
  • montarea de panouri fotovoltaice pe terasa instituţiei, panouri care să asigure minim necesarul de consum pentru iluminatul spațiilor comune şi alimentarea lifturilor.
  • S-a apreciat că măsurile avute în vedere pentru reducerea consumului de energie electrică la aparatului propriu al Ministerului Justiţiei pot fi implementate la nivelul instanţelor judecătoreşti, potrivit specificului fiecărei instanţe (program şedinţe, cauze etc.) fără a fi afectată calitatea actului de justiţie, având ca obiectiv reducerea cu 10% a consumului de energie electrică.
  • închiderea tuturor surselor de iluminat, in intervalul in care nu este activitate, cu excepţia celor care trebuie sa funcționeze in permanenţă;
  • reducerea numărului de corpuri de iluminat funcţionale in spaţiile comune (holuri, anticameră etc.);

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța are încheiat un contract de furnizare a energiei electrice la un preț sub ofertele existente la ora actuală pe piață care se situează la o valoare de 2,50253 MWh, respectiv la un preț de 1063,18 lei/ MWh, transmite instituția.

Măsurile luate de Parchet pentru a economisi energie:

  • pe timp de noapte se oprește furnizarea de energie termică (se oprește centrala termică);
  • pe timpul nopții s-a sistat iluminatul pe holuri, acesta fiind permis (funcțional) la punctul de acces în clădire;
  • în timpul zilei funcționează iluminatul doar în birourile situate pe partea de nord (fiind întunecate), etc.

Primăria și Consiliul Județean Constanța

Primăria Constanța a declarat prin intermediul reprezentanților săi că a luat următoarele măsuri de economisire a energiei electrice, astfel:

  • reducerea programului de iluminat public prin oprirea iluminatului cu o oră mai devreme;
  • reducerea iluminatului public prin deconectarea stâlpilor de iluminat, o treime din totalul stâlpilor situați pe bulevardele principale.

Consiliul Județean Constanța a vorbit despre o serie de măsuri integrate într-un plan și despre formarea „Comisiei mixte de implementare și monitorizare a aplicării măsurilor privind reducerea consumului la utilități” din care vor face parte și doi membri din cadrul CJC.

  • Planul este structurat pe mai multe domenii. Astfel, conform CJC, regăsim măsuri de economisire a energiei în sectorul de alimentare cu energie electrică precum: utilizarea luminii naturale pe cât posibil în spațiile comune, funcționarea aparatelor de aer condiționat după un orar stabilit, interzicerea unităților de aer condiționat cu fereastra deschisă, verificarea periodică a stării tehnice și modului de funcționare al instalațiilor electrice în afara programului de lucru și înlocuirea etapizată a corpurilor de iluminat clasice cu sisteme de iluminat economice precum – lămpi fluorescente compacte, lămpi cu tuburi fluorescente sau diode emițătoare de lumină (LED).
  • De asemenea, un alt domeniu important care a fost menționat în plan este sectorul de alimentare gaze naturale și energie electrică. Astfel, susține CJC, se vor efectua verificările tehnice periodice a aparatelor consumatoare de combustibil gazos și reviziile instalațiilor de alimentare cu gaze naturale la termenele scadente prevăzute de reglementările în vigoare, se vor monta termostate de încăpere şi/sau robineți cu termostat, după caz, pentru eficientizarea consumului de gaze naturale și nu în ultimul rând, se vor efectua reviziile instalațiilor de alimentare cu energie termică şi se vor remedia în cel mai scurt timp eventualele defecțiuni apărute.

Pe termen mediu și lung, CJC susține că se vor lua următoarele măsuri:

  • În cadrul sectorului de alimentare cu energie electrică: Utilizarea surselor de energie alternativă (panouri fotovoltaice, instalații eoliene) în vederea diminuării gradului de dependență faţă de sistemul energetic național, înlocuirea aparaturii/echipamentelor mari consumatoare de energie electrică cu tehnologii noi, fiabile care se încadrează în categorii de consum minim: implementarea sistemelor inteligente de iluminat interior şi exterior/perimetral, utilizând corpuri de iluminat dotate cu senzori de prezenţă/senzori de crepuscul.
  • În cadrul sectorului de alimentare cu gaze naturale: Accesarea programelor ce au ca obiectiv modernizarea şi creşterea eficienței energetice a clădirilor aflate în administrarea unităților M.A.I, utilizarea combustibililor şi tehnologiilor alternative pentru încălzirea spaţiilor (pompe de căldură, energie geotermală, energie solară);

Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului a declarat că își propune economisirea energiei electrice prin consumatori eficienți:

  • „Fiecare parohie va proceda funcție de contextul consumului de la fața locului. Fie apelăm la consumatori mai eficienți energetic, fie mai diminuăm utilizarea celor existenți, în măsura posibilităților”, a transmis Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Prefectura Constanța

Prefectura Constanța a răspuns de asemenea solicitării Info Sud-Est, comunicând următoarele:

  • ”A fost emis Ordinul Prefectului privind aprobarea Planului propriu de măsuri în vederea reducerii consumurilor la utilități și încadrarea în alocațiile bugetare și desemnarea responsabilului pentru implementarea și monitorizarea acestuia;
  • S-a întocmit Planul propriu de măsuri în vederea reducerii consumurilor la utilități și încadrarea în alocațiile bugetare;
  • S-au instruit salariații din cadrul instituției în scopul implementării Planului de măsuri în vederea reducerii cheltuielilor aferente utilităților”.

Casa Județeană de Pensii

  • Casa Județeană de Pensii transmite, în urma solicitărilor că „instituția are în permanență ca unul dintre principalele obiective menţinerea cheltuielilor de funcţionare la un nivel cât mai redus pe toate planurile, nu numai în ceea ce privește economisirea energiei electrice”.

Ce fac hypermarketurile

Firme private au fost de asemenea contactate de către reporterii Info Sud-Est privind măsurile pe care aceștia le vor lua.

City Park Mall și Vivo Mall au refuzat să răspundă solicitărilor trimise.  Alte entități contactate dar care au refuzat să spună cum vor face economie la energia electrică sunt clinicile medicale private OCH, Euromaterna, Medlife, dar și reprezentanți din domeniul jocurilor de noroc, cum ar fi Superbet, Game World și Milion Constanța.

În schimb, au răspuns reprezentanții lanțurilor LIDL și Profi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Hipermarket urile sunt „instituții”? Ca asa reiese din titlu.
    Ma rog, prin text mai apare chiar și arhiepiscopia tomisului, sa zicem ca ar fi pe jumătate instituție. Bine ca nu sunt publicate și sfaturi de economisire de la IPS-ul local. Sigur spunea ca se poate economisi electricitate schimbanad becurile cu lumanari