G4Media.ro

Grupul rus Lukoil ar putea vinde până la finalul anului rafinăria sa…

Sursa foto: AFP / Kirill KUDRYAVTSEV

Grupul rus Lukoil ar putea vinde până la finalul anului rafinăria sa ISAB din Sicilia/ Lukoil nu este afectat de sancțiuni, dar creditorii ISAB nu mai vor relații comerciale cu o entitate rusească după războiul din Ucraina

Grupul rus Lukoil ar putea vinde până la finalul anului rafinăria sa ISAB din Sicilia, a afirmat, luni, directorul general Eugene Maniakhine, într-un interviu acordat publicaţiei Il Sole 24 Ore, transmite Reuters.

Rafinăria ISAB, la care lucrează aproximativ 1.000 de angajaţi, este deţinută de firma elveţiană de trading Litasco SA, care vinde 89% din producţie. La rândul său, Litasco este controlată de grupul Lukoil.

Rafinăria din Sicilia, una dintre cele mai sărace regiuni italiene, este responsabilă pentru 20% din capacitatea de rafinare a ţării, iar activitatea sa va fi afectată după ce luni, 5 decembrie, a intrat în vigoare embargoul asupra petrolului rusesc transportat pe mare.

Guvernul italian nu ar trebui să meargă mai departe cu planurile de a pune rafinăria sub administrarea provizorie a statului, a declarat Maniakhine. Întrebat de jurnalişti în legătură cu interesul din partea platformei americane de investiţii Crossbridge Energy Partners, acesta a răspuns: „Negociem vânzarea”.

„Există ideea să vindem. Credem că tranzacţia poate fi realizată în scurt timp … probabil până la finalul anului”, a adăugat şeful ISAB.

Maniakhine a indicat că ISAB are suficiente rezerve şi contracte pentru petrol din afara Rusiei pentru a continua să opereze „câteva luni” şi nu este nevoie ca Italia să preia rafinăria. O astfel de decizie „nu este nici corectă, nici utilă” şi „ar putea contribui la închiderea unităţii şi ar crea obstacole pentru vânzarea către un nou proprietar”, a explicat şeful ISAB.

Lukoil nu este afectat de sancţiuni, dar furnizorii şi creditorii ISAB nu vor să aibă relaţii comerciale cu o entitate rusească, în urma conflictului din Ucraina.

Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a anunţat sâmbătă că a primit asigurări din partea autorităţilor americane că băncile care vor finanţa operaţiunile punte la rafinăria ISAB nu vor fi vizate de sancţiunile americane.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Rusia e Coreea de Nord 2.