G4Media.ro

Lionel Messi, performanță majoră: Argentina – Australia va fi meciul cu numărul…

sursa foto: Facebook/ Leo Messi

Lionel Messi, performanță majoră: Argentina – Australia va fi meciul cu numărul 1000 din carieră

Confruntarea Argentina – Australia, de la Cupa Mondială din Qatar, va fi meciul cu numărul 1.000 din cariera argentinianului Lionel Messi, informează L’Equipe, citată de News.ro.

Messi a jucat în 778 de partide pentru FC Barcelona, 168 pentru naţionala ţării sale şi 53 pentru Paris Saint-Germain. El are 788 de goluri înscrise și 348 de pase decisive. În carieră a înscris de 56 de ori câte un hattrick (trei goluri într-un singur meci).

Dintre compatrioţii săi, a atins pragul de 1000 de meciuri doar Javier Zanetti.

Alţi doi jucători prezenţi în Qatar, care au cel puţin 1000 de meciuri jucate în carieră, sunt portughezul Cristiano Ronaldo şi brazilianul Dani Alves.

Considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, Messi a câștigat de șapte ori Balonul de Aur (record alltime), și șase Ghete de Aur europene. La Barcelona a câștigat 35 de trofee, printre care zece titluri în La Liga și patru UEFA Champions League.

Messi deține recordul pentru cele mai multe goluri în campionatul Spaniei (474) și cele mai multe goluri într-un sezon de La Liga și în Europa (50). De asemenea, e fotbalistul cu cele mai multe hattrick-uri în La Liga (36).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu a existat si nu exista fotbalist mai mare ca PELE,dupa el Maradona si altii.