G4Media.ro

Viva Magenta este culoarea anului 2023 / „O nuanţă saturată aproape de…

Sursa foto: Captură fashion.ettoday.net

Viva Magenta este culoarea anului 2023 / „O nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”

Compania Pantone şi-a anunţat culoarea anului 2023: Viva Magenta, o nuanţă între albastru şi roşu, şi aşa cum a definit-o criticul de la New York Times Jason Farago, „o nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”, anunță News.ro.

Timp de aproape 25 de ani, compania care stabileşte unele dintre cele mai recunoscute standarde coloristice, a avut drept sarcină să aleagă o nuanţă care, conform analizei sale transdisciplinare extinse a nuanţelor proeminente din artă, modă, design şi nu numai, nu surprinde pur şi simplu spiritul actualităţii, aşa-numitul zeigeist, ci dă tonul pentru anul care vine.

După albastrul stins din 2020, după două nunanţe de gri şi galben în 2021 şi nuanţa strălucitoare Very Peri de anul acesta, Pantone s-a hotărât la această nuanţă „îndrăzneaţă” de roşu carmin pentru 2023.

„Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie – şi ştim că toţi avem mare nevoie de asta”, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

În cultura populară, nuanţele de magenta sunt peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea aristocratică-western de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”.

Harry Styles, mereu la avangarda modei, a ales un blazer magenta Gucci când a sosit la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera filmului „Don’t Worry Darling”, în timp ce, săptămâna trecută, Prinţesa de Wales a purtat o rochie caftan Emilia Wickstead şi o pălărie asortată în acest ton, pentru a-l primi pe preşedintele Africii de Sud Ramaphosa.

Compania americană de vopsea Benjamin Moore a prognozat mai devreme revenirea în trend a pereţilor interiori în nunaţe de roşu, denumind drept propria culoare a anului „Raspberry Crush”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Si doar acum ziceti? M-am facut de rusine tot anul cu blugi albastri 🙁

    • Numai incearca sa compui numele pe care ar fi trebuit sa-l dai nadragilor de culoare viva-magenta.
      Asa ca merge si blugi albastri marca consacrata si verificata. Nu trebuie sa-i schimbi anual.
      Vorba poetului: eu raman ce-am fost, romantic.

  2. Nu-i albastru-galben??