G4Media.ro

Preşedintele CJ Iași, Costel Alexe, huiduit în timp ce îşi ţinea discursul:…

Sursa: Facebook/ Costel Alexe

Preşedintele CJ Iași, Costel Alexe, huiduit în timp ce îşi ţinea discursul: Pentru noi, Idealul Unirii stă în motivaţia nestăvilită de a vedea Iaşul şi Moldova, dar şi Republica Moldova, conectate de vestul ţării prin autostrada Unirii

Câteva mii de ieşeni au participat la manifestările oficiale organizate în centrul oraşului cu prilejul Zilei Naţionale, momentul cel mai apreciat fiind defilarea celor peste 400 de militari şi angajaţi ai Ministerului de Interne, transmite News.ro

Manifestările au avut loc în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe a declarat în discursul său rostit în faţa miilor de ieşeni adunaţi în centrul oraşului că „noi, cei de astăzi avem datoria să luăm deciziile corecte, pentru ca urmaşii noştri să privească într-o zi la faptele noastre, aşa cum privim noi la trecutul măreţ al României”.

„Funcţiile politice şi administrative sunt vremelnice, deciziile însă pot schimba pentru totdeauna destinul ţării. Nu suntem veşnici într-o funcţie sau alta. Pentru noi, la 104 ani distanţă, idealul Unirii stă în motivaţia nestăvilită de a vedea Iaşul şi Moldova, dar şi Republica Moldova, conectate de vestul ţării prin autostrada Unirii. Legătura istorică dintre Moldova, Basarabia şi Transilvania trebuie să fie reprezentată de legătura rutieră pe care o aşteptăm de 30 de ani. În faţa acestui obiectiv trebuie să fim cu toţii uniţi, de la întreaga clasă politică la fiecare cetăţean”, a afirmat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.

În timpul discursului său, din mulţime s-au auzit huiduieli, dar şi fluierături.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica le-a mulţumit oamenilor pentru că au venit în număr mare la manifestările de Ziua Naţională, edilul afirmând că el crede într-o Românie mândră, prosperă şi europeană.

„N-aş vrea să vorbim despre prezent şi traumele lui, le trăim în fiecare zi. Le ştim, le cunoaştem. Ne plângem în fiecare zi despre asta. Haideţi să vorbim despre viitorul acestei naţiuni, despre ce dorim să lăsăm moştenire copiilor noştri. Cred într-o Românie mândră şi prosperă, unită, în care toţi românii să se regăsească sub acelaşi drapel. Cred într-o Românie europeană strâns legată într-o alianţă militară puternică şi cu o viziune occidentală. Cred că Iaşiul are mult de spus pentru această ţară, că îşi poate găsi un rol de unire între toţi românii, că poate lega spiritul şi demnitatea acestui popor, indiferent de clasa politică”, a declarat primarul Mihai Chirica în discursul său.

Momentul cel mai aşteptat de ieşenii veniţi în centrul oraşului a fost defilarea celor peste 400 de militari şi angajaţi ai Ministerului de Interne.
Ceui prezenţi au putut vedea TAB-uri ale armatei, autospeciale de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ATV-uri şi autoturisme de intervenţie de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, autospeciale ale Poliţiei Iaşi şi ale Poliţiei de Frontieră, autovehicule ale SRI, Ambulanţei şi Poliţiei Locale.

La finalul manifestărilor, primăria a oferit peste 5.000 de porţii cu fasole şi cârnați, dar şi vin şi suc.

Unii oameni s-au aşezat la coadă cu o oră înainte să înceapă împărţirea bucatelor. În zonă au fost montate garduri metalice, pentru a nu se crea îmbulzeală în jurul oalelor cu mâncare.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Cat de sarac sa fi sa te asezi la coada cu o ora inainte pt a primi un blid cu fasole? La pomeni romanul nu cunoaste limite si asta spre bucuria politicului care va vrea prosti saraci si analfabeti.

    • Am ceva amintiri din Olanda (am facut masteratul acolo) cu ceva cadre didactice olandeze îmbulzindu-se (cu copiii de mâna) la gratarul cu cârnati si fripturi, mai ceva ca oamenii veniti din state cu adevarat sarace.

  2. Cum nu e Alexe deja la pârnaie pentru mita flagrantă? Păi ați votat PSD 30%, PNL 25% și ăștia au făcut praf independența judiciară.

  3. Îl mai țineți minte, la începutul pandemiei, când a primit mită nu știu câte tone de tablă? Ha haaa! Cât tupeu, să mai țină și discurs de Ziua Națională.

  4. Măiculiță, ce fețe de comuniști au toți din poză! Zici că îl așteaptă pe Ceaușescu la Zilele orașului Fălticeni, în 1987. Doamna în alb va ține un discurs despre planul cincinal.
    E doar o iluzie că poza e făcută în 2022.

  5. Până la vest și la autostrada Unirii va trebui să mergeți întâi la București și de acolo pe valea Oltului la Sibiu și abia apoi spre vest… Dacă se va termina și cea de la Pitești-Sibiu. Dacă nu, prin Bulgaria, Serbia și de acolo pe unde vreți. Ele n-ai CNAIR-uri.

  6. Uite un roman fericit. Costel Alexe. Viitor de aur.