G4Media.ro

De cealaltă parte a baricadei. Fostul șef al DNA și ex-judecător CCR,…

Sursa Foto: Inquam Photos

De cealaltă parte a baricadei. Fostul șef al DNA și ex-judecător CCR, Daniel Morar s-a asociat cu o casă de avocatură și va apăra oameni de afaceri și companii în anchete și procese penale / Morar a fost judecătorul raportor în deciziile CCR privind prescripția

După 23 de ani de procuratură, dintre care 8 ani la vârful DNA și al Parchetului general, și după 9 ani la CCR, fostul procuror-șef anticorupție Daniel Morar s-a asociat cu casa de avocatură Albu Legal și va apăra oameni de afaceri și companii în anchete și procese penale, se arată într-un comunicat de presă remis de casa de avocatură – redenumită – Albu Morar.

Intenția mea de a practica avocatura după încheierea mandatului a fost exprimată și public – am afirmat anterior că, odată ce îmi voi fi încheiat mandatul la Curtea Constituțională, cariera mea publică va lua sfârșit și voi activa în mediul privat. Am ales astfel avocatura, o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere”, a declarat Daniel Morar.

Practica principală este și va continua să fie apărarea în procese penale, prin reprezentarea companiilor și a oamenilor de afaceri atât în fața organelor de urmărire penală (îndeosebi a parchetelor specializate, DNA și DIICOT), cât și a instanțelor de judecată.

De asemenea, Albu Legal oferă consultanță în prevenția riscurilor penale, servicii de investigație internă, precum și asistență juridică în relația cu autoritățile administrative de control (de exemplu ANAF, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă – OLAF și corespondentul sau român, Departamentul de Luptă Anti-Fraudă – DLAF)”, se arată în comunicatul casei de avocatură.

Potrivit CV-ului său, Daniel Morar a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 1990.

A ales să se facă procuror, deși spunea că s-ar fi făcut avocat dacă nu venea Revoluția și ar fi continuat regimul totalitar, potrivit unui interviu semnat de jurnalistul Dan Tăpălăgă și publicat în cartea ”În dialog cu Daniel Morar. Prețul Adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul” din 2012

În 2005 a fost numit procuror șef DNA. A avut două mandate până în 2012. Apoi, timp de 6 luni a fost procuror general interimar al României. Între 2013 și 2022 a fost judecător al Curții Constituționale.

În perioada în care Daniel Morar a fost judecător la CCR, Curtea Constituțională a emis mai multe decizii care au slăbit legislația penală. Spre exemplu, Daniel Morar a fost judecătorul raportor în decizia CCR nr. 358/2022 privind prescripția și a scris în motivare că, între cele două decizii CCR privind prescripția din 2018 și 2022, ”fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”.

Apoi, într-un interviu acordat Aleph News a declarat că e vorba de un vid legislativ care retroactivează ca lege penală mai favorabilă. ”Am văzut că altă instanță a sesizat ÎCCJ să le dezlege problema juridică și să le spună că, dacă pentru faptele comise înainte de Ordonanța din mai 2022, iată că s-a putut – prin care se spune clar care sunt actele care întrerup cursul prescripției – dacă până atunci a mai existat prescripție specială. Aceasta este marea întrebare, deși ea are răspunsul foarte clar în paragraful în care Curtea spune că ea constată că în perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de întrerupere. Știind că aceasta este o lege penală de drept material substanțială se aplică legea penală mai favorabilă, nu avem decât să ajungem la concluzia că toate faptele comise până la data Ordonanței din mai 2022 nu au acte de întrerupere a cursului prescripției”, a concluzionat Morar în interviul de la Aleph News, de la sfârșitul lunii iunie 2022.

Ulterior, pe 25 octombrie 2022, Înalta Curte i-a dat dreptate lui Daniel Morar, într-o decizie de interpretare a deciziilor CCR.

DNA a arătat ulterior că deciziile CCR și ÎCCJ privind prescripția vor avea impact asupra a 557 de dosare de corupție. ”În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene”, au arătat procurorii DNA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Cum zicea baltag după 25 de ani de magistratura ești epuizat! Abia m ai poți sa cheltui pensia dar sa mai faci și avocatura!

    • Bine ma, doar nu crezi ca merge Morar in instanta sa apere pe cutãrescu, El Ii pus acolo cu numele…poate spala si niste bani din ce a strans cat a stat la CCR. Si sa nu credeti ca nu a strans, altfel de ce atatea discutii cu reprezentantii pesede?!

    • Omul e consecvent, i-a aparat pe infractori in calitate de membru al CCR, iar acum îi va apăra ca avocat.

  2. Dupa ce-a fost piroman, acum face pe pompierul.
    Banu’ sa iasa!

  3. Cu privirea aia încruntat a păcălit prostii! Generația noua de judecători nu da doi bani pe jocul de scena! Se vroia catani al romaniei și va fi un fel de jandarmul și extratereștrii!

    • Oare de ce nu se mai satura de bani acești indivizi care au pensii de 40 -50 de ori mai mari decât un muritor de rând?

  4. Pwla revolving doors / pantouflage adaptat domeniului…

    Dacă tu ai dat decizii ca sa favorizezi grupuri de interese care au jefuit România de zeci de miliarde de euro, este firesc ca “mita” sa ti se întoarcă in contracte de prestări servicii juridice când “te bagi” peste N ani in privat. Toti deveniți 😈. Este?

  5. Un fel de turcescu din presa! Te uiți la el dar cu emetiralul lângă tine!
    Pun pariu ca va consilia contestatiile sechestrelor puse de dna sau dicot!

  6. Poate vine o nouă putere politică în România astfel încât ,acest ins, să aibă nevoie de un avocat sau, să ceară unui judecător, să se reprezinte singur…Așa să ne ajute Doamne Doamne!!!

  7. Cine se aseamana se aduna: petrov, morar,udrea sau ioha, in numele banului fac orice. Care este probabilitatea sa se intalneasca toti la beciul domnesc? Doar secu stie!

  8. Cu Băsescu și-a făcut mâna.Acum a intrat ‘la bataie’. O lepră ordinară.

  9. E o tema veche. Atat procurorii cat si judecatorii dupa 6-20ani in magistratura trec la avocatura din considerente financiare. Un magistrat are un venit intre 18.000-230.000 lei/luna dar cu o casa de avocatura poti castiga infinit mai mult indiferent daca ai sau nu castig de cauza la procese(desi din start se stie ce sanse de castig au fostii magistrati in avocatura).

  10. Țara noastră e in halul in care este din cauza indivizilor ca si ăsta.
    Si-a facut treaba cu prescriptia si a salvat o gramada de mafioti si hoti si acum pleacă la caldurica.
    Payback time.

  11. Acest gropar al dosarului „FLOTA”(prejudiciul =0😄) și cand a fost magistrat si judecator CCR,in cauzele esentiale,el tot avocat a fost,numai că a avut calitatea si de decident.Acum se mută în tabăra care influenteaza decidentul.Ciolanul tot savuros rămane,avand în vedere „voltajul”influentei sale.
    Nu el statea la „una mică”cu „Ciordache”,înainte de sedinta CCR ?

  12. Daniel morar a fost doar unealta, omul de incredere al lui Basescu in CCR timp de 9 ani. Dupa caderea regimului Basescu, misiunea lui principala a fost sa o scape pe elena udrea de inchisoare si mai nou pe Ioana Basescu. As spune ca a reusit partial

  13. De ce să fii sclavul infractorilor la stat, când poţi să fii şi la privat?

  14. N-ar strica să stim cum a votat el(Morar) la decizia CCR din 2017,cand aceasta curte a statuat ca art.155 din C.pen.privind întreruperea termenului de prescriptie este constitutional.Si ca să vezi aceeasi judecatori,banuiesc,sau mai bine zis aceiasi curte,in anul urmator,s-a RĂZGANDIT,chiar daca această razgandeală „dăramă”justitia.
    Vă dati seama de ce sunt in stare acesti indivizi!?
    Iar acum au prevăzut în legi că nerespectarea deciziilor Ccr si ale CJUE nu mai este sanctionabilă disciplinar,tocmai pentru ca magistratii să aibe curajul sa nu aplice deciziile curtii europene,care ar anula efectele decizieiilor CCR,privind prescriptia.
    Nu cumva această ultimă decizie a CCR(despre care chiar si Tudorel Toader spunea ca nu trebuia dată și în care s-a impus salvatorul gulerelor albe,preacompetentul Daniel Morar),a fost dată cu scopul de a anihila efectele deciziei curtii europene,în baza căreia numai Elena Udrea a fost bagată la răcoare,ca să se vadă că se face justitie in Romania???
    Este foarte posibil,avand in vedere argumentele folosite:predictibilitate,claritate etc.,care sunt generale si care pot fi aplicate la orice text de lege,dacă poti,adică dacă nu te trage nimeni la raspundere.

  15. Daniel Morara sau Tudorel Toader, au o experienta vasta, si vor sti intotdeauna ce este legal si ce nu este .
    Bravo dumnealor !
    De astfel de avocati are nevoie Romania .
    Pt ca daca publicul este la cheremul unor posturi tv ca Antena 3, Romania TV, TVR, comentatori ca Orcan, Radu Tudor, Gadea, si multi altii, cetateanul este indus in eroare cu privire la adevar !

  16. Nu ar fi corect că ăștia care apără privatul în relația cu statul să nu mai aibă NICIun venit din partea statului? să ia bani numai de la privat!!!

  17. Daca a fost numit seful DNA de regimul Basescu, care e surpriza ca vrea sa modifice legile catre o gratiere „mascata” a dragilor lui Basescu ( cum crede Tudorel Toader)? Nu s-au facut si desfacut legile timp de 10 ani cum a poftit dumnealui? Nu a fost verificat oricare amarastean cum a vrut dumnealui ( dupa teoria ca nu exista oameni curati, ci doar neverificati; daca sunt verificati, „trebuie” sa li se gaseasca „ceva”); iar daca nu li se gaseste nimic, se poate inscena ceva, oricui doreste „stapanul”, nu? Ceea ce e mai trist, este faptul ca pare ca Sistemul s-a lasat mostenire in continuare, nu? Ma intreb si va intreb…