G4Media.ro

Agenția bulgară de presă BTA și-a deschis un birou la București

Sursa foto: Pixabay

Agenția bulgară de presă BTA și-a deschis un birou la București

Agenţia bulgară de presă BTA,finanțată din bugetul de stat, a deschis un club de presă la Bucureşti. Astfel, agenţia îşi continuă politica de a avea propriile centre media în toate ţările învecinate, precum şi în ţările cu comunităţi bulgare mari, transmite Rador.

Clubul de presă a fost deschis pe 28 octombrie, data la care Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte pe Sf. Cuvioasă Teofana Basarab (Teodora, Ţarina bulgarilor).

La deschiderea oficială a clubului de presă au participat directorul general al BTA, Kiril Vălcev, abasadorii Radko Vlaikov și Brânduşa Predescu, şi directorul general al postului naţional de radio BNR din Bulgaria, Milen Mitev. Înalt Preasfinţia Sa, Mitropolitul Naum de Ruse, a oficiat o slujbă de sfinţire a clubului de presă.

BTA are un parteneriat cu agenția română de presă Agerpres.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...