G4Media.ro

Românii care au vizitat Târgul de carte de la Frankfurt remarcă, în…

Foto: Vasile Gabrian / Facebook

Românii care au vizitat Târgul de carte de la Frankfurt remarcă, în postări pe reţelele sociale, „standul jenant” al României în comparaţie cu cele ale altor ţări din regiune / „Nici măcar numele ţării nu apare scris mare sau vizibil”

Anchetă News.ro:

Mai mulţi români care au vizitat Târgul de Carte de la Frankfurt, eveniment care a debutat în 19 octombrie şi la care România participă cu un stand organizat de Ministerul Culturii, remarcă, pe internet, „discreţia” de care dă dovadă România în amenajarea acestui stand. Fotografiile publicate de vizitatori pe reţelele sociale arată pereţii despărţitori din panouri metalice, lipsiţi complet de orice decoraţiune şi pe care au fost montate afişe mici pe care scrie că este vorba despre standul României, aflat în evident contrast cu standurile pline de culoare ale unor ţări precum Georgia sau Slovenia.

Românii aflaţi zilele acestea la Frankfurt şi care au vizitat Târgul de carte, cel mai mare târg la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de edituri care expun, atrag atenţia asupra faptului că România iese din nou în evidenţă prin „discreţia” de care a dat dovadă în amenajarea standului organizat de Ministerul Culturii. Fotografiile postate de mai mulţi internauţi arată un stand amenajat din panouri metalice albe, lăsate ca atare, decorate pe exterior cu panouri pe care scrie, pe două dintre laterale, cu litere mai mici de-o şchioapă, „Romanian Collective Stand”. În interior – o mochetă roşie, două-trei rafturi pe fiecare panouri, pe care au fost amplasate cărţi şi scaune albe, care să-i primească pe cei interesaţi de ce expune România.

„Cine are un stand discret la Târgul de carte de la Frankfurt”, scrie un internaut care publică poze în care se văd standurile pline de cărţi, culoare şi atrăgătoare din punct de vedere vizual ale unor ţări precum Georgia, Republica Cehă, Slovenia sau Estonia.
Prietenii virtuali ai acestuia au reacţionat: „La fel de minunat ca-n 2004, când am trecut pe acolo”, a scris unul dintre ei. Altul a ironizat eforturile României, subliniind că mai bine scriau cu pixul afişele pe care indică ţara căreia aparţine standul: „dar făceau literele mai mari”. „Nu facem parte din lumea aia. Nu avem nici o legătură”, mai scrie un internaut, în timp ce altul remarcă „profesionalismul pnl/psd”, iar altul constată că „România n-a ajuns încă”.

Un alt internaut critică în termeni duri modul în care a fost amenajat standul României la Târgul de la Frankfurt şi foloseşte #jenibil: „Munca de organizare făcută de onor Ministerul Culturii. Te umple o jenă fără margini când vezi ce înseamnă prezenţa noastră ca ţară la Târgul de Carte de la Frankfurt. #jenibil”. La postarea sa, un prieten virtual comentează: „Structura ieftină de stand pusă la dispoziţie de către târg. Că banii mulţi merg pe plimbările personalului”.

Un alt român care a vizitat în mai multe zile târgul, postează impresii de acolo. „Aşa arată standul României la Târgul de carte de la Frankfurt 2022! care standuri? Cele cu pereţi albi, fără nume, doar cu o hârtie lipită pe cele două laterale. Nici măcar numele ţării nu apare scris mare sau vizibil. Înăuntru nişte funcţionari care dau vina pe alţii care – chipurile – au decis o astfel de aranjare şi prezentare. Sigur, nimeni nu e de vină. Şi la câţiva metri, iată standurile a trei ţări din zona noastră estică – geografic, desigur. Mă întreb dacă se aude şi se vede pe undeva, mai sus”, a scris orădeanul Vasile Gabrian în primele zile ale târgului.

Acesta revine, la o zi după postarea iniţială, cu un mesaj în care menţionează: „Astăzi n-am făcut alte poze din târg pentru a compara standul României cu alte standuri, că sincer, te apucă aşa, ceva, nici nu ştiu cum să spun, când vezi cum o editură poate avea un stand foarte atractiv, cu lumini, scaune, mese, cărţi expuse foarte vizibil etc., iar standul colectiv al unei ţări arată ca vai de el”.

Târgul de carte de la Frankfurt, deschis în 19 octombrie, se încheie duminică. Anul acesta, România a participat cu stand organizat de Ministerul Culturii, iar invitaţii la această ediţie sunt scriitorii Jan Cornelius şi fotograful Marc Schroeder. Anterior evenimentului, Ministerul Culturii din România a anunţat colaborarea cu Ministerul Culturii din Republica Moldova pentru o cât mai bună reprezentare a literaturii şi culturii române de pe ambele maluri ale Prutului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Vi se pare că meritați mai mult? Ați votat PSD 30%, PNL 25%.

    • Și noi am luat un scor tare. Romanii ne votează că ne iubește! Când ajunge șeful președinte va pune pe toți cu botul pe labe!

    • Cand ajunge sefu’ presedinte o sa dea foc la toate cartile

    • Pai cu un guvern plin de plagiatori in frunte cu Ciuca Bode si pana mai ieri Campianu la invatamant cum era sa arate standul?

  2. Cu cat mai putin cheltuit pe standuri, cu atat mare succesul culturii. Nu e o solutie pentru noi sa transformi poetii in bugetari. Nu le va creste nici talentul, nici succesul.

    • Baiete , am fost , am vazut .
      Standul Romanesc nici nu stie sa se reprezinte . Sunt trimisi intelectuali mediocrii , alesi de partide . Toti balbaitii , cand ii intrebi ceva ? Canta greierii .

    • Baiete, ramai sluga nemtalailor si nu mai comenta. Cand o sa platesti taxe si impozite in romania o sa ai dreptul sa comentezi de standurile romanesti. Pana atunci, ciocu mic si fugi linge un neamt fix in ochiul maro asa cum ati facut toata viata voastra de slugi.

    • Baiete Vestan
      Am platit destul ca sa am o pensie de 15170 lei / 41 ani de munca . Acum sunt la copii mei sa aiba grije de mine la batranete . Asa ca ciocul mic TU troll agresiv infect ce esti .

    • Corectie !!!
      1517 lei

    • Vestan ,dacă Țârgul de carte avea loc în România, tu lingeai românii fix în ochiul maro? Poate mă înșel, tu nici nu ai nevoie de un Târg de carte, asta e sarcina ta de serviciu. Spor la treabă!

  3. Parca e cabina de proba la Zara.

    • Nu jigniti Zara, va rog! Mai degraba seamana cu cabinele wc din Cismigiu, alea care nu au niciodata hartie igienica. Probabil pe ea au scris autorii care au trecut pe acolo ca invitati.

  4. Pai nu le-a aratat Rafila cum se face?
    Cere amanta o vacanta, faci ce faci o duci la Cuba, Frankfurt, oriunde
    Doar nu ati vrea sa isi faca treaba, sa reprezinte Romania etc

    Dar votati pe cei care va fura, sau mai bine nu va duceti la vot, aratatile voi „protest prin nepreentare”:))

  5. Pariez ca langa asemenea stand jenant a plecat si o delegatie numeroasa de politruci!!!
    Toti inculti!!!!

  6. Standurile astea sunt motive de plimbat pile si alti politruci prin strainatate. Nu au nicio treaba cu ce se intampla acolo. Astea sunt chestii clasice pentru spatiul mioritic.

  7. Ba Vestan
    Daca esti la cersit,cu concetatenii tai bronzati….,in in fata magszinelor in Germania si alte tari platesti Taxe si impostite ???

  8. La standul de carte al Romaniei se baga tronfii, 20-ul ai dubla. Se fac doua, se fac trei si se joaca maini dupa maini. Doar nu credeati ca e stand cu carti de citit?!

  9. Ei, dacă era ceva licitatație cu dedicație pentru BMW!