VIDEO Formidabila rețea de buncăre antibombă construită de Finlanda pentru protecția femeilor și copiilor împotriva unui atac al Rusiei

Analiză a publicației Avvenire, via Rador:

„Un rus rămâne tot rus chiar dacă e gătit în unt”. Acest vechi proverb finlandez cunoscut de întreaga populație a redevenit dramatic de relevant. După decenii de neutralitate și o relație pragmatică cu Moscova, Finlanda nu numai că a aderat la NATO, dar își schimbă și politica, care devine prudentă față de ţara pe care o consideră un adevărat inamic. La urma urmei, chiar dacă nu a făcut niciodată parte din Uniunea Sovietică, s-a trezit de mai multe ori cu rușii la ușă.

Episodul cel mai dureros a fost Războiul de Iarnă, purtat între 1939 și 1940, în care Stalin a acaparat 10% din teritoriul național, mai exact o parte din regiunea Karelia. O amintire care a rămas vie în rândul întregii populații, atât de mult încât, la aderarea la NATO, procentul finlandezilor favorabili era de peste 80%.

„În Finlanda”, explică Moshes Arkady, directorul Programului Russia, EU’s Eastern Neighbourhood şi Eurasia din cadrul Institutului Finlandez pentru Afaceri Internaționale, „există o puternică coeziune internă, un sentiment de solidaritate care îşi are rădacinile în istorie. Conștientizarea amenințărilor a fost mereu prezentă, chiar și în timpul Războiului Rece, iar acest lucru a făcut ca finlandezii să accepte cu uşurinţă sacrificiile în numele securității și independenței. Serviciul militar, de exemplu, nu a fost niciodată văzut ca o povară, ci ca o datorie morală, aproape de la sine înțeleasă, precum apărarea patriei”.

Finlanda are al doilea cel mai mare număr de adăposturi antiaeriene din Europa, după Suedia. Există peste 50.000 în toată țara, capabile să găzduiască 4,8 milioane de oameni. Conform legii, toate clădirile, fie ele private, comerciale sau instituționale, trebuie să aibă un adăpost, care variază ca dimensiune și caracteristici în funcție de numărul de persoane pe care le va găzdui și de alți parametri.

Iar cele publice pot fi găsite cu uşurinţă, acestea fiind marcate cu un triunghi albastru pe fundal galben, sau pot fi depistate utilizând motorul de căutare dedicat de pe site-urile web municipale. Numai în Helsinki există 5.500, capabile să găzduiască până la un milion de oameni, mai mult decât populația capitalei.

Adăpostul Merihaka este situat în centrul orașului, la o adâncime de aproximativ 20 de metri. „În acest fel”, explică Tomi Rask, profesor de Protecție Civilă la Primăria Helsinki, „poate fi absorbit complet impactul oricăror bombe. Adăpostul a fost săpat în stâncă în ultimele decenii și acoperit cu tencuială albă pentru a-l face mai primitor”.

Funcționează ca o mașinărie perfectă, care în câteva ore este complet operațională. Totul este planificat meticulos: amplasarea băilor și a dușurilor, zonele de decontaminare, dormitorul, zonele rezervate recreerii și activității fizice – puncte de acces esențiale într-un moment atât de delicat din punct de vedere psihologic precum un bombardament.

Deși se află la 20 de metri sub pământ, internetul funcționează perfect, permițându-le oamenilor să lucreze. În cazul unei situații de risc, fiecare cetățean are la dispoziție trei zile pentru a alege un adăpost și a-și face rucsacul (care ar trebui să fie deja pregătit). Din momentul în care este emis avertismentul unui bombardament, persoanele au la dispoziție zece minute pentru a ajunge acolo.

„Știu că văzut de departe poate părea ciudat”, continuă Tomi Rask, „însă pentru noi, este fundamental să știm că avem un sistem de apărare activ. De când a fost invadată Ucraina, numărul persoanelor care se înscriu la cursuri organizate de apărarea civilă a crescut”.

Unele adăposturi datează din anii 1950. Sunt folosite ca parcări, săli de sport, incubatoare și birouri. Veniturile din chirii sunt folosite pentru întreținerea lor. „În caz de atac”, explică Rask, „aici vor fi doar femeile și copiii. Bărbații vor apăra țara”.

Fiecare persoană din adăpost va avea o sarcină specifică, care poate varia în funcție de nevoi și de organizarea muncii. Fiecare om este chemat să-și facă partea, în numele libertății. Dar nu este vorba doar de bombe.

„Cel mai evident mijloc de presiune al Rusiei sunt migranții”,  comentează Moshes Arkady. „Moscova a încercat în repetate rânduri să creeze tensiuni la graniță. Am răspuns prin închiderea punctelor de trecere a frontierei. A fost o alegere radicală, dar necesară.”

Pentru a-și asigura securitatea, Finlanda fortifică întreaga graniță, construind un zid care se întinde de-a lungul a 15% din graniță, pe o lungime totală de aproximativ 200 de kilometri. Având o înălțime de 4,5 metri, acesta va fi echipat cu sârmă ghimpată, camere de supraveghere nocturnă, lumini și difuzoare. Această măsură este concepută mai mult pentru tancuri, decât pentru migranți, având în vedere că generalul Sami Nurmi le-a spus autorităților din Helsinki să „se pregătească pentru ce e mai rău”.

Imatra se află la patru kilometri de Rusia. Cartierul cel mai apropiat de graniță se numește Imatrovsky și este acum un oraș fantomă: locul în care soseau odinioară mărfurile este acum o zonă tristă cu hoteluri și activităţi comerciale închise. Însă oamenilor nu le pasă. La câteva minute de mers cu mașina se află Lacul Saimaa, unul dintre cele mai frumoase dintr-o țară gata să-și apere paradisul de amenințarea infernului..

Traducerea Rador: Cătălina Păunel