
Nicholas, adolescentul accidentat grav la Beach, Please: „Dacă simțiți că nu vreți să faceți ceva, mai bine nu o faceți” / ”Tot ce știu e că mă tot ducea către marginea scenei și îmi striga să sar” / Mama lui: ”Nu am intrat cu el la festival, pentru că nu aveam ce căuta acolo”
Adolescentul de 15 ani care a ajuns la terapie intensivă după un moment periculos petrecut pe scena festivalului Beach, Please este din Sibiu și a relatat pentru Turnul Sfatului momentele prin care a trecut.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Artistul l-a chemat pe scenă, iar apoi, în fața a zeci de mii de oameni, a pus presiune pe băiat să sară. Nicholas și mama lui, profesoara de canto Aurelia Strilciuc, au povestit ce s-a întâmplat și care este starea actuală a băiatului.
Nu mă așteptam deloc să mă aleagă pe mine. Nici măcar nu era artistul meu preferat, dar m-am bucurat. Emoția de pe scenă a fost una specială. Când am văzut marea aceea de oameni în fața mea, peste 120.000 de oameni nu mai știam ce se întâmplă. Aproape că nu conștientizezi momentul”, povestește Nicholas.
Dar bucuria și euforia au durat puțin.
„Tot ce știu e că mă tot ducea către marginea scenei și îmi striga să sar. Când am văzut distanța, mi-a fost frică. Dar el tot urla: Sari! Sari! Publicul la fel. La un moment dat m-a apucat de hanorac și mi-a dat un avânt. Nu mai aveam ce să fac și am sărit”, își amintește adolescentul.
Aurelia Strilciuc, care este profesoară de canto la Liceul de Artă din Sibiu spune despre Nicholas că este un copil care a crescut cu muzica.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii