
Cinci schiori au fost găsiţi fără viaţă în sud-vestul Elveţiei, în apropierea unui gheţar
Cinci schiori au fost găsiţi fără viaţă, duminică, în zona muntelui Rimpfischhorn din Elveţia, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine de aproximativ 4.000 m, a anunţat procuratura din cantonul Valais într-un comunicat, potrivit Reuters, citată de News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Echipele de salvare au găsit cadavrele în apropierea gheţarului Adlergletscher, după căutări aeriene şi terestre în zona din sud-vestul Elveţiei, lângă graniţa cu Italia de Nord.
Identitatea celor cinci persoane nu a fost încă confirmată, iar ancheta este în curs, au precizat procurorii.
Victimele au fost găsite la diferite altitudini, sub resturile unei avalanşe.
Trei cadavre au fost localizate într-o zonă, iar alte două au fost descoperite mai sus, pe o porţiune îngustă de zăpadă, a declarat serviciul de salvare Air Zermatt.
O a cincea pereche de schiuri a fost găsită ulterior în timpul căutărilor, confirmând că grupul era format din cinci persoane, notează bbc.com.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.