Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Nava de asalt amfibiu ‘Castilla’, aparținând Marinei spaniole, se îndreaptă spre România cu cea mai mare parte a militarilor din infanteria marină spaniolă care vor participa la o nouă misiune pe flancul estic al NATO, potrivit portalului Infodefensa.com, informație preluată de Agerpres.
La bord se află, de asemenea, vehicule Vamtac și Pirana IIIC, precum și echipamente logistice care urmează să fie desfășurate pe teritoriul românesc.
Brigada de infanterie marină a Flotei spaniole trimite în România un subgrup tactic mecanizat format din peste 200 de militari și aproape 40 de vehicule. Acesta va fi integrat într-o brigadă multinațională condusă de Franța.
Activitățile planificate vor fi similare celor desfășurate deja de Forțele armate spaniole în Letonia și Slovacia. Acestea vor include exerciții proprii ale unității, exerciții organizate de brigada multinațională prezentă în România, precum și activități stabilite în cooperare cu Forțele armate române.
Subgrupul tactic va fi alcătuit în principal din personal al Companiei a 10-a din Batalionul 3 Mecanizat și va dispune de până la 13 vehicule de luptă Pirana IIIC.
De asemenea, va fi desfășurat un pluton dotat cu mitraliere grele de calibrul 12,7 mm, montate pe vehicule 4×4 Vantac ST5, din cadrul Batalionului I de desant. Contingentul va include și rachete antitanc Spike, sisteme aeriene pilotate de la distanță, echipe de neutralizare a explozibililor, o unitate de sprijin logistic și personal medical.