Home » Sportz » Weekendul „nebun” al lui Max Verstappen din Brazilia: „După calificări, îmi venea să distrug garajul”

Weekendul „nebun” al lui Max Verstappen din Brazilia: „După calificări, îmi venea să distrug garajul”

Weekendul „nebun” al lui Max Verstappen din Brazilia: „După calificări, îmi venea să distrug garajul”
Max Verstappen / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Max Verstappen a fost vioara întâi în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, olandezul câștigând cursa de la Interlagos după ce a plecat în Grand Prix de pe locul 17. A fost un weekend încărcat pentru campionul mondial en-titre, emoțiile fiind variate.

La finalul unui Grand Prix în care și-a depășit net concurența din Formula 1, Max Verstappen a recunoscut că weekendul său a fost unul cu multe sentimente amestecate: de la frustrare și până la bucuria senzațională a victoriei de la Interlagos.

- articolul continuă mai jos -

„Emoțiile au fost peste tot, de la dorința de a distruge garajul (n.r. după calificările contând pentru MP din Brazilia – locul 17 ocupat după un steag rușu) și până la câștigarea cursei.

A fost un adevărat rollercoaster.

Este incredibil să câștig aici (n.r. în Brazilia) de pe o poziție atât de îndepărtată pe grilă. Mă așteptam să pierd puncte în campionat (n.r. în raport cu rivalul Lando Norris).

Acum, vreau doar curse curate, dar mărturisesc că nu mă gândesc la câștigarea titlului în Vegas (n.r. locul unde va avea loc următorul MP din sezon)” – Max Verstappen, după succesul impresionant din Brazilia.

În acest moment, avantajul lui Verstappen în ierarhia mondială s-a mărit la 62 de puncte, iar totalul punctelor puse în joc până la finalul sezonului este de 86.

Șansele ca Max să triumfe sunt foarte mari, iar acest lucru (în funcție de rezultate) s-ar putea întâmpla chiar de etapa viitoare, cea din Las Vegas, de pe 23 noiembrie.

Formula 1, clasamentul piloților

1 Max Verstappen (RedBull) 393 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 331
3 Charles Leclerc (Ferrari) 307
4 Oscar Piastri (McLaren) 262
5 Carlos Sainz (Ferrari) 244
6 George Russell (Mercedes) 192
7 Lewis Hamilton (Mercedes) 190
8 Sergio Perez (RedBull) 151
9 Fernando Alonso (Aston Martin) 62 etc

Clasamentul constructorilor

1 McLaren 593 puncte
2 Ferrari 557
3 RedBull 544
4 Mercedes 382
5 Aston Martin 86
6 Alpine 49
7 Haas 46
8 RB 44
9 Williams 17
10 Kick Sauber 0

Marile Premii care au rămas de disputat până la finalul sezonului 2024 din Formula 1

Las Vegas / 23 noiembrie
Qatar / 1 decembrie (are cursă Sprint)
Abu Dhabi / 8 decembrie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole