Wall Street Journal: Trump își schimbă tonul: Începe să-l vadă pe Putin ca pe o amenințare reală și renunță treptat la izolaționism

O analiză semnată de publicista și scriitoarea Peggy Noonan în Wall Street Journal arată că, după ani întregi în care Donald Trump a flirtat cu ideea izolaționismului și a fost văzut ca un simpatizant al liderilor autoritari, inclusiv Vladimir Putin, se pare că fostul președinte american își reconfigurează poziția față de războiul din Ucraina.

Semnele recente arată o schimbare de perspectivă – nu bruscă, dar vizibilă – care recunoaște pericolul reprezentat de liderul de la Kremlin și limitele unei politici externe bazate pe retragerea Americii din afacerile globale.

Izolaționismul, în forma sa curentă, nu este atât o doctrină coerentă, cât o reacție emoțională la eșecurile și costurile războaielor din ultimele decenii – Irak, Afganistan, Siria. Este o oboseală combinată cu furie, o dorință de a închide ușa și de a spune lumii: „Descurcați-vă singuri.” Dar lumea nu funcționează așa. Poți să renunți la ea, dar ea nu va renunța la tine.

China nu va deveni mai blândă doar pentru că SUA își retrag influența. Dimpotrivă, va simți un vid de putere și îl va umple fără ezitare. Rusia, la rândul ei, vede în fiecare semn de slăbiciune o invitație la ofensivă. Realitatea este că lumea de azi este prea interconectată – economic, digital, militar – pentru ca o mare putere să pretindă că se poate izola în siguranță.

După ani în care l-a lăudat pe Vladimir Putin pentru „forța” sa, Trump pare tot mai iritat de comportamentul acestuia. Într-o recentă reuniune transmisă în direct, fostul președinte a spus despre liderul de la Kremlin: „Ne aruncă o mulțime de prostii… e mereu drăguț, dar în final nu înseamnă nimic.” Declarația vine după mai multe tentative eșuate de mediere a păcii în Ucraina, în care Putin a tras de timp și a speculat fiecare breșă de încredere.

În același timp, Trump a decis să reînnoiască livrările de arme către Ucraina – un gest clar că își reconsideră poziția. Nu este vorba de o convertire completă la „intervenționism”, dar este cu siguranță o ruptură de discursul izolaționist care i-a marcat o mare parte din retorica de campanie.

Peggy Noonan subliniază o scenă memorabilă din februarie: întâlnirea dintre Trump, vicepreședintele JD Vance și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ceea ce trebuia să fie un moment de susținere s-a transformat într-o confruntare rece. Zelenski, spune Noonan, a venit prea sigur pe sine, mizând pe sprijinul presei americane și pe simpatia automată a publicului. A sfârșit izolat și umilit. Și totuși, curajul lui rămâne incontestabil, iar rezistența Ucrainei este esențială pentru stabilitatea Europei.

Dacă Rusia își atinge obiectivele în Ucraina, consecințele vor fi majore. Țările din flancul estic al NATO, inclusiv România, vor simți pericolul direct și vor intra într-o nouă cursă a înarmării. NATO riscă să se fragmenteze, iar regimurile autoritare din întreaga lume – de la Beijing la Teheran – vor fi încurajate să-și urmeze ambițiile prin forță. Iar Statele Unite vor pierde și mai mult din capacitatea de a descuraja conflicte viitoare.

Mișcarea lui Trump nu e nici izolaționistă, nici intervenționistă. Este, poate, un pas spre o poziție mai lucidă, una care nu se bazează nici pe idealism democratic, nici pe cinismul retragerii, ci pe o înțelegere rece a realităților globale. America, spune Noonan, ar trebui să fie prudentă, dar pregătită. Să nu-și aroge rolul de „polițist mondial”, dar nici să nu permită viduri de putere în care dictaturile să prospere.

Pentru Partidul Republican, această schimbare vine cu dileme: între dorința de a evita noi războaie și instinctul conservator al apărării valorilor și aliaților. Etichetele tradiționale – „intervenționism” sau „izolaționism” – nu mai funcționează. E nevoie de o nouă doctrină, una adaptată unui secol în care pericolul nu vine doar de la tancuri, ci și de la viruși, hackeri și colapsul alianțelor.

În cele din urmă, poziția lui Trump față de Ucraina reflectă mai puțin o întoarcere la valorile tradiționale americane și mai mult o recunoaștere a unei realități geopolitice în care neutralitatea e o iluzie periculoasă. Iar pentru Europa de Est, orice gest care indică o reafirmare a sprijinului american înseamnă – cel puțin temporar – o gură de aer.