Home » Articole » Vlad Voiculescu: „Domnul Rafila e isteț, nu ne spune ca Bănicioiu că avem de toate, dar semnează fix pentru asta. Asta este acreditarea din pix, adică exact ce a făcut dumnealui”

Vlad Voiculescu: „Domnul Rafila e isteț, nu ne spune ca Bănicioiu că avem de toate, dar semnează fix pentru asta. Asta este acreditarea din pix, adică exact ce a făcut dumnealui”

Vlad Voiculescu: „Domnul Rafila e isteț, nu ne spune ca Bănicioiu că avem de toate, dar semnează fix pentru asta. Asta este acreditarea din pix, adică exact ce a făcut dumnealui”
Ascultă articolul

Vlad Voiculescu (USR), fost ministru al Sănătății, afirmă că ministrul Alexandru Rafila este isteț, pentru că nu spune ca Nicolae Bănicioiu după tragedia din clubul Colectiv că „avem de toate”, dar semnează fix pentru asta, respectiv „acreditarea din pix” a centrelor de mari arși.

„Domnul Rafila a acreditat din pix «centrele de arși» la fel cu odinioară Bănicioiu inaugurase secția de arși de la Floreasca. De formă, fără nicio legătură cu nevoile pacienților”, afirmă Vlad Voiculescu într-o postare pe Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Voiculescu precizează că, potrivit ordinului semnat în 2017 chiar de către colegul de partid al lui Alexandru Rafila, niciunul dintre locurile din spitalele din România nu îndeplinește criteriile pentru a trata mari arși.

„Nu conform criteriilor din Germania, Austria, Franța, Italia… ci conform criteriilor din România. Cu toate astea, Rafila le-a făcut paturi de mari arși, din pix”, adaugă Vlad Voiculescu.

Postarea lui Vlad Voiculescu:

„Prins cu minciuna, domnul Rafila încearcă să îl prostească și apoi îl atacă pe jurnalist.

Domnul Rafila e isteț, nu ne spune ca Bănicioiu că avem #totcenetrebuie dar semnează fix pentru asta. Asta este acreditarea din pix adică exact ce a făcut dumnealui. Când e întrebat… iată.

Domnul Rafila a acreditat din pix «centrele de arși» la fel cu odinioară Bănicioiu inaugurase secția de arși de la Floreasca. De formă, fără nicio legătură cu nevoile pacienților.

Conform ordinului semnat în 2017 chiar de către colegul de partid al domnului Rafila NICIUNUL dintre locurile din spitalele din România nu îndeplinește criteriile pentru a trata mari arși. Nu conform criteriilor din Germania, Austria, Franța, Italia… ci conform criteriilor din România. Cu toate astea, Rafila le-a făcut paturi de mari arși, din pix.

Domnul Rafila e isteț, nu ne spune ca Bănicioiu că #avemdetoate dar semnează fix pentru asta. Asta este acreditarea din pix adică exact ce a făcut dumnealui.”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat, joi, într-un briefing la Guvern, cum au fost acreditate cele 34 de paturi de marși arși, câte susține că există în România. Rafila a spus că nu are această informație, pentru că el personal nu se ocupă de acest lucru. Detalii aici.

Citește și Ministerul Sănătății enumeră paturile de terapie intensivă pentru arși, aflate în secții pentru care a fost dată derogare prin ordin de ministru pentru a trata pacienții cu arsuri severe, în absența centrelor pentru marii arși

Citește și Documentul emis de Ministerul Sănătății care îl contrazice pe ministrul Rafila / „În prezent există doar 6 paturi pentru pacienți adulți arși gravi și niciunul pentru copii”, scrie în document, în timp ce ministrul spune că sunt 34 de paturi pentru marii arși

Citește și EXCLUSIV Șase paturi are România pentru toți pacienții cu arsuri de peste 20% din corp / Rafila spunea că sunt „circa 30” / România nu a construit niciun centru pentru tratarea marilor arși, la 8 ani de la Colectiv, din care 4 ani cu Ministerul Sănătății condus de PSD

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.