Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat, joi, într-un briefing la Guvern, cum au fost acreditate cele 34 de paturi de marși arși, câte susține că există în România. Rafila a spus că nu are această informație, pentru că el personal nu se ocupă de acest lucru.
„Nu pot să vă dau acum datele, dar cred că vi s-a pus la dispoziție o prezentare care este sugestivă din acest punct de vdere. Eu personal am mers, ca să nu existe discuții din acest punct de vedere, am fost ieri când m-am dus la Floreasca, ulterior m-am dus în Centrul de mari arși, o să vă punem la dispoziție și imaginile din acest centru de mari arși de la Floreasca și, încet, încet, o să le adunăm pe toate să vi le punem la dispoziție”, a răspuns Rafila.
Ministrul a prezentat din nou distribuția celor 34 de paturi de terapie intensivă pentru arși și proiectele celor trei centre de arși care urmează să fie construite la Timișoara, Târgu Mureș și București.
Întrebat din nou de un jurnalist Hotnews cum au fost acreditate secțiile în care sunt cele 34 de paturi ca centre de mari arși, Alexandru Rafila a replicat:
„Eu v-am spus ca să faceți o solicitare și vom răspunde pentru fiecare. Dumneavoastră vreți o informație de la mine pe care nu pot să v-o dau în momentul de față, pentru că nu eu personal mă ocup de acest lucru. N-am… Mă scuzați, și eu dacă vă întreb de modul în care e finanțat Hotnews, cred că nici dumneavoastră nu puteți să-mi dați detalii.”
G4Media.ro a trimis din urmă cu două zile solicitări către Ministerul Sănătății pentru a preciza când au fost acreditate unitățile de funcționale de arși ca centre de arși, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns.
Minte individul la fel cum respira , el are numai un singur răspuns ; cum să ciordească cu partidul PSDNL tot ce se poate din sistemul medical !
Rafila a Capitulat in patul Marilor Arși, iar, Predoiu in fata Drogurilor pentru Adulti. CIne mai capitulează ?
Lasati omul in pace. Ce treaba are un ministru al Sanatatii de la mafia USL cu paturile de spital sau sanatatea? Intrebati-l de spagi si devalizarea bugetului asigurarilor de sanatate de nu chestii despre care chiar el a vorbit.
Si mai vizionati o data filmul Colectiv, merita.
Primarul de la Crevedia nu știe, cel de la Caracal nu știe , ministrul ăsta nu știe , pe toți dacă îi întrebi ceva concret nu știu , atunci ce nevoie mai e de ei ?
Nu mă întreba ce am în curte…..un nesimțit