G4Media.ro

Viorica Dăncilă: ”Am vorbit cu domnul Cuc, a negat lucrurile de legate…

Viorica Dăncilă: ”Am vorbit cu domnul Cuc, a negat lucrurile de legate de avioane/ Nu cred că ar fi luat o decizie care să mă pună într-o situație neplăcută

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va primi luni primele de detalii legate de raportul Corpului de control care a fost trimis la Tarom și la Ministerul Transporturilor. Ea spus că nu crede că Răzvan Cuc ar fi făcut presiuni pentru întârzierea deliberată a curselor aeriene care ar fi trebuit să aducă parlamentari la moțiunea de cenzură

”Am discutat cu domnul Cuc, a negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aş vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiţi-vă că, dacă se întârzia zece minute, era de vină premierul şi nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine, în primul rând, într-o situaţie neplăcută”, a declarat Viorica Dăncilă.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a recunoscut, vineri, într-o conferință de presă, că s-a întâlnit cu Mădălina Mezei, fosta șefă Tarom, în seara de dinaintea moțiunii de cenzură, pe stradă, dar că discuția a avut loc la solicitarea acesteia și că nu i-a cerut să oprească la sol curse ale Tarom. Cuc spune totuși că a întrebat-o ce parlamentari vin în ziua moțiunii cu aeronavele Tarom.

Fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei a confirmat că are calitatea de martor într-un dosar DNA pe abuz în serviciu legat de Ministerul Transporturilor. Mezei a susținut o conferință de presă, vineri, în fața sediului Tarom. Ea a relatat cum a fost discuția în care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină la sol aeronave cu care urmau să vină parlamentarii la votarea moțiunii de cenzură.

Foto: Viorica Dăncilă (Inquam Photos/ Octav Ganea)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Cuc va lua cu suspendare, e România.

  2. Cucoana, tu oricum esti intr-o situatie neplacuta de cand te-ai nascut. Stii cum e vorba aia: “Când ești mort, tu nu simți nimic, suferă doar cei din jurul tău”. La fel și când ești proastă.

    • Las-o bre, ca si-asa e complexata…Nu-s ce dreacu au prunele de anu ista, ca se toflegesc in magiun..O vorbit cu domu’ Cuc, da nu o facut impresie..Tot bleg o ramas…Bag sama ca trebuia sa il „pupe” nitel in crestet, pentru revigorare…( Si vorbesc gurile rele…cum „pupa” Vasilica, cu vasta ei experienta de „profesoara”…mai rar )

  3. Toate mamele isi apara puii… Cu siguranta au fost cumintei, nu au iesit din cuvantul ei de a face orice ca sa nu treaca motiunea.

  4. De fapt.. poate tocmai asta e… nu cumva va este teama, ca vb aia „orice om ii este teama”, ca dnu cuc(u) ciripeste dna-nga si va arunca numele p’acolo?? Ca sa vezi prea erai sigura ca nu trece motiunea, ca nu e timp de asa ceva etc..

  5. Ce aviti ma cu Cuc capaţana?
    Fa veorica rațoiestete mai tare…mai baga nisti conjugare 1 cuc = 1 an de parnaie 2 cuce = 7 ani de parnaie

  6. Nu inteleg tuta aia de mezei cum draq sa nu inregistrezi convorbirea….wtf cat de greu e sa apesi pe butonul record…

  7. Ce faci fă Veorico? Vorbești cu CUCU? Haoleu, în halul ăsta ai ajuns? Hauzi la ea!

  8. Vineri seara la Antena 3 in studio disperare mare dupa scandalul Cuc la TAROM, in studio erau Olguta PRMista si Alex Coita, moderatori erau Adrian Ursu si Oana Zamfir!
    Antena 3 titra: „In plina campanie electorala, PSD „lovit in aripa”!
    Olguta o sucea, o-nvartea ca nu crede ca Cucul PSDist a facut ceva ilegal, in timp ce Alex Coita a spus FRANC: „Indiferent pentru ce dl Cuc s-a intalniti in fata casei cu dna Mezei, NU avea ce cauta acolo si NU avea DREPT sa primeasca informatiile cerute depsre parlamentarii care zburau cu TAROM”!
    Adrian Ursu si Oana Zamfir au mutat repede subiectul, de parca ce a spus Alex Coita nu fusese auzit in acel studio!
    Rusine!
    Va imaginati ce DEZBATERE NATIONALA ar fi realizat Mihai Gadea DACA dl Johannis, de exemplu, ar fi procedat asa!!!!!!

    • Domnule vorbesti de ciuma rosie si slugile lor printre care si numitul coita. Linga astia nu pui cuvinte ca „franc” sau „rusine.

  9. Oh, da, Cucul PSDist e curat ca lacrima!
    Si Veorica, la fel, desi Dragnea zice ca NU prea, uite ce acuzatii grave aduce incarceratul Dragnea prea-curatei Veorica, o adevarata lovitură de teatru în plină campanie electorală de la Dragnea care face un denunţ exploziv la adresa Veoricai:
    „Fără să dea nume, Dragnea vorbeşte despre un fost eurodeputat susţinut de un partid, care ulterior a candidat la preşedinţia respectivului partid. Din context se înţelege că ar fi vorba despre Dăncilă. Dragnea afirmă că un eurodeputat ar fi avut un asistent local căruia NU i-a plătit Contribuţiile pentru salariul real, ci doar pentru salariul minim pe economie.
    Asistenul local ar fi chiar Adriana Botorogeanu, membra PSD cercetată în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman şi condamnată după ce a recunoscut faptele.
    Una dintre întrebările preliminare cu care Dragnea vrea ca Instanţa naţională să sesizeze CJUE e:
    „Constituie sau nu fraudă/act ilegal care să aducă atingere intereselor financiare naţionale şi sau unionale activitatea generată exclusiv de un deputat din PE(care a fost în prealabil ales pe lista unui partid politic naţional) care în cadrul cabinetului său de deputat a avut angajat asistent local, pe care se presupune că l-a plătit cu bani viraţi din Bugetul UE şi pentru care deputatul, deşi a depus la PE un exemplar al constractului de muncă al asistenului local, în ţară, NU a declarat salariul real al angajatului asistent local(a declarat exclusiv salariul minim pe economie), astfel încât la Bugetul naţional NU au ajuns în intervalul februarie 2017-ianuarie 2018, dar nici până în prezent NU au ajuns impozitele calculate la salariul real virat de PE?
    Dragnea face şi o legătura de cauzalitate între întrebarea cu titlu preliminar şi cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti:

    „Ulterior lunii ianuarie 2018, data încetării mandatului de deputat în PE, adică în 29 iunie 2019, deputatul candidează la funcţia de preşedinte al partidului politic care l-a trimis în prealabil în PE şi cere Tribunalului Bucureşti prin cererea din 3 iulie 2019 să îi valideze candidatura, în condiţiile în care el, deputatul, are această conduită financiară diferită faţă de obligaţiile impuse prin normele de aplicare ale statutului deputaţilor în PE şi pentru care este impusă sancţiunea din art. 68 din normele de aplicare ale statutului în cazul în care deputatul din PE nu cheltuieşte banii din bugetul Uniunii strict în conformitate cu normele de aplicare ale statutului deputaţilor în PE.
    Am în vedere în concret că în cadrul modificărilor la statut votate în data de 29.06.2019 se află şi un fost deputat din PE, care în intervalul februarie 2017 – ianuarie 2018 a avut ca asistent local exact pe salariata din dosarul subsemnatului, pentru care deputatul a încheiat contract individual de muncp conform modelului de asistent local anexat, însă deputatul nu a declarat în ţară salariul real al angajatului sistent local, astfel că pentru acest salariat deputatul nu a plătit contribuţiile reale, obligatorii la bugetul de stat.”
    https://www.stiripesurse.ro/lovitura-de-teatru-in-plina-campanie-electorala-liviu-dragnea-o-toarna-pe-viorica-dancila-document_1393800.html

    Veorico, nu poti sa-l urmezi la Rahova, dar vrea sa te trimita la Targsor!

  10. Cucul și pupaza din tei,sunteti de râsul cormoranilor

  11. EXCELENTA ASOCIEREA CU TARGSORU NOU. I SE POTRIVESTE VEORICAI CA TURNATA PUSCARIA DE FEMEI DE LA TARGSORU NOU. BRAVO. FELICITARI.

  12. „Gândiţi-vă că, dacă se întârzia zece minute, era de vină premierul şi nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine, în primul rând, într-o situaţie neplăcută”

    Hahaha! Tuta asta se crede buricu’ pamintului! Toate lucrurile se invirt in jurul ei. Oare s-o trezi vreodata?

  13. NU E NICIO SPERANTA DE TREZIREA EI. PROBLEMA E CA NU SE TREZESC CEI CARE O VOTEAZA CU PSD UL EI CU TOT. SI CUM SA MAI GANDESC CE SA VOTEZ CAND IATA : BARNA E AL DOILEA DRAGNEA, CUMPANASU E MAFIOT, PALEOLOGU E PREA MOALE , DANCILA DOARME PE EA. DECI NU AM INCOTRO SI MA INTORC LA JOHANIS . ALELUIA.

  14. Ne cere cocul de plastic sa gandim,va dati seama in ce hal am ajuns?