
VIDEO Reacția surprinzătoare a lui Piastri după coliziunea cu coechipierul Norris din MP de Formula 1 din Canada
McLaren a avut o cursă de coșmar în Canada: nu a prins podiumul, iar Lando Norris a fost nevoit să abandoneze după ce a intrat în coechipierul Oscar Piastri. Tensiunea de la echipa din Woking a atins cote mari, dar cu toate acestea Piastri precizează că „nu a fost vorba de vreo intenție rea” din partea lui Norris.
Piastri spune că Norris nu a avut vreo intenție rea, deși a existat o coliziune între cei doi
Lando Norris nu a punctat la Montreal, iar acest lucru după ce a intrat în coechipierul Oscar Piastri și a fost nevoit să abandoneze.
Coliziunea s-a petrecut în turul 67 din totalul de 70, la aproximativ 320 de km/h. Incidentul ar fi putut lăsa McLaren fără vreun punct câștigat din cursa de la Montreal.
Norris a încercat să-l depășească pe coechipierul Piastri, a lovit partea din spate a monopostului acestuia, și-a avariat grav suspensia, iar abandonul a venit firesc după acest incident.
Din fericire pentru echipă, Piastri a putut continua cursa și a încheiat pe locul 4.
La finalul cursei, Oscar a refuzat să arunce vina pe Norris, preferând o abordare diplomatică.
„Nu cred că a fost vorba de vreo intenție rea. A fost doar un incident nefericit.
Ne luptăm pentru un campionat mondial și suntem foarte recunoscători echipei că ne permite să concurăm. Nu mă aștept ca acest incident să schimbe ceva.
Pentru mine, acest weekend nu a fost suficient de bun. E mult prea devreme să cred că am un avantaj confortabil”, a punctat Piastri.
De cealaltă parte, Norris și-a recunoscut vina: „Este numai vina mea. Ghinionist. Stupid din partea mea.”
Mai mult decât atât, Norris și-a cerut scuze în fața echipei și a lui Piastri, iar australianul le-a acceptat imediat: „Este în regulă.”
În urma acestui incident, Piastri și-a mărit avantajul față de coechipierul Norris de la 10 la 22 de puncte.
Incidentul în urma căruia Lando Norris a fost obligat să abandoneze după un acroșaj cu coechipierul Oscar Piatri
PERO VA A SALIR MAL
Así fue el choque de Norris, al quedarse sin espacio al querer sobrepasar a Piastri, su propio compañero de equipo pic.twitter.com/mlvlab7qVe
— Vuelta Rápida 🏁 (@vueltarapida_ar) June 15, 2025
Verstappen a încheiat pe locul doi, iar campionul mondial en-titre a micșorat distanța față de rivalii din lupta pentru titlul din Formula 1.
Astfel, Max era la 49 de puncte distanță de Piastri înainte de Canada, iar acum este la 43 de puncte, în timp ce față de Norris erau 39 de puncte, iar acum mai sunt doar 21 după Grand Prix-ul din Canada.
Cum arată clasamentul piloților din F1 după cursa din Canada
1 Oscar Piastri (McLaren) 198 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 176
3 Max Verstappen (RedBull) 155
4 George Russell (Mercedes) 136
5 Charles Leclerc (Ferrari) 104
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 79
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 63
8 Alexander Albon (Williams) 42
9 Esteban Ocon (Haas) 22
10 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21
11 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 20
12 Lance Stroll (Aston Martin) 14
13 Carlos Sainz (Williams) 13
14 Pierre Gasly (Alpine) 11
15 Yuki Tsunoda (RedBull) 10
16 Fernando Alonso (Aston Martin) 8
17 Oliver Bearman (Haas) 6
18 Liam Lawson (Racing Bulls) 4
19 Gabriel Bortoleto (Alpine) 0
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0
Clasament constructori
1 McLaren 374 puncte
2 Mercedes 199
3 Ferrari 183
4 RedBull 162
5 Williams 55
6 Haas 28
7 Racing Bulls 28
8 Aston Martin 22
9 Kick Sauber 20
10 Alpine 11.
Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1
- Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris
- China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
- Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen
- Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri
- Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri
- Miami (International Autodrome) – Câștigător Oscar Piastri
- Emilia Romagna (Imola) – Câștigător Max Verstappen
- Monaco (Circuit de Monaco) – Câștigător Lando Norris
- Barcelona (Montmelo) – Câștigător Oscar Piastri
- Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – câștigător George Russell
- Austria (Spielberg) – 29 iunie
- Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
- Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
- Ungaria (Hungaroring) – 3 august
- Olanda (Zandvoort) – 31 august
- Italia (Monza) – 7 septembrie
- Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
- Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
- SUA (Austin) – 19 octombrie
- Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
- Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
- Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
- Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
- Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.