Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Protestele au reînceput în Rusia sâmbătă, oamenii protestând împotriva războiului din Ucraina și a mobilizării forțate a rușilor. Participanții la acțiuni sunt reținuți, anunță site-ul meduza.io.
UPDATE 19:43 Peste 700 de protestatari au fost arestați
Potrivit Le Monde, autoritățile ruse au arestat sâmbătă peste 700 de persoane în timpul manifestațiilor împotriva mobilizării rezerviștilor, decretată în această săptămână de președintele Vladimir Putin. ONG-ul OVD-Info, o organizație specializată în numărarea arestărilor, cel puțin „șapte sute șapte persoane au fost deja arestate în treizeci și două de orașe” din Rusia, dintre care aproape jumătate la Moscova.
Oamenii s-au adunat în mai multe orașe din Rusia, în timp ce mii de bărbați fug din Rusia – cu temeri tot mai mari legate de o mobilizare care ar putea fi extinsă dincolo de rezerviști.
Până la ora 17:00, ora Moscovei, au fost operate arestări în special în Irkuțk, Ulan-Ude, Novosibirsk, Tomsk, Chita, Habarovsk și Moscova.
Potrivit OVD-Info, peste 150 de persoane au fost reținute, dintre care aproximativ jumătate (75) în Novosibirsk. În Novosibirsk.
Protests resumed in #Russian cities. A few participants in the actions are severely detained by punishers. pic.twitter.com/LjRsDPbPf5
— NEXTA (@nexta_tv) September 24, 2022
Several anti-mobilization rallies resumed in Russian Siberian cities, in particular, Irkutsk, Ulan-Ude, Novosibirsk, Tomsk, Chita, Khabarovsk
100+ participants were detained and rallies dispersed. Part of the detained was later released with warnings.https://t.co/R6w9gOmr6w pic.twitter.com/WB3Lj78zbW
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) September 24, 2022
150???? Cred ca i au arestat pe toti!!!
Occidentul putred pe marginea prăpastiei ! 🤣🤣🤣🤣🤣
Sigur nu veți suferi e frig, tovarăși, vă încinge Putinel 😂😂😂
Nu-i problema, este loc pentru toata lumea in gulag.
Mai mult femeile protesteaza, carnea de tun ce face ?
Pai in rusia femeile au bilute si barbatii fustite. Nu stii asta?
Ce sa faca carnea de tun? Incepe sa boceasca, sa bea chestii dintr-astea barbatesti rusesti.
Carnea proaspăta de tun sta pitita. Daca ii arestează pentru proteste sunt automat înrolați. Altfel mai au o șansa.
Cu cât mai mulți arestați cu atât mai puțini morți.
Rusii sunt o natie de lasi, praduitori, alcoolici, adormiti