G4Media.ro

Protest promovat de AUR în Suceava / Aproximativ o mie de persoane…

Sursa foto: Facebook / George Simion

Protest promovat de AUR în Suceava / Aproximativ o mie de persoane s-au strâns pentru a protesta „împotriva restricțiilor absurde și ineficiente” / Protestul autorizat pentru 100 de oameni are loc în zile cu sute de morți Covid

Aproximativ o mie de persoane s-au strâns duminică, pe esplanada Casei de Cultură din Municipiul Suceava, pentru a milita pentru ”prezența fizică la școală, pentru libertatea medicilor, profesorilor, copiilor și părinților, împotriva abuzurilor guvernanților sub pretextul pandemiei”.

Protestul a fost anunțat și la autorități, fiind obținută și o aprobare, anunță Monitorul de Suceava.

Manifestația este organizată de Grupul Civic Suceava Educată și Asociația Bucovina Profundă.

Conform Jandarmeriei Suceava, având în vedere prevederile din perioada de stare de alertă la protest pot participa maxim o sută de persoane, care să respecte distanțarea socială, să poarte măști de protecție și fie vaccinate cu schema completă ori trecute prin boală.

Cele 10 revendicări ale protestatarilor:

1. Încetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măștii, revenirea la învăţământ faţă în faţă

  1. Abrogarea legii carantinei, legea 55/2020, care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat
  2. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. În această ordine de idei cerem:

– Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017

– Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor

– Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale

– Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul – adoptată luni, 29 martie 2021

  1. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase
  2. Cerem ca Ministerul Sănătăţii și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români, cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici
  3. Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.
  4. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală,

Întrucât suntem perfect conștienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

  1. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.
  2. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.
  3. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională, care să se scoată țara din dezastrul produs de incompetența și inconștiența clasei politice trădătoare.

Sursa foto: Facebook / George Simion

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

46 comentarii

    • Le dă…
      Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare și proaspăt ales primar la Sectorul 5, se află pe poziția a treia pe lista PSD pentru Camera Deputaților la Suceava.

    • Am fost acolo. Au fost cam 10 000 de oameni.

    • @opinia publica
      Minti!Si eu am fost acolo si am fost 100.000 oameni!

  1. Se pare ca vaccinul nu își face efectul, vezi tari cu rata de vaccinare peste 90%, se confrunta cu un nou val cu o tulpina foarte agresiva. Trebuie găsită alta modalitate de lupta împotriva acestui virus ucigaș. Alte metode de prevenție, testare, medicamente antivirale sau tot felul de leacuri dacă vaccinul nu își face efectul.

    • Extraordinar, ai descoperit ceea ce a fost evident vara în Israel, imunitatea s-a evaporat, au variantele noi, vaccinul nu prea mai e eficient.

      La subiect, revendi.c.ările celor din Suceava sunt de bun simț.

    • tarane! Zi-le asta la usr-isti și arafati!

    • @ mario 3
      Ai dreptate ! Pana nu au bagat doza 3 nu au iesit din val.
      Dar au folosit cu succes si un medicament ieftin. Fenofibrat : vezi Jerusalem Post. Ulterior elvețienii de la ETH au explicat mai bine efectul.

    • Care virus ucigaș, ăla cu rata mortalității de 1% ca și gripa? Vaccinurile nu funcționează dar te fac un cetățean mai supus.

    • vaccinurile functioneaza, e de ajuns sa te uiti la internarile din orice tara in care “vaccinul nu functioneaza” dar vaccinarea e peste 70-80% si sa le compari cu romania sau bulgaria :)) dar daca votantii lui flutur dispar cu zecile pe zi pentru noi nu e o problema!

    • Jean Valijean, aproape 50% din noile cazuri de covid in provincia Ontario, Canada sunt vaccinați complet. Și se pare că vă cam pasă de votanții lui flutur dacă tot îi criticați că nu se vaccinează.

    • Țăran, ai uitat sa pui si prxst la nick-ul tău! Nu contează că se infectează in țări cu rate de vaccinare bune, contează ca nu blochează sistemul sanitar si nici nu mor atat de mulți!
      Uimitor că există 1000 in Suceava atat de săraci cu duhul!

    • @Nume – un sistem de sanatate de 2 bani este blocat si de o besina trasa de un cal. Olanda si Germania se plang de blocares sistemului de sanatate cu vaccinati. Te mira?

  2. „Lege”, adica modificarea unei hotarari de guvern data de un guvern demis, nereprezentativ si anti-cetatean. ILEGAL NONSTOP.

  3. Sustin!

  4. Ce solicitari de spalati pe creier

  5. Tot Moldova i fruncea!

  6. Nu am descoperit eu nimic o spun statistici care arată clar ca țări vaccinate civilizate din vest se confrunta cu o creștere alarmanta de cazuri multe de covid, dar au un sistem medical care pot sa facă față, al nostru este distrus din1 989 de mafioții care scot bani. Sunt persoane cu 3 doze de vaccin confirmate pozitive și stau izolați. Nu știe nimeni dacă ești vaccinat sau nu ce fel de forme de boala faci.

    • Cum bre nu stie nimeni? Stie oricine intelege matematica de clasa a doua. Evident, sunt foarte multi care nu bat pana acolo. Nu va pot desena aici, dar uitati-va la mortalitatea in tarile alea cu vaccinare peste 70-80% si comparati cu mortalitatea din Romania, de exemplu. Deci in 2-3 minute v-ati putea lumina definitiv, dar conditia de la inceput, cea cu matematica de clasa a doua, ar trebui sa fie indeplinita, ceea ce nu e cazul. Traiasca Sosoaca!

    • Mortalitatea din spitale are legatura cu calitatea sistemului de sanatate. In tari dezvoltate ai sanse mai mari sa supravietuiesti, in tari mai putin dezvoltate ai sanse mai mari sa o mierlesti. Fara nicio legatura cu covidul sau cu numarul de intepati.

    • @Taran dacă ar exista vaccin pentru prostie ai fi salvat!

      E greu sa ai argument cu un conspiraționist anti știința care este rolul unui vaccin.
      Dar pentru posteritate, dau totuși un argument:
      Postacule, da un om vaccinat poate 100% lua virusul, doar că omul nu are nimic, sau aproape nimic, și da poate transmite mai departe, exemplu, unui analfabet care refuza vaccinul, statul e obligat să protejeze și analfabetul ( că doar e și el om ) și îl izolează imediat pe cel pe care l-a detectat pozitiv …

      Apropo @Taran, data viitoare când ai nevoie de medicamente, etc, du-te la extremiștii de la h’aur. Aia o să îți rada în nas, o să îți zica, bah, noi doar avem nevoie de prosti să ajungem speciali!

  7. Nu am descoperit eu nimic o spun statistici care arată clar ca țări vaccinate civilizate din vest se confrunta cu o creștere alarmanta de cazuri multe de covid, dar au un sistem medical care pot sa facă față, al nostru este distrus din1 989 de mafioții care scot bani. Sunt persoane cu 3 doze de vaccin confirmate pozitive și stau izolați. Nu știe nimeni dacă ești vaccinat sau nu ce fel de forme de boala faci….

  8. Şoldovenii ăştia tot la stadiu de amibă au rămas.

    • Ce ai băi fomistule cu moldovenii? Sunt bănățean dar mi-e scârbă de figuranții ca tine care se cred superiori altor români.

    • Soldovenii au doar calitati: ei betivi, ele cu.rve. Oi fi si tu banatean prin adoptie, ca Ceausescu a umplut tara cu soldoveni.

  9. cate un glont pt fiecare va rog!

  10. Revendicările sunt corecte!
    Felicitări manifestanților!

  11. De acord cu pct. 8, 9,10, cine le face?

  12. Poate macar acum sistemul pharma s a îmbogățit destul și-au făcut plinul la conturi si se vor gândi si la oameni. Nimeni nu recunoaște ca acest vaccin nu este viabi capabil sa lupte cu virusul cu mutațiile lui . Trebuie făcut ceva

    • Deja s-au gândit la oameni. Au aprobat a treia doză obligatorie din același vaccin. Trei doze din același vaccin în același an pentru aceeași boală iar țările cu procent de vaccinare ridicat introduc măsuri noi de restricționare a libertății.

  13. De ce puneți „împotriva restricțiilor absurde și ineficiente” intre gilinele, leftiștilor? Vouă nu vi se pare îngrădirea drepturilor și libertăților cele mai elementare o călcare a constituției și drepturilor omului? Chiar nu aveți scrupule.

  14. Deși astăzi am fost confirmat ușor pozitiv la covid susțin pe suceveni în demersul lor.
    Sunt oameni bravi, oameni curajoși care nu accepta jumătati de măsură. Cinste lor și cinste AUR ca le apară drepturile.

    • „Usor” pozitiv? 😂😂😂 Vezi sa nu iei medicamente, ca iti fac rau. Ceaiuri si inhalatii, cu astea trece garantat raceala covid. Si mai ales, sa nu accepti sub nicio forma sa te duci la spital, ca iti vor face felul cu oxigen si schemele lor de tratament.

    • Gigi, tu ai impresia ca cei care nu au încredere în vaccinurile experimentale sunt cu toții proști?
      Am fost astăzi la spital, o linie neconcludenta, tratament fac de vreo 10 zile din proprie inițiativa.
      Sper sa gestionam boala cu bine, suntem mulți în familie. Deocamdată cred ca vaccinul nu trebuie făcut decât de cei cu probleme mari de sănătate. În rest, se vede treaba, nu ajută la nimic.
      Austria, Olanda, Belgia și Germania confirma spuse mele.

  15. Suceava educata si Bucovina profunda. Ti se apleaca putin cand vezi titlurile pompoase ale maruntilor pungasi. Oare cat de educati sunt sustinatorii AUR. Dupa comentariile lor de pe fcb ai impresia ca acu incep clasa II.

  16. uite așa se discreditează G4MEdia

    1. protestul nu a fost organizat de AUR. Că i-a mediatizat e alt lucru, așa face un partid care isi asumă o cauză

    2. ati uitat să spuneti că Bucureștiul și Clujul supravaccinate au cele mai multe infecții iar Suceava si Botoșaniul nu așa de vaccinate au iesit din zona roșie și au cea mai mică rată de infectare.

    Ca atare oamenii au dreptatte să NU fie zdrobiți copiii lor că ei au plătit școala și nu e normal să li se limiteze drepul constittuțional de către psihopatul neales de nimeni Arahat și de un ordin administrativ al unui guvern demis.

    trăim o epocă absurdă și o să ne coste falimente de masă .

    useriștii extremiști care cer acum segregare să tină minte că atunci cand o să fie dati afară de la firme n-o să-i inttrebe daca-s vaccinati , că va fi dezastru social.

    Și nu uitati – libertatea nu se negociază, fasciștii o sfârșesc rău in istorie.

  17. De acord cu revendicarile sucevenilor. Bravo lor!
    Foarte lucid pusa problema!

    Ce vreau sa zic este ca noi nu trebuie sa luptam doar impotriva vaccinarii obligatorii, sau impotriva certificatului verde. Sau sa fie certificat, dar testele sa fie gratuite. Sau cine stie ce alte jumatati de masura.

    NU!
    Intreaga dictatura instaurata in ultimul an jumatate trebuie inlaturata dintr-o singura miscare, complet! Fara stare de alerta, fara legea 55, fara hotarari de guvern ilegale si neconstitutionale! Fara orice fel de restrictii!

    Toate astea si-au dovedit deja pe deplin inutilitatea.
    Gata! Ajunge!

    Numai astfel vom putea reveni la o viata normala. Orice continuare a masurilor care dau drepturi discretionare politicului asupra pop.ulatiei pe motive „medicale” nu vor face decat sa ne adancim si mai mult, putin cate putin sau brusc, in aceasta mocirla nesfarsita distopica.

  18. „Împotriva restricțiilor absurde și ineficiente”.

    Îhâm… între timp, incidența în București s-a înjumătățit; 8 județe au ieșit din scenariul roșu de când s-au introdus restricții.

    Și da, numărul de cazuri crește și în țările cu un procent mare de vaccinare, pentru că vaccinul își pierde în timp eficiența contra formelor grave (și, implicit, a decesului), dar spitalele sunt goale. Probabil se va ajunge la administrarea unei doze în mod regulat dacă nu se ajunge la un nivel de vaccinare ridicat la nivel global. Și vaccinul antigripal se face în fiecare an, dar n-am auzit pe nimeni să se isterizeze din acest motiv.

    Chiar vă închipuiți că o să se ducă toți vaccinații, iar românii și bulgarii vor împărăți lumea?

    Rușine românilor care au băgat aurolacii în Parlament! Felicitări Republicii Moldova care le-a dat cu flit!

    • la nivel national, numarul de cazuri e in scadere de la 20 octombrie, dar restrictiile s-au introdus pe 25

      cautati pe google „covod cases romania”

      restrictiile de acum sunt praf in ochi, intai au asteptat ca virusul sa se organizeze, sa ii stim orarul

      numai dupa ora 21 iese virusache, vomit

  19. Cînd se va organiza un marș pentru Suceava curata, voi participa necondiționat și neademenit. Educat am fost de către părinți și de către învățători cu salarii mici.

  20. ii plimba pe unii de colo colo degeaba

  21. Antivacinistilor, v-ați născut prea târziu. Gindirea e la nivel de ev mediu.
    AUR, și sateliții lui vin din trecut.