G4Media.ro

VIDEO Incendiu violent la acoperişul unui bloc din Bistriţa-Năsăud/ 180 de persoane…

sursa foto: ISU Bistrița Năsăud

VIDEO Incendiu violent la acoperişul unui bloc din Bistriţa-Năsăud/ 180 de persoane au fost evacuate, fiind cazate în sala de sport a localităţii/ Au fost afectate de fum şi smoală topită 13 garsoniere

Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la acoperişul unui bloc din Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, 180 de persoane fiind evacuate sau ieşind singure din imobil, fiind cazate în sala de sport a localităţii. Nu au fost persoane rănite, însă un bărbat a suferit un atac de panică. Incendiul a fost stins după două ore, fiind afectate de fum şi smoală topită 13 garsoniere de la etajele superioare.

Incendiul a izbucnit la acoperişul unui bloc de locuinţe din localitatea Rodna, acolo intervenind echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de intervenţie Sângeorz Băi şi Secţiei de Pompieri Năsăud.

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, incendiul s-a manifestat cu violenţă, generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului blocului.

Un număr de 180 de persoane au fost evacuate de către pompierii militari şi voluntari ori s-au autoevacuat din cele două case ale scărilor din imobilul cuprins de flăcări.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani ani a suferit un atac de panică şi a primit asistenţă de la echipajul de paramedici, dar nu s-a impus transportul acestuia la spital.

„În urma incendiului, au ars materialele combustibile depozitate în podul blocului şi acoperişul acestuia, care er realizat din mai multe tipuri materiale, tabla, astereala lemn etc. De asemenea, au fost afectate de fum şi smoală topită de pe planşeul de beton 13 garsoniere de la etajele superioare, şapte dintr-o casă a scărilor, respectiv şase din cealaltă”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, iar ulterior au fost îndepărtate elementele de construcţie care prezentau risc de prăbuşire.

Conform sursei citate, pentru evacuarea persoanelor, stingerea incendiului, protejarea locuinţelor din imobil, dar şi a vecinătăţilor au intervenit 16 subofiţeri şi doi ofiţeri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de prima intervenţie şi comandă, precum şi pompierii voluntari cu mijloace tehnice de la SVSU Rodna, Şanţ şi Maieru.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenta Rodna a amenajat şi pus la dispoziţie persoanelor evacuate un spaţiu de cazare temporară, în sala de sport a localităţii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează