
VIDEO Daniel Băluță: Împreună cu Nicușor Dan am învins sistemul
Daniel Băluță, candidat la Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie, consideră că, alături de actualul președinte, Nicușor Dan, a reușit să învingă sistemul birocratic și prejudecățile și să demareze lucrările la mega-șantierul care pune în siguranță centrul Capitalei.
„Nu am avut viziuni diferite cu Nicușor Dan. Am interpretat diferit aceeași situație, important e să ne raportăm la finalitatea lucrurilor. Exact ca la fizică, drumul din punctul A în punctul B nu e important, important e că astăzi la planșeul Unirii se lucrează, că lucrările sunt gata într-un procent de 25 la sută și, mai mult decât atât, că actualul președinte, în calitate de primar, a semnat autorizația de construire. Cred că este singurul lucru cu adevărat important și împreună cu dânsul am învins sistemul”, a declarat candidatul PSD la Primăria Generală, Daniel Băluță, marți seara la Antena 1.
În ceea ce privește activitatea sa ca primar al Sectorului 4 al Capitalei, Băluță a subliniat că a reușit să învingă și birocrația, lucru care se reflectă în realizările sale de până acum.
„Sunt singurul dintre candidați care a reușit să învingă birocrația, sunt singurul dintre candidați care am reușit să fac cu echipa mea metrou, spitale, să lărgesc drumuri, să repar școli, să fac școli noi, să mă ocup de teatre, să mă ocup de o mulțime de probleme despre care nimeni nu ar fi crezut vreo secundă că sunt posibil de rezolvat”, spune edilul.
Multe investiții ale primarului Băluță au fost din bani europeni.
„Am reușit să fac o stație de metrou, am prelungit M2 cu o stație, lucrăm azi la cea mai mare investiție cu bani europeni din România, magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, 17 miliarde de lei, 14 stații de metrou, lucrăm la un spital din PNRR, am finalizat deja un spital, avem un patinoar în Sectorul 4, avem un pod deja făcut, lucrăm la alt pod”, a arătat Daniel Băluță.
El consideră că aceasta este dovada că a reușit să învingă birocrația și prejudecățile.
„Ăsta este sistemul care a provocat frână dezvoltării în timp a României. Acel «nu se poate», acel «nu este posibil» care nu a avut niciodată legătură cu factorul politic, ci cu administrația, cu imaginea funcționarului în general, cel care, de-a lungul timpului, din păcate a blocat această dezvoltare care la noi în comunitate a devenit posibilă”, a mai declarat Băluță.
Citește și Cine este Daniel Băluță, ce proiecte a realizat și ce va face ca primar general al Capitalei
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii