Home » Analize » VIDEO Franța, Germania și Marea Britanie amenință Iranul cu lovituri. 3 militari americani uciși în războiul cu Iranul. Teheranul a lansat o ploaie de rachete în regiune ca să răzbune uciderea ayatolahului Ali Khamenei. Traficul aerian în Golf e paralizat, o mie de români blocați, prețul petrolului crește rapid

VIDEO Franța, Germania și Marea Britanie amenință Iranul cu lovituri. 3 militari americani uciși în războiul cu Iranul. Teheranul a lansat o ploaie de rachete în regiune ca să răzbune uciderea ayatolahului Ali Khamenei. Traficul aerian în Golf e paralizat, o mie de români blocați, prețul petrolului crește rapid

VIDEO Franța, Germania și Marea Britanie amenință Iranul cu lovituri. 3 militari americani uciși în războiul cu Iranul. Teheranul a lansat o ploaie de rachete în regiune ca să răzbune uciderea ayatolahului Ali Khamenei. Traficul aerian în Golf e paralizat, o mie de români blocați, prețul petrolului crește rapid
Sursa foto: Twitter / X.com - Khamenei.ir
Ascultă articolul

Liderii Franței, Germaniei și Marii Britaniei au amenințat duminică Iranul cu lovituri care să oprească rachetele ”la sursă”. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile lansate sâmbătă de armatele SUA și Israel. Odată cu el au fost eliminați alți 40 de înalți oficiali politici și militari din Iran. Teheranul a continuat să atace Israelul și țările arabe care adăpostesc baze SUA. Traficul aerian e oprit complet în regiune, circa o mie de români sunt blocați în țările din zonă.

- articolul continuă mai jos -
  • Vezi mai jos cele mai importante momente de duminicăp, a doua zi de război în Orientul Mijlociu:

Ora 23.23: Președintele Trump a declarat într-un clip postat pe rețeaua sa socială că ”mii de militari ne sună pentru că vor să se predea și să primească imunitate”. El a anunțat continuarea loviturilor asupra Iranului până la căderea regimului de la Teheran și a spus că eliminarea ayatolahului Khamenei și a tuturor șefilor militari arată că forța militară a SUA ”nu poate fi egalată”.

”Cer din nou militarilor iranieni să depună armele și să primească imunitate, altfel veți fi eliminați”, a mai spus președintele SUA.

Vezi mai jos declarația integrală:

Ora 23.14: Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că a acceptat cererea ca SUA să folosească bazele militare britanice, transmite Sky News.

Ora 22.57: Dominoul dictatorilor căzuți. Rusia a pierdut încă un aliat-cheie. Bashar al-Assad, Nicolas Maduro și acum liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei. În ultimele 18 luni, președintele rus Vladimir Putin a pierdut mai mulți aliați-cheie, iar Kremlinul nu a făcut nimic ca să-i salveze, arată o analiză France24. Teheranul a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Rusiei în invazia din Ucraina. Dar, pe măsură ce SUA și Israelul au lansat sâmbătă și duminică valuri de lovituri aeriene care l-au ucis pe liderul suprem Khamenei, Rusia a văzut un alt aliat important prăbușindu-se, după liderii Siriei și Venezuelei. Dar autoritățile ruse nu au anunțat oficial niciun ajutor concret pentru Teheran.

Ora 22.37: Președintele Trump a declarat pentru Daily Mail că ofensiva asupra Iranului ar putea dura ”4 săptămâni sau mai puțin”

Ora 22.30: Liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei anunță că sunt gata să distrugă rachetele și dronele iraniene ”la sursă”, potrivit Sky News.

Liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au emis duminică seară o declarație comună cu privire la atacurile care au loc în prezent în Orientul Mijlociu. Aceștia au caracterizat atacurile cu rachete lansate de Iran ca fiind nediscriminatorii și disproporționate, subliniind hotărârea de a lua măsuri concrete pentru a proteja interesele naționale și pe cele ale aliaților din regiune.

Potrivit comunicatului, aceste demersuri ar putea include facilitarea unor acțiuni defensive necesare și proporționate, menite să distrugă rachetele și dronele iraniene direct la sursă. Pentru atingerea acestui obiectiv, cei trei lideri au convenit să colaboreze strâns cu Statele Unite și cu alți parteneri regionali.

Ora 22.27: Îngrijorări majore pe piețele financiare dacă războiul din Orientul Mijlociu se prelungește: petrol la 100 de dolari, inflație globală

Ora 22.21: Emiratele Arabe Unite închid bursele din Dubai și Abu Dhabi pentru două zile. Măsura vine pe fondul tensiunilor regionale crescute, ca urmare a escaladării confruntărilor militare între Iran, Statele Unite și Israel, precum și a unei serii de atacuri de represalii și incidente de securitate care au afectat mai multe țări din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), inclusiv Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuweit, Qatar și Oman.

Ora 22.12: Transmisia pe satelit a televiziunii iraniene de stat a fost întreruptă de hackeri pentru scurt timp duminică seară, transmite portalul de opoziție Iran International. Hackerii au difuzat discursurile lui Donald Trump și Benjamin Netanyahu în care aceștia le cereau cetățenilor iranieni să protesteze împotriva regimului

Ora 22.08: Centrul de Comandă al armatei SUA anunță că mai multe de 1.000 de ținte iraniene au fost lovite în atacurile din weekend. Printre ținte se numără centre de comandă și control, siturile de lansare a rachetelor balistice, nave și submarine, unități de transmisiune (Sky News)

Ora 22.03: BREAKING Prețul petrolului a crescut cu 10% și ar putea ajunge la 100 de dolari barilul. Rusia câștigă din majorarea de preț. Citește aici mai multe detalii

Ora 21.52: Sediul din Teheran al Ministerului iranian al Informațiilor a fost atacat duminică seară, transmite portalul de opoziție Iran International. Un clip transmis publicației arată o explozie puternică, urmată de un nor gros de fum care iese din clădire

Ora 21.44: Un nou val de atacuri israeliene asupra Iranului / Un spital avariat, pacienții au fost evacuați din clădire. Citește aici detalii despre atac

Ora 21.30: Cartelul producătorilor de petrol Opec+ majorează producția de petrol după loviturile SUA-Israel asupra Iranului, în timp ce blocajele din Strâmtoarea Ormuz afectează piețele, transmite Economedia

Ora 21.20: CIA l-a urmărit îndeaproape pe Khamenei timp de luni de zile, transmite CNN. El era filat pas cu pas: unde locuia, cu cine se întâlnea, cum comunica. Citește aici mai multe detalii

Ora 21.15: Un grup format din 300 de cetăţeni români va părăsi Israelul şi va trece în Egipt, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, într-un briefing de presă susţinut duminică seara, potrivit Agerpres.

El a dat și detalii despre românii blocați în Orientul Mijlociu. „Vorbim despre Israel, circa 624 de cetăţeni români, din aceştia cam 30 sunt minori. În Qatar vorbim de 159 de cetăţeni români, din care 19 minori. În Arabia Saudită vorbim de 25 de cetăţeni români, din care mai multe familii cu copii, trei copii cred că sunt. În Ramallah vorbim de 46 de cetăţeni români în atenţie, nu avem informaţii legate de minori. În Kuwait vorbim despre şase adulţi şi doi copii. În Iran vorbim de nouă persoane. În Oman vorbim de circa 90 de turişti români. În Iordania vorbim de 99 de cetăţeni români. În Emiratele Arabe Unite, aşa cum v-am spus, situaţia este un pic mai complicată. Vom reveni cu cifre pe măsură ce acestea sunt clarificate. Vorbim despre câteva sute de persoane, deci acolo este un număr semnificativ. În Siria nu am avut solicitări de repatrieri. În Liban au fost un număr de solicitări de informaţii, dar deocamdată nu există solicitări de repatriere. În Irak avem un cetăţean român al cărui zbor s-a anulat. Acestea sunt cifrele la acest moment”, a precizat Andrei Ţărnea.

Ora 21.10: Un înalt oficial din Israel a declarat pentru postul tv Channel 12, citat de Times of Israel, că regimul de la Teheran s-ar putea prăbuși mai rapid decât se anticipa. Israelul consideră că campania comună cu SUA împotriva Iranului progresează mai rapid decât fusese prevăzut și că regimul iranian are mari dificultăți să reziste.

Israelul urmărește slăbirea regimului iranian, ceea ce înseamnă că acesta nu va mai putea face față protestatarilor dacă aceștia vor ieși din nou în stradă.

Strategia israeliano-americană vizează eliminarea forțelor de represiune. Israelul se concentrează acum pe lovituri masive pentru a anihila mijloacele prin care guvernul își reprimă cetățenii în Teheran, inclusiv Gărzile Revoluționare.

Crearea condițiilor pentru schimbare: „Pentru a crea condițiile necesare răsturnării regimului, trebuie să îi elimini pe cei care împiedică această posibilitate, iar noi ne concentrăm pe acest aspect”, a declarat înaltul oficial israelian.

Israelul pregătește și semnalul pentru populația iraniană: ”Foarte curând, poporul iranian va primi semnalul de a ieși din case; iranienii vor înțelege acest lucru și îl vor vedea cu proprii ochi”, a mai spus oficialul citat.

Channel 12 menționează că SUA și Israelul ar putea face apel la iranieni să iasă în stradă în decurs de câteva zile.

Ora 21.03: Emiratele Arabe Unite își închid ambasada din Iran și își retrag ambasadorul de la Teheran în semn de proteste față de sutele de drone și rachete lansate de regimul iranian asupra emiratelor, anunță Haaretz. Este o escaladare a conflictului armat și un semnal că diplomația a eșuat

Ora 21.01: Armata israeliană a anunțat că se pregătește să cheme circa 100.000 de rezerviști, una dintre cele mai mari mobilizări din 7 octombrie 2024 până acum

Ora 21.00: Un înalt oficial al Casei Albe a declarat pentru NBC News că „președintele Trump a afirmat că noii potențiali lideri din Iran au indicat că doresc să discute și că, în cele din urmă, el va discuta. Deocamdată, operațiunea Epic Fury continuă fără întrerupere”, transmite Sky News

Întrebat mai devreme de reporteri dacă va opri atacurile pentru posibile discuții sau dacă acestea vor continua, Trump a răspuns: „Nu știu. Dacă ne pot satisface. Până acum nu au reușit.”

Ora 20.58: Trei nave comerciale au fost atacate duminică în zona Strâmtorii Ormuz, potrivit Wall Street Journal. Atacurile asupra vaselor petroliere sau de marfă din zonă cresc exponențial costul asigurării încărcăturii, ceea ce provoacă și scumpirea mărfurilor propriu-zise

Ora 20.51: Wall Street Journal a prezentat cifrele uluitoare ale atacului dezlănțuit al Iranului asupra statelor arabe care adăpostesc bazele militare americane: regimul de la Teheran a lansat aproape 1.400 de rachete și drone în două zile, aproape toate interceptate și doborâte.

Astfel, Aproape 400 de rachete și aproximativ 1.000 de drone lansate din Iran au fost interceptate de forțele de securitate din cinci țări: Iordania, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit și Bahrain. Aceste cifre nu includ rachetele și dronele care au trecut de apărarea aeriană, lovind porturi, aeroporturi, hoteluri, baze militare și alte elemente de infrastructură.

De remarcat asaltul total al Iranului asupra Emiratelor Arabe Unite: 541 de drone, 165 de rachete balistice și 2 rachete de croazieră. Majoritatea au fost doborâte, dar cele care au trecut de apărarea antiaeriană au făcut 3 victime.

Alte țări au fost, de asemenea, vizate, dar nu au făcut publice cifrele; printre acestea se numără Arabia Saudită și Oman.

Israel a declarat că a interceptat aproximativ 50 de vehicule aeriene fără pilot (drone), dar nu a dezvăluit câte rachete balistice a doborât.

Nici Statele Unite nu au comunicat până acum numărul de rachete și drone interceptate de forțele proprii.

Ora 20.45: Premierul Bolojan face mâine dimineață ședință cu miniștrii relevanți pentru soarta românilor blocați în zona conflictului, potrivit unui comunicat al guvernului

Ora 20.34: Militarii americani uciși erau într-o bază din Kuweit, atacată cu rachete de Iran, transmite Sky News

Ora 20.07 Preşedintele american Donald Trump a anunţat, într-un mesaj postat duminică pe reţeaua sa Truth Social, că ”nouă nave iraniene” au fost scufundate şi cartierul general al marinei iraniene a fost ”în mare parte distrus”, transmit AFP şi Reuters. ”Tocmai am fost informat că am distrus şi scufundat nouă 9 nave iraniene, unele relativ mari şi importante. Le urmărim pe restul. Şi ele vor ajunge în curând pe fundul mării. Într-un alt atac, le-am distrus o mare parte din cartierul general naval”, a scris Trump.

Ora 20.05 Ministrul de externe omanez Badr al-Busaidi, care a mediat discuţii între SUA şi Iran, a făcut apel duminică la o încetare a focului, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian Abbas Araghchi, în contextul continuării loviturilor iraniene efectuate ca represalii la atacurile americano-israeliene lansate sâmbătă, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Ora 20.00 Cel puțin două nave au fost lovite de proiectile necunoscute în apropierea Strâmtorii Ormuz, în timp ce Iranul continuă să lanseze atacuri în Orientul Mijlociu ca răspuns la atacul continuu al SUA și Israelului împotriva sa, transmite BBC. 

Ora 19.25 ”Aseară, bombardiere americane B-2, echipate cu bombe de 900 kg, au lovit instalațiile iraniene de rachete balistice. Nicio națiune nu ar trebui să pună la îndoială hotărârea Americii”, transmite pe canalul oficial de X Centcom (U.S. Central Command)

Ora 19.16 Strategia Iranului de a ataca statele din Golf din Orientul Mijlociu este „bizară”. Aceasta este opinia unui analist, care a declarat pentru NBC News că această tactică riscă să se întoarcă împotriva Iranului. „Strategia iranienilor pare să fie aceea de a ataca aliații SUA din regiune, nu doar bazele americane”, a declarat H.A. Hellyer, cercetător asociat senior la Royal United Services Institute, un think tank cu sediul la Londra. (Detalii aici)

Ora 18.51 În ciuda asigurărilor că sistemele de apărare aeriană funcționează excelent, sunetul rachetelor doborâte din cer, imaginea unui hotel de cinci stele în flăcări pe insula Palm din Dubai și rapoartele privind civili răniți de resturile căzute în grădinile lor au fost suficiente pentru a provoca panică. Rafturile supermarketurilor sunt goale, iar sute de oameni stau la coadă pentru a cumpăra provizii. Alții, însă, rămân calmi și am auzit și rapoarte despre zone de piscină aglomerate cu oameni întinși pe șezlonguri, cu locuri în primul rând. (Detalii aici)

Ora 18.25 Cel puțin 153 de persoane, inclusiv copii, au murit după ce un atac armat a lovit o școală din sudul Iranului, potrivit oficialilor iranieni. Iranul a dat vina pe SUA și Israel. Comandamentul Central al Armatei SUA (Centcom) a declarat că investighează rapoartele privind incidentul, în timp ce armata israeliană a declarat că „nu are cunoștință” de nicio operațiune a IDF în zonă, relatează BBC.

Ora 18.18 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat: „L-am eliminat pe dictatorul Khamenei și zeci de oficiali de rang înalt ai regimului opresiv. Forțele noastre lovesc acum inima Teheranului cu o intensitate tot mai mare, care va crește și mai mult în zilele următoare”, într-o declarație susținută pe acoperișul complexului Kirya, sediul armatei israeliene din Tel Aviv.

Ora 18.00 Donald Trump declară pentru CNBC că operațiunea SUA în Iran „decurge foarte bine, foarte bine — înaintea programului”. „Este un regim foarte violent, unul dintre cele mai violente regimuri din istorie”, a spus Trump, contactat telefonic. Ne facem treaba nu doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. Și totul decurge înaintea programului”.

Ora 17.40 Ministerul român al apărării: Nu există o amenințare militară la adresa României în contextul evoluțiilor din Iran. Armata a crescut nivelul de vigilență. Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că, potrivit datelor disponibile în acest moment, evoluția situației de securitate din Iran nu generează o amenințare militară la adresa teritoriului României, însă dispuse „măsuri de creștere a vigilenței, precum și de pregătire a sistemelor care completează forțele de reacție imediată”. Informația completă AICI.

Ora 17.17 Apar informații potrivit cărora Ahmadinejad ar fi fost ucis. Mahmoud Ahmadinejad este fost președinte al Iranului, în vârstă de 69 de ani, și a condus țara în perioada 2005–2013. Pentru mai multe detalii.

Ora 17.05 3 soldați americani uciși și 5 grav răniți în războiul cu Iranul — anunțul armatei SUA. Trei soldați americani au fost uciși, iar alți cinci au fost grav răniți în conflictul în desfășurare cu Iranul, a anunțat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Este vorba despre primele victime americane confirmate oficial de la începutul actualei confruntări militare.

CENTCOM nu a oferit detalii suplimentare privind locul sau circumstanțele în care au avut loc decesele. Potrivit armatei americane, Iranul a vizat în ultimele 24 de ore facilități militare ale SUA din Orientul Mijlociu cu rachete balistice și drone. „Mai multe persoane au suferit răni ușoare provocate de schije și comoții și sunt în curs de revenire la serviciu”, a transmis CENTCOM, precizând că „operațiunile majore de luptă continuă, iar eforturile noastre de răspuns sunt în desfășurare”.

„Situația este în evoluție, astfel că, din respect pentru familii, vom reține informații suplimentare, inclusiv identitatea militarilor căzuți la datorie, până la 24 de ore după ce rudele apropiate au fost notificate.”

Ora 16.55 Armata americană susține că a scufundat o corvetă iraniană din clasa Jamaran, aparținând Marinei iraniene, în timpul primelor lovituri ale operațiunii comune SUA–Israel împotriva Iranului. „Nava se scufundă în prezent până la fundul Golfului Oman, la un cheu din Chabahar”, a transmis Comandamentul Central al SUA.

Ora 16.32 Gărzile Revoluționare iraniene anunță că au țintit portavionul american USS Abraham Lincoln cu patru rachete balistice, potrivit presei de stat din Iran. Știre în curs de actualizare

USS Abraham Lincoln este un portavion din clasa Nimitz, unul dintre cele mai importante active ale Marinei SUA, capabil să transporte zeci de aeronave și să coordoneze operațiuni militare la mare distanță. Portavionul USS Abraham Lincoln a fost observat în largul coastei Omanului săptămâna aceasta și i s-a alăturat cea mai mare navă de război din lume, USS Gerald R. Ford, în valoare de 13 miliarde de dolari.

portavionul american USS Abraham Lincoln

Sursa: Facebook/ U.S. Navy /

Ora 16.20 Țările arabe din Golf vor organiza duminică o reuniune de urgență prin videoconferință pentru a discuta un „răspuns unificat”, în a doua zi a loviturilor iraniene lansate ca represalii la atacurile israeliano-americane asupra Iranului, transmite AFP, citată de Agerpres. Potrivit unui diplomat din regiune, care a solicitat anonimatul, miniștrii de externe din cadrul Consiliul de Cooperare al Golfului – Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuweit, Oman, Qatar și Bahrain – se vor reuni online, în contextul închiderii mai multor aeroporturi din zonă. Detalii despre miza întâlnirii.

Ora 16.01 China a „condamnat ferm” duminică moartea dictatorului Ali Khamenei, în timpul atacurilor americano-israeliene împotriva Teheranului, cerând încă o dată „oprirea imediată a acţiunilor militare”. Această reacţie a intervenit la scurt timp după ce presa chineză a relatat despre un apel telefonic între ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, în contextul escaladării tensiunilor din regiune.

Ora 15.55 România nu se află sub nicio amenințare directă, în contextul degradării situației de securitate din Orientul Mijlociu, a transmis președintele, Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe platforma X.

Ora 15.36 O navă maritimă a fost lovită de un proiectil necunoscut la 17 mile marine nord-vest de Mina Saqr, din Emiratele Arabe Unite, în emiratul Ras Al Khaimah, a anunțat duminică agenția britanică United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO).

navă lovită de rachete 1 martie in emirate arabe unite

FOTO: Mina Saqr, din Emiratele Arabe Unite, în emiratul Ras Al Khaimah

Proiectilul a provocat un incendiu, care a fost între timp stins, iar nava intenționează să își continue călătoria, a adăugat UKMTO.

Ora 15.28 Gardienii Revoluţiei iraniene au declarat că au lansat un nou val de atacuri ”de mare anvergură contra inamicului”. ”În urmă cu câteva momente, au fost lansate valurile şapte şi opt ale operaţiunii ‘Promisiune sinceră 4’ contra inamicului”, au indicat Gardienii Revoluţiei, armata ideologică din Iran, într-un comunicat difuzat de media locale. Ţintele acestor atacuri nu au fost precizate, adaugă sursele citate.

Ora 15.15: Decese în Kuweit, țară care are graniță cu Iranul: o persoană ucisă și 32 rănite în urma atacului iranian, a anunțat duminică Ministerul Sănătății al țării. Amintim că sâmbătă, Aeroportul Internațional din Kuweit a fost lovit de o dronă.

Ora 15.00: Atacurile iraniene asupra Emiratelor Arabe Unite (EAU) au ucis trei persoane, și a rănit ușor alte 58, a anunțat Ministerul Apărării al țării, duminică, într-o postare pe X.

Ora 14,54: Bilanțul victimelor atacului iranian asupra unei zone rezidențiale din orașul israelian Beit Shemesh a urcat la 6 morți și 23 de răniți, potrivit Times of Israel. Armata israeliană verifică acum de ce apărarea antiaeriană, celebrul Iron Dome, nu a putut opri racheta iraniană.

Ora 14.51: Dictatorul rus Vladimir Putin a condamnat duminică uciderea „omului de stat remarcabil” Ali Khamenei. El a acuzat SUA și Israelul de încălcarea dreptului internațional. Într-un mesaj transmis prin telegramă președintelui iranian, publicat pe site-ul Kremlinului, liderul Rusiei a numit moartea ayatollahului Ali Khamenei un „asasinat”, potrivit Sky News. Exprimându-și condoleanțele, Putin a declarat că atacurile au fost „comise prin încălcarea cinică a tuturor normelor moralității umane și ale dreptului internațional”.

„În țara noastră, ayatollahul Khamenei va fi ținut minte ca un om de stat remarcabil, care a avut o contribuție personală uriașă la dezvoltarea relațiilor de prietenie ruso-iraniene, ridicându-le la nivelul unui parteneriat strategic cuprinzător”, se mai arată în declarația sa.

Sub conducerea celor doi dictatori, Rusia și Iranul au avut un parteneriat special. Iranul a furnizat sprijin militar masiv armatei ruse pentru războiul din Ucraina.

Ora 14.37: Premierul britanic Keir Starmer i-a transmis „clar și fără echivoc” președintelui cipriot Nikos Christodoulides că Ciprul nu a fost ținta unui atac iranian cu rachete, conform unui anunț pe X al președintelui cipriot. Mai devreme, secretarul britanic al apărării, John Healey, declarase la Sky News că două rachete iraniene au fost lansate ”în direcția Ciprului”.

Ora 14.35: Patru israelieni au fost uciși și cel puțin 20 răniți în urma unui atac iranian cu rachetă în orașul israelian Beit Shemesh, transmite Haaretz

Ora 14.25: Trei persoane sunt rănite și în stare critică după ce o rachetă lansată de Iran a lovit o clădire în orașul israelian Beit Shemesh, potrivit serviciilor medicale citate de Times of Israel. Printre răniți se numără și o fetiță de 10 ani

Ora 14.20: Cel puțin 150 de petroliere așteaptă în afara Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute petroliere din lume. Strâmtoare este controlată de Iran, care a amenințat că va închide calea navigabilă, relatează SkyNews, citat de Mediafax. Zeci de alte nave sunt staționate pe cealaltă parte a punctului de strangulare. Navele-tanc se află în largul coastelor unor țări mari producătoare de petrol din Golful Persic, inclusiv Irak, Arabia Saudită și Qatar, potrivit estimărilor Reuters bazate pe datele platformei MarineTraffic.

Ora 14.10: Imaginile bucuriei cu mii de iranieni care sărbătoresc moartea dictatorului Ali Khamenei:

Ora 13.48: Armata israeliană a lovit o escadrilă de avioane iraniene F4 și F5 exact când acestea se pregăteau de decolare de pe aeroportul Tabriz pentru a ataca ținte din regiune, transmite Haaretz

Ora 13.43: Șeful securității iraniene avertizează cu privire la o utilizare fără precedent a forței. Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională din Iran, a declarat pe rețelele de socializare că Iranul va lovi duminică SUA și Israelul cu o forță fără precedent.

„Ieri, Iranul a lansat rachete asupra Statelor Unite și Israelului și acestea au provocat daune”, a afirmat el într-o postare pe X. „Astăzi, îi vom lovi cu o forță pe care nu au mai experimentat-o niciodată.” Larijani a devenit noul lider militar influent al Iranului după uciderea liderului suprem Ali Khamenei, a declarat Behnam Ben Taleblu, director senior în cadrul programului pentru Iran la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor.

Ora 13.30: Prezentatorul televiziunii iraniene de stat a plâns în direct când a anunțat moartea dictatorului Ali Khamenei:

Ora 13.14: Ambasada Statelor Unite din Manama (Bahrain) le-a cerut cetățenilor americani să evite hotelurile din capitala Bahrainului, avertizând că acestea ar putea deveni ținte potențiale, după ce hotelul Crowne Plaza a fost lovit în timpul atacurilor iraniene.

„Ambasada SUA în Bahrain monitorizează rapoartele confirmate conform cărora hotelul Crowne Plaza din Manama a fost lovit pe 1 martie 2026, incident soldat cu răniți. Sfătuim cetățenii americani din Bahrain că hotelurile ar putea fi ținte pentru viitoare atacuri și îi încurajăm pe aceștia să evite unitățile hoteliere din Manama”, a transmis ambasada printr-o postare pe platforma X.

Ora 12.40: Israelul a declarat că forțele sale aeriene au eliminat 40 de comandanți militari de rang înalt chiar în primul minut al atacului lansat sâmbătă asupra Iranului, potrivit Wall Street Journal. Printre cei uciși se numără și șeful statului major al armatei iraniene, Abdolrahim Mousavi, conform informațiilor furnizate de armata israeliană. Oficialii israelieni au precizat că această lovitură inițială a fost precedată de luni de zile de colectare de informații și de o monitorizare strictă a oficialilor iranieni de către serviciile de spionaj militar ale Israelului.

Ora 12.33: Marea Britanie a anunțat că Iranul a lansat două rachete ”în direcția Ciprului”, în ceea ce ar fi primul atac iranian cu rachete asupra Europei, potrivit Times Of Israel. Secretarul britanic al apărării, John Healey, a declarat că două rachete iraniene au fost lansate ”în direcția Ciprului”, acesta fiind considerat primul atac de acest gen al Iranului îndreptat spre Europa. Într-un interviu acordat pentru Sky News, Healey a precizat că autoritățile sunt destul de sigure că rachetele nu au vizat bazele britanice, în condițiile în care Regatul Unit deține două districte suverane majore pe insulă. Totodată, oficialul britanic a subliniat că acest incident reprezintă un exemplu clar al unei amenințări reale și în continuă creștere. Healey a mai dezvăluit că 300 de militari britanici se aflau în apropierea zonelor lovite de atacurile iraniene în Bahrain, unii dintre aceștia fiind la doar câteva sute de metri distanță de locul impactului.

Ora 12.10: Ayatollahul Alireza Arafi (67 de ani) a fost numit succesor interimar al lui Ali Khamenei, transmite Haaretz. Ayatollahul Alireza Arafi a fost numit membru jurist al consiliului de conducere însărcinat cu îndeplinirea temporară a rolului de Lider Suprem.

Alireza Arafi, născut în anul 1959 în localitatea Meybod, este unul dintre cei mai influenți clerici și politicieni din eșalonul superior al Iranului, fiind recunoscut drept un aliat loial al fostului lider suprem Ali Khamenei. El a preluat un rol critic ca membru jurist în consiliul de conducere provizoriu, organism menit să exercite temporar atribuțiile de Lider Suprem alături de președintele țării și șeful sistemului judiciar.

Ascensiunea sa a fost marcată de o încredere timpurie din partea regimului, primind funcții de conducere încă de la vârsta de 33 de ani. De-a lungul carierei, Arafi și-a consolidat puterea ocupând poziții strategice, precum cea de vicepreședinte al Adunării Experților și membru al influentului Consiliu al Gardienilor, potrivit Haaretz.

În plus, din postura de șef al Seminariilor Teologice, el controlează întregul sistem de educație religioasă, având un cuvânt greu de spus asupra modului în care este interpretată ideologia de stat.

Din punct de vedere intelectual și diplomatic, Arafi este considerat un profil complex, fiind un autor prolific care stăpânește limbile arabă și engleză. Deși este familiarizat cu tehnologia modernă și are experiență în promovarea viziunii iraniene la nivel internațional prin instituții precum Universitatea Al-Mustafa, el rămâne un reprezentant dur al liniei conservatoare. Numirea sa în fruntea procesului de succesiune indică intenția clară a sistemului de a menține continuitatea ideologică a Republicii Islamice după eliminarea lui Ali Khamenei.

Ora 12.00: Premierul Benjamin Netanyahu a postat pe rețeaua X un videoclip generat cu ajutorul AI, în care le transmite iranienilor, în limba persană, să se ridice împotriva regimului, afirmând că: „în zilele următoare, vom lovi mii de ținte ale regimului terorist”.

Acesta a transmis același mesaj și noaptea trecută, într-o declarație video în limba ebraică.

„Vom crea condițiile pentru ca poporul curajos al Iranului să se elibereze de lanțurile tiraniei”, le spune acesta în persană iranienilor, îndemnându-i: „Nu lăsați această oportunitate să scape”.

„Aceasta este o oportunitate care apare o singură dată într-o generație”, afirmă el. „Nu stați degeaba, pentru că momentul vostru va sosi curând.”

„Momentul în care trebuie să ieșiți în stradă, să ieșiți în stradă cu milioanele pentru a termina treaba, pentru a răsturna regimul terorii care v-a amărât viața”, spune acesta, făcând apel la grupurile etnice din Iran să se unească pentru a răsturna Republica Islamică.

Ora 11.49: Explozii puternice se aud în Riad, capitala Arabiei Saudite, transmite Haaretz. Iranul a atacat și ieri Arabia Saudita, țară aliată cu SUA

Ora 11.42: O dronă irniană a lovit baza militară americană al-Harir din Erbil (Iraq), transmite Haaretz, care citează ziarul qatarez Al-Arabi Al-Jadeed.

Ora 11.27: O ”explozie gigantică” s-a înregistrat în Teheran, transmite corespondentul Sky News, la puțin timp după ce Armata Israelului a anunțat noi lovituri în inima Iranului. Explozia a avut loc în apropierea televiziunii de stat iraniene

Ora 11.20: Președintele iranian Masoud Pezeshkian susține că uciderea ayatolahului Ali Khamenei este ”o declarație de război împotriva musulmanilor, mai ales împotriva șiiților” și anunță că ”răzbunarea este o datorie legitimă pentru Iran”

Ora 11.10: Fiul ayatolahului Ali Khamenei, care ar fi trebuit să-i urmeze la conducerea Iranului, a fost ucis și el în loviturile americano-israeliene asupra Iranului

Ora 11.01: Armata Israelului a anunțat că Forțele Aeriene au lansat un val de lovituri aeriene împotriva unor ținte din ”inima Teheranului pentru a determina superioritatea aeriană și a deschide calea spre Teheran”, arată Times of Israel

Ora 10.53: Iranul l-a numit pe generalul Ahmed Vahidi drept șef al Gărzilor Revoluționare Islamice, transmite Haaretz. El îl înlocuiește pe Moahammad Pakpour, ucis î atacul israeliano-american din Teheran. Vahidi a fost ministru al Apărării și ministru de Interne până în 2024. El este căutat de Interpol pentru implicarea într-un atentat terorist din 1994 din Argentina, îndreptat împotriva comunității evreiești din Buenos Aires și soldat cu 85 de morți.

Ora 10.46: Un zgârie-nori din Bahrain a fost atacat cu drone de Iran, potrivit Sky News

Ora 10.44: Un petrolier aflat în largul  coastelor din Oman a fost atacat cu drone iraniene, iar echipajul a fost evacuat, transmite Times of Israel

Ora 10.23: Armata Israelului a anunțat că a lansat un nou val de lovituri aeriene asupra unor ținte militare din Iran, potrivit Sky News

Ora 10.10: 28 de elevi din Vrancea sunt blocați în Dubai, potrivit presei locale. Ei sunt în vacanță împreună cu două profesoare. Nu e clar cine a avut inițiativa de a organiza o deplasare în Dubai în condițiile în care situația de securitate era extrem de tensionată încă de la începutul anului, iar presa națională și internațională a scris zilnic despre posibilitatea unui conflict regional.

Ora 10.02: Un angajat străin a fost rănit în Oman după ce două drone iraniene au lovit portul Duqm, transmite Haaretz

Ora 9.53: Opt protestatari au fost uciși duminică după ce o mulțime furioasă a încercat să intre în Consulatul SUA din Karachi, Pakistan, transmite Haaretz, care citeează Al Jazeera. Mulțimea protestează împotriva uciderii de către SUA și Israel a ayatolahului Ali Khamenei

 

Ora 9.45: Iranul susține că 148 de persoane, majoritatea elevi, au fost ucise în atacul de sâmbătă asupra unei școli de fete din regiunea Minab, în sudul țării, transmite Sky News, care citează agenția oficială de presă Mizan. Alte 95 de persoane au fost rănite. Numerele nu au putut fi verificate din surse independente

Ora 9.23: Iran a decis să se retragă de la Cupa Mondială de fotbal din SUA. Partidele naționalei iraniene urmau să se joace la Los Angeles și Seattle, anunță duminică postul Canal 12 Israel, citat de Mediafax. Informația nu este confirmată în mod oficial. Cupa Mondială de fotbal se va desfășura la vară în SUA, Canada și Mexic. Prin tragere la sorți, naționala Iranului a fost repartizată în Grupa G și urmează să joace împotriva Belgiei și Noii Zeelande la Los Angeles. Al treile meci din grupă, cel cu Egipt, ar trebui să se joace la Seattle.

De asemenea, există posibilitatea ca Iranul să întâlnească SUA, la Dallas, în fazele superioare ale competiției.

Ora 9.15: Iranul a amenințat cu închiderea Strâmtorii Ormuz. Această măsură ar putea propulsa prețul petrolului la niveluri care nu au mai fost atinse de la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, potrivit experților citați de Economedia. O cincime din consumul mondială de petrol tranzitează această strâmtoare, iar unii analiști citați de Sky News avertizează că o blocare a transporturilor prin acest punct ar putea duce prețul țițeiului la aproximativ 100 de dolari pe baril.

Spre comparație, prețul țițeiului a fost vineri de aproximativ 70 de dolari pe baril, conform datelor de pe piețele financiare.

Mai multe companii de transport de gaze și-au suspendat deja operațiunile în zonă în urma atacurilor americano-israeliene și a răspunsului Iranului.

Ora 9.05: Regimul de la Teheran ar putea să se prăbușească, în special dacă se fracturează coeziunea elitelor iraniene, a declarat pentru G4Media dr. Pierre Pahlavi, profesor la Colegiul Forțelor Canadiene și un fin cunoscător al Iranului, adăugând însă că supraviețuirea în condiții de presiune intensă este ceva ce Teheranul a mai demonstrat în trecut. Comentariile expertului au fost făcute în contextul în care Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene împotriva Iranului sâmbătă dimineață, elimânându-i pe ayatollahul Ali Khamenei și pe alți lideri militari și politici ai Republicii Islamiste. Citește un interviu realizat de Adrian Novac pe G4Media

Ora 8.58: O operațiune militară de o precizie chirurgicală, desfășurată în plină zi, a decapitat conducerea regimului de la Teheran. Ceea ce părea un scenariu imposibil a devenit realitate sâmbătă, când serviciile de informații americane și israeliene au identificat fereastra de oportunitate așteptată de decenii: prezența simultană a celor mai importanți lideri iranieni în același loc, arată o analiză The Wall Street Journal. Citește aici mai multe detalii

Ora 8.55: Sute de irakieni au încercat să ia cu asalt Zona Verde fortificată din Bagdad, unde se află ambasada SUA, după moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, transmite Times of Israel. Un jurnalist AFP spune că protestatarii, unii dintre ei purtând steaguri ale unor grupări armate pro-iraniene, au aruncat cu pietre în forțele de securitate, care au răspuns cu gaze lacrimogene.

Presa locală relatează despre proteste în alte provincii din sudul Irakului.

Ora 8.41: Din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București au fost anulate astăzi 34 de zboruri, spre/dinspre 5 destinații, potrivit Companiei Aeroporturi București:

– Tel Aviv: 21 de zboruri,
– Dubai: 6 zboruri,
– Doha: 4 zboruri,
– Beirut: 2 zboruri,
– Damasc: un zbor.

Traficul aerian pe aeroporturile din Capitală se desfășoară în siguranță, conform planurilor de zbor.

Ora 8.35: Miniștrii de Externe din UE se vor reuni astăzi într-o ședință online pentru a găsi un răspuns comun la criza de securitate din Orientul Mijlociu

Ora 8.10: Noi explozii raportate în Dubai, transmite Sky News

Ora 7.55: Explozii puternice la Doha, capitala Qatarului, pentru a doua zi consecutivă, transmite Times of Israel. Exploziile vin la scurt timp după ce Iranul a anunțat un nou val de lovituri asupra statelor arabe care adăpostesc baze militare americane, ca răspuns la uciderea ayatolahului Khamenei

Ora 7.46: Trump a ordonat atacurile asupra Iranului la presiunile Israelului și ale lui puternicului prinț moștenitor saudit, potrivit Washington Post. Președintele SUA, Donald Trump, a ordonat atacuri de amploare asupra Iranului, în ciuda evaluărilor serviciilor de informații americane care indicau faptul că este puțin probabil ca Teheranul să reprezinte o amenințare directă la adresa teritoriului Statelor Unite în următorul deceniu, a relatat duminică The Washington Post, citând patru surse familiare cu acest dosar.

Conform raportului, decizia a urmat unor săptămâni de lobby din partea a doi aliați cheie ai SUA din Orientul Mijlociu — Israel și Arabia Saudită.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a continuat eforturile constante de a obține lovituri americane împotriva Iranului, în timp ce prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, a efectuat mai multe apeluri private către Trump pe parcursul ultimei luni, pledând pentru o acțiune militară, deși public susținea diplomația.

Ora 7.42: Președintele Donald Trump a avertizat Iranul într-o postare pe rețeaua sa socială să oprească loviturile asupra bazelor SUA,

Ora 7.35: Războiul din Orientul Mijlociu a provocat haos în transportul aerian internațional din cauza închiderii aeroporturilor din regiune, printre cele mai mari din lume. Aproape un sfert dintre zborurile către Orientul Mijlociu au fost anulate în ziua de sâmbătă și duminică noaptea, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune și al închiderilor de spațiu aerian, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de compania britanică de analiză aviatică Cirium, 24% dintre cursele programate au fost anulate. Cele mai afectate destinații sunt Qatar (51% dintre zboruri anulate), Israel (49%), Bahrain (44%), Emiratele Arabe Unite (35%) și Kuweit (28%).

Ora 7.31: Proteste împotriva SUA au izbucnit la Bagdad, unde o mulțime care cântă sloganuri de sprijin pentru Iran se îndreaptă spre Ambasada SUA din Irak, potrivit Iran International

Ora 7.28: Gărzile Revoluționare din Iran au anunțat că au lansat atacuri asupra a 27 de baze militare SUA din Orientul Mijlociu și asupra unor ținte din Israel, inclusiv baza militară aeriană Tel Nof și un centru militar de comandă din Tel Aviv, potrivit Iran International

Ora 7.23: Șeful Gărzilor Revoluționare din Iran a fost ucis, potrivit televiziunii de stat de la Teheran. Comandantul Mohammed Pakpour a fost ucis la jumătate de an după ce a preluat conducerea puternicei armate subordonate ayatolahului Khamenei

Ora 7.20 Moartea dictatorului Khamenei a fost întâmpinată de unii iranieni cu bucurie, în timp ce alții îi deplâng dispariția. Diviziunile din societatea iraniană sunt profunde, iar analiști citați de Sky News și Wall Street Journal sunt sceptici cu privire la o schimbare de regim, dat fiind că autocrația militară are în continuare pârghii de putere extrem de puternice

Ora 7.19: Mai multe explozii puternice s-au auzit în Dubai, după ce Iranul lovise sâmbătă noaptea și aeroportul Dubai, transmite Sky News

Ora 7.15: Centrul Militar al SUA a anunțat noi lovituri asupra Iranului, potrivit Sky News. Militarii SUA au postat imagini cu lansarea der rachete

Ora 7.10: Iranul anunță că președintele și alte două persoane vor supraveghea tranziția, potrivit BBC. Iranul a anunțat că președintele, șeful sistemului judiciar și unul dintre juriștii Consiliului Gardienilor — un organism extrem de puternic — vor supraveghea perioada de tranziție în urma decesului Ayatollahului Ali Khamenei.

Adunarea Experților — un organism format din clerici — va trece acum la numirea succesorului lui Khamenei, lucru care, conform constituției, trebuie să se întâmple cât mai curând posibil. Totuși, întrunirea rapidă a tuturor membrilor în timp ce Iranul este atacat de Statele Unite și Israel s-ar putea dovedi dificilă din motive de siguranță.

Ora 6.58: Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a avertizat cu privire la o „ofensivă devastatoare” ca răspuns la uciderea lui Khamenei, declarând că va ataca bazele americane și Israelul.

Ora 6.57: Conform constituției Iranului, succesorul lui Khamenei trebuie să fie selectat de același organism care l-a ales și pe el: Adunarea Experților. Între timp, președintele, șeful sistemului judiciar și un cleric membru al puternicului Consiliu al Gardienilor ar prelua temporar responsabilitățile sale.

Ora 6.55: Ayatolahul Khamenei a condus Iranul cu mână de fier timp de 37 de ani. El a comandat uciderea a peste 36.500 de protestatari anti-regim în ianuarie și a consolidat legăturile politice cu dictatorii din Rusia, China, Coreea de Nord și Belarus. Sub regimul său politic, economia Iranului s-a prăbușit din cauza corupției, incompetenței și sancțiunilor străine. Marele proiect al lui Khamenei a fost dezvoltarea armei nucleare, ceea ce a și provocat atacurile de sâmbătă ale armatelor SUA și Israel

Ora 6.43: Imagini VIDEO cu bucuria iranienilor după ce au scăpat de dictatorul Khamenei:

Ora 6.30: Patru persoane au fost rănite în urma unui incident pe Aeroportul Internațional Dubai, conform declarațiilor guvernului, citat de BBC. Echipele de intervenție de urgență „au fost activate imediat”, iar incidentul este gestionat în coordonare cu autoritățile competente, se mai arată în comunicat, adăugându-se faptul că persoanelor rănite le-a fost acordată asistență medicală.

Resturile unei drone interceptate de armata din Dubai au provocat un incendiu la una dintre danele Portului Jebel Ali, o escală frecventă pentru navele de luptă ale Marinei SUA în Golf, a precizat guvernul. „Echipele de Apărare Civilă din Dubai au intervenit imediat pentru a gestiona incendiul.” Nu au fost raportate victime în acest caz.

Într-un incident separat la Aeroportul Internațional Zayed din Abu Dhabi, resturile unei drone interceptate au ucis o persoană, de naționalitate asiatică, și au rănit alte șapte persoane, a informat guvernul.

Comentarii
  • IOAN FIERARU

    La POT este doliu după Khamenei. După ce acum câteva zile sărbătoreau la ambasada Iranului împreună cu ambasadorul uciderea a zeci de mii de iranieni, deputații POTCălin Groza și Dumitrița Albu, acum speranțele în sprijinul Iranului pentru a transforma România într-o dictatură au apus. În schimb, NetanYahoo.com are fața luminată.

  • Abia acum vom vedea cum arata trump cand obtine tot ce isi doreste. Conflictul din orientul mijlociu nu va fi pe deplin lamurit si Trump va cere din nou Groenlanda. De aceasta data pe un ton mult mai ridicat. 

  • Deci, nu pot să mă abțin, cum, mă, să te duci în tabară de elevi în Dubai? Cam ce elevi se duc în tabără școlară în Dubai?

  • inapasevedeinvers

    Niște copii amărâți dintr-un sat fără internet din Vrancea

    • @inapasevedeinvers – Și mai și, exact asta le lipsea copiilor amărâți, o excursie în Dubai, eventual să facă cumpărături, că altceva nu-mi imaginez ce-ar putea să facă acolo. La Disneyland în Franța nu le-ar fi stat bine, de exemplu.

  • nu te pui cu mamicile de pe lista de wazap a clasei. daca vor sa crape altii de invidie ca nu le-a fost odrasla la dubai, nu le opreste nimica.

  • M-ai amana trump o luna discutia despre dosarele epstein… oare dupa ce se duce fumul i-a la rand si coreea de nord, poate si rusia/china?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole