Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-o grilă de start a Formulei 1 dominată de mulți piloți talentați, doar unul singur amintește de Ayrton Senna, iar acesta este Max Verstappen, este de părere legendarul Emerson Fittipaldi.
La podcastul „Beyond the Grid”, Fittipaldi l-a lăudat puternic pe Verstappen, cel despre care a spus că este singurul din lumea F1 care are „nuanțe” din stilul de pilotaj al lui Senna.
Max are o calitate unică de a reuși să extragă totul din monopostul său, este de părere Fittipaldi.
„Max este la un nivel de conducere incredibil. El poartă acum pe spate monopostul RedBull. El nu pilotează, el efectiv cară mașina.
În situații precum Marele Premiu al Braziliei de anul trecut, am fost acolo. Este uimitor ce a făcut. Mă întorc la Ayrton Senna pentru a compara stilul său de conducere, este similar”, spune Emerson Fittipaldi.
Legendarul brazilian a cucerit titlul mondial din Formula 1 la edițiile din 1972 și 1974.
Pe Verstappen față de restul piloților din Formula 1 îl diferențiază nu doar viteza sa brută, ci și capacitatea incredibilă de a exploata fiecare gram de performanță din monopostul RedBull.
„Cred că ceea ce este efectiv impresionant este faptul că el este capabil să utilizeze 100% din mașină full-time.
Este mereu la limita echilibrului, folosește toată aderența disponibilă – la frânare, în viraj, la ieșire. Controlează perfect cele patru roți”, completează Fittipaldi.
În vârstă de 78 de ani, Fittipaldi este realmente uimit de calitățile lui Max, campionul ultimelor patru ediții de campionat din Formula 1.
Do you agree with Fittipaldi? https://t.co/1BxBUOwEid
— F1 Oversteer (@F1Oversteer) June 11, 2025
După nouă etape disputate din actulul sezon al Formulei 1, Max Vestappen se află pe locul 3, cu 137 de puncte. Lando Norris (176 de puncte) este la doilea, iar Oscar Piastri (186 de puncte) este lider.
1 Oscar Piastri (McLaren) 186 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 176
3 Max Verstappen (RedBull) 137
4 George Russell (Mercedes) 111
5 Charles Leclerc (Ferrari) 94
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 71
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 48
8 Alexander Albon (Williams) 42
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21
10 Esteban Ocon (Haas) 20
11 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 16
12 Lance Stroll (Aston Martin) 14
13 Carlos Sainz (Williams) 12
14 Pierre Gasly (Alpine) 11
15 Yuki Tsunoda (RedBull) 10
16 Oliver Bearman (Haas) 6
17 Liam Lawson (Racing Bulls) 4
18 Fernando Alonso (Aston Martin) 2
19 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 0
20 Jack Doohan (Alpine) 0
21 Franco Colapinto (Alpine) 0
1 McLaren 362 puncte
2 Ferrari 165
3 Mercedes 159
4 RedBull 144
5 Williams 54
6 Racing Bulls 28
7 Haas 26
8 Kick Sauber 16
9 Aston Martin 16
10 Alpine 11.
Mai degrabă de Schumacher, adică de apucăturile lui…