Valul trei al pandemiei lovește un sat fără câini

România a trecut într-un an dintr-o extremă în cealaltă: de la verticala puterii și restricții dure, la dispariția cvasi-totală a autorității din peisaj. Cetățenii s-au trezit din nou pe cont propriu tocmai când lovește valul trei al pandemiei. Numărul infectărilor crește vertiginos, iar medicii trag disperați semnale de alarmă că sistemul sanitar riscă să intre in colaps.

O veste bună ar fi că ritmul vaccinării este mult mai bun decât în alte țări europene. Singura rază de speranță este că baza de infectare se micșorează pe zi ce trece, astfel că în câteva luni am putea atinge o masă critică de vaccinați. Altfel, am ajuns într-un punct în care lucrurile par scăpate de sub control. Plutim parcă pe o navă în derivă, în voia sorții.

Guvernul discută chiar astăzi scenarii pentru noi restricții, dar comportamentul autorităților de până acum, plus realitatea din teren, arată că ele NU mai dispun de capacitatea efectivă de a le pune în practică.

Cum s-a ajuns aici?

Oboseala tuturor, erorile comise în gestionarea crizei, oportunismul politic, instalarea neîncrederii pe scară largă, campaniile de fake news, presiunea economiei, toate la un loc au făcut posibil noul val de infectări. Dar nu atât valul ar fi problema, el se manifestă cam peste tot în Europa, ci mai ales gestionarea lui.

Autoritățile nu par să mai dispună de capacitatea de a aplica legea.

Există toate premisele producerii unui mic dezastru, după ce am reușit cumva să-l evităm în ultimul an.

Oamenii nu mai pot fi ținuți azi în case așa ușor. Peste tot în Europa au loc proteste, unele violente. Temperatura socială crește pe măsură ce criza economică se agravează. Mii de persoane rămân fără job-uri, fără soluții și, mai ales, fără perspectivă. Aceasta este realitatea cruntă.

Cum vor gestiona guvernul și președintele țării o situație și așa complicată, după un lung șir de gafe și mesaje contradictorii? Cum vor depăși criza de autoritate instalată de sus până jos?

Nu le mai poți cere oamenilor să stea închiși, din moment ce politicienii au zburdat pe coclaurile patriei în două șiruri de alegeri organizate în plină pandemie. Nu le mai poți pretinde noi sacrificii, dacă nu le-ai plătit nici azi ajutoarele financiare promise încă din vara trecută. Din ce să trăiască, ce să pună pe masă, cum să se mai descurce? Adică le poți cere multe, dar e foarte posibil să nu te asculte.

Apoi, cum să-ți mai respecte deciziile, restricțiile, când le subminează chiar oamenii tăi din partid și din guvern? Guvernul anunță, de pildă, carantinarea Timișoarei, însă primii care sar în sus și acuză o prigoană politică, sunt, culmea, liberalii tăi, populiștii tăi, inconștienții tăi?

Cum să te mai urmeze publicul când te joci cu calcularea ratei de incidență în funcție de interesele de moment? Guvernul a scos anul trecut focarele din calculul ratei, pentru a coborî artificial numărul de infectări, din dorința de a organiza alegeri. Acum le-a băgat la loc, când nu mai are un interes electoral imediat, iar situația se agravează.

Am avut apoi numeroase alte situații în care Guvernul, autoritățile, s-au comportat arbitrar: școli închise, mall-uri deschise, toleranță prea mare față de petrecerile ilegale din restaurante, față de cei care nu poartă mască etc, etc. Teodosie și-a făcut de cap la Constanța, a sfidat toate regulile și restricțiile posibile fără ca cineva să aibă curajul să-l oprească din subminarea continuă a luptei împotriva pandemiei.

Să nu uităm de scandalul centrelor de vaccinare pentru ”speciali”, adică armata, poliția și serviciile secrete – fix cei care ar trebui acum să asigure respectarea regulilor. Ce credibilitate mai au instituțiile de forță în fața celor care fac sute de kilometri până la un centru de vaccinare?

Prima reacție a premierului Cîțu după dezvăluirea informațiilor a fost să trimită corpul de control la ministrul Voiculescu.

Am intrat azi în cu totul altă etapă față de acum un an. Guvernul, președintele, autoritățile locale nu mai pot, dar nici nu mai vor cu adevărat să impună noi restricții. Le iau doar pe hârtie, praf în ochi, la alibi. Localități întregi intră în carantină una după alta, dar controalele sunt pur formale sau deloc.

Lucrez de acasă, dintr-o localitate carantinată de la marginea Capitalei. Oamenii continuă să se plimbe în voie, vânzoleală în magazine și pe străzi, traficul de mașini cam la fel. Singura diferență ar fi echipajele de poliție de la intrarea și ieșirea din Tunari, numai că polițiștii dorm vigilenți zi și noapte în mașinile cu girofarele aprinse.

Ce sens are să mai discuți despre noi restricții dure, dacă tot anunți o lună de vacanță pentru copii și liber la slujbe în noaptea de Paști? Oamenii au nevoie de supape, de acord. Au mai multă nevoie decât oricând de credință, se atârnă de orice colac de salvare, perfect adevărat. Dar parcă e prea de tot să avem lockdown și înghesuială în același timp, restricții și vacanță prelungită concomitent.

Ce vor face părinții timp de patru săptămâni cu copiii lor, cum să meargă la serviciu, cu cine să-i lase acasă? Aceasta este o nouă invitație la vacanțe și concedii, mai ales că la munte este încă zăpadă. Și atunci? Cum procedăm, stăm închiși sau ieșim la plimbare?

Nu așa se aplică legea. Să ne amintim cum a fost la început, acum un an. Președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență, a scos armata pe străzi, iar politiștii au aplicat amenzi. Verticala puterii a funcționat, legea a putut fi aplicată, regulile impuse. Epidemia a fost ținută sub control.

E adevărat că așa ceva ar fi de neimaginat acum.  La început, oamenii erau speriați și infinit mai disponibili  să se conformeze. Atmosfera generală era dominată de frică, groaza de necunoscut. Dar autoritățile au o mare parte din vină că nici măcar reguli simple, cum ar fi purtarea măștii, nu mai sunt azi respectate. Orice nouă măsură restrictivă este încălcată a doua zi fără să riște sancțiuni.

La un an de la izbucnirea crizei, frica de virus s-a disipat. Cei mai mulți înfruntă pericolul infectării din rațiuni economice, pentru că n-au încotro, în timp ce alții nu cred nici azi în virus, în vaccin sau în eficiența restricțiilor. Odată cu teama de boală a dispărut din păcate și respectul față de lege și autoritate.

Președintele Klaus Iohannis s-a extras cu totul din peisaj. Se luptă cel mult cu deșertificarea terenurilor la Dăbuleni, unde a apărut după o lungă absență să planteze niște copaci, prioritatea numărul unu a României. Polițiștii, în loc să umble pe străzi și să aplice amenzi celor care încalcă regulile, protestează la Guvern, foarte ocupați cu revendicări de natură sindicală.

Publicul la rândul său și-a pierdut încrederea în autorități, pentru că ele și-au distrus-o metodic cu mâna lor. Politicieni importanți din opoziție, ca liderul PSD, încurajează la rândul lor, cetățenii să nu mai respecte legea. Liderii AUR duc o campanie furibundă anti-restricții, subminând programatic orice efort cât de mic al autorităților.

Neîncrederea publicului în tot și în toate este alimentată din pacate de campanii întregi de fake news, te politicieni și televiziuni iresponsabile. În goana lor după audiență, televiziunile le dau tribună tuturor ciudaților, conspiraționiștilor sau oportuniștilor.

O parte din public a ajuns atât de exasperat, de disperat și debusolat, încât vrea să creadă în miracole, în minuni. Oamenii sunt gata să se uite în gura oricui susține că a descoperit o scurtătură, decât să mai creadă autoritățile, specialiștii, medicii. Iar tot mai mulți exploatează cinic dezorientarea celorlalți.

Comportamentul responsabil s-a evaporat lăsând treptat locul anarhiei. Discursul rațional a murit. A venit vremea vânzătorilor de iluzii și pescuitorilor în ape tulburi. Suntem din nou pe cont propriu. Poate că tot oamenii de rând vor fi cei care vor înțelege, până la urmă, că mai este nevoie de un mic efort.

Autoritățile nu mai par capabile să-l facă și chiar dacă vor, nu mai pot.