Home » Articole » Valeriu Gheorghiță, videoconferință cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, pentru sfaturi de creștere a ritmului vaccinării în România

Valeriu Gheorghiță, videoconferință cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, pentru sfaturi de creștere a ritmului vaccinării în România

Valeriu Gheorghiță, videoconferință cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, pentru sfaturi de creștere a ritmului vaccinării în România
Sursa foto: Guvernul României
Ascultă articolul

În vederea optimizării campaniei de vaccinare din România, col. dr. Valeriu Gheorghiță a avut astăzi o întâlnire, în sistem de videoconferință, cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, anunță CNCAV.

Din perspectiva campaniei de vaccinare din România, președintele CNCAV a prezentat situația la zi și principalele probleme identificate pe parcursul derulării acesteia.

- articolul continuă mai jos -

În intervenția sa, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a apreciat în termeni pozitivi modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România. Acesta a precizat că Portugalia și-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare și organizarea efectivă a procesului de vaccinare, precizează sursa citată.

”În ceea ce privește leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții asociațiilor profesionale de medici, asistenți, farmaciști, precum și cu asociațiile de pacienți cu boli cronice și s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susținute public într-o manieră unitară”, a precizat viceamiralul portughez.

Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare și a interacționat cu populația, reușind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale și științifice posibile. Rezultatul a fost mobilizarea întregii țări în lupta împotriva pandemiei.

Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populației față de vaccinare, reușind să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%.

„Mesajul meu pentru populație a fost foarte simplu. Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil și cu efecte devastatoare, iar alții de vaccinul sigur, predictibil și eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat și au prelungit speranța de viață. La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală și portughezii au înțeles că nu trebuie să susțină, să promoveze și să încurajeze mesaje împotriva sănătății și normalității.” a menționat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, potrivit sursei citate.

Portugalia are în jur de 90% din populație vaccinată.

Sursa foto: Guvernul României

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole