G4Media.ro

Vaccinurile anti-Covid au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Vaccinurile anti-Covid au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa, susține OMS

Vaccinurile anticovid au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa, anunţă directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Hans Kluge, care avertizează că virusul este ”aici pentru a rămâne”, relatează AFP, citată de News.ro.

”În prezent, 1,4 milioane de oameni din regiunea noastră (OMS), majoritatea persoane în vârstă, pot profita de viaţă împreună cu apropiaţii lor pentru că au luat decizia vitală de a se vaccina împotriva covid-19”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă Hans Kluge.

Potrivit OMS, la 19 decembrie 2023, peste 277,7 milioane de cazuri de covid-19 au fost declarate în regiunea OMS Europa, din care fac parte 53 de ţări şi care se întinde din Asia Centrală, dar şi 2,2 milioane de morţi din cauza covid-19.

”Primul rapel a permis numai el salvarea a 700.000 de vieţi”, a subliniat medicul.

În timpul iernii, este crucial ca oamenii să se protejeze şi să-i protejeze pe cei mai fragili.

”În timp ce învăţăm să trăim împreună cu covid-19 şi cu alte virusuri respiratorii, este absolut vital ca populaţiile vulnerabile să rămână la zi cu vaccinarea împotriva covid-19 şi a gripei”, avertizează el.

Europa trebuie să investească absolut în sănătatea sa, subliniază Hans Kluge.

”Riscăm să nu fim pregătiţi de orice eventualitate excepţională, precum apariţia unei noi variante mai grave a covid-19 sau a unui agent patogen încă necunoscut”, avertizează el.

Europa este necesar să facă eforturi de finanţare pentru a îmbunătăţi situaţia personalului medical şi a eradica penuria de medicamente de bază.

”Sunt profund îngrijorat de faptul că sănătatea dispare de pe agenda politică şi că nu reuşim să rezolvăm problema bombei cu ceas cu care se confruntă personalul nostru din sănătate şi îngrijiri medicale”, a avertizat Hans Kluge.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...