Home » Analize » Următorul mare produs Apple ar putea fi un sistem de operare pentru sănătate

Următorul mare produs Apple ar putea fi un sistem de operare pentru sănătate

Următorul mare produs Apple ar putea fi un sistem de operare pentru sănătate
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Căştile de realitate augmentată şi virtuală la care se presupune că lucrează Apple vor fi mult devansate ca amploare de sistemul de operare pentru zona sănătăţii la care, de asemenea, Apple ar lucra în prezent, transmite News.ro.

Punând cap la cap mutările din zona sănătăţii pe care Apple le-a făcut în ultimii ani, analiştii cred că strategia producătorului american include dezvoltarea unui sistem de operare pentru zona sănătăţii, care va fi esenţial pentru instituţiile de sănătate şi pentru dezvoltatorii de produse de sănătate.

- articolul continuă mai jos -

Totul ar pleca, conform analiştilor, de la aplicaţia Health, pe care Apple o foloseşte deja pe dispozitivele sale mobile şi care permite utilizatorilor să vadă informaţii despre activităţile sportive şi diverşi parametrii medicali.

Cheia o reprezintă datele. Sistemul de operare pentru sănătate al Apple ar aduna aceste date, colectate de la dispozitivele mobile şi diverse alte produse de IoT din zona wellness-ului, cu scopul integrării în sistemele de sănătate.

Practic, OS-ul celor de la Apple ar fi în centrul unui ecosistem de sănătate în care instituţiile şi companiile de sănătate ar avea acces direct la datele de sănătate ale oamenilor, aşa cum sunt ele furnizate de ceasuri, telefoane, echipamente de sport, EKG-uri, saltele şi tot felul de produse de sport şi sănătate conectate la internet.

Apple, care a făcut eforturi mari în ultimii ani pentru a-şi construi o imagine de apărător al intimităţii, ar urma să fie în centrul acestui ecosistem, garantând securitatea datelor şi intimitatea utilizatorilor, în timp ce ar fi vameşul datelor între utilizatori şi datele lor, pe de o parte, şi sisteme respectiv companii de sănătate, pe de altă parte.

Dincolo de teorie, există şi declaraţii ale şefului Apple, Tim Cook, din cadrul conferinţelor cu investitorii, în care acesta spune că, pe termen, lung viitorul companiei pare să fie în zona de sănătate.

Sursa foto: Pexels

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole