Home » Analize » Uraganul Fiona se intensifică după ce a lovit Republica Dominicană şi Puerto Rico

Uraganul Fiona se intensifică după ce a lovit Republica Dominicană şi Puerto Rico

Uraganul Fiona se intensifică după ce a lovit Republica Dominicană şi Puerto Rico
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Uraganul Fiona se îndrepta spre nord luni seară, după ce a adus ploi torenţiale şi vânturi puternice în Republica Dominicană şi a provocat o pană totală de curent în Puerto Rico, unde cel puţin două persoane au murit, transmite Reuters.

Uraganul de categoria 2 va deveni probabil un uragan de categoria 3 pe măsură ce se deplasează prin apele calde ale Caraibelor spre Turks şi Caicos. Fiona a fost ridicat la categoria 2, cu vânturi de 105 mph (169 km/h), de către Centrul Naţional pentru Uragane, luni seara.

- articolul continuă mai jos -

Marţi, centrul lui Fiona este aşteptat să treacă în apropierea sau la est de arhipelag, care face obiectul unei avertizări de uragan în vigoare, a declarat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.

Condiţii de furtună tropicală erau aşteptate şi în Bahamas. După ce a strabatut Puerto Rico, Fiona a atins pământul în Republica Dominicană, în apropiere de Boca Yuma, la ora locală 3:30, potrivit NHC.

Centrul furtunii a atins coasta de nord a insulei Hispaniola înainte de prânz.

sursa: News.ro

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole