Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conducerea PNL, reunită marți seară în ședința Biroului Politic Național (BPN), a decis să respingă orice coaliție cu PSD și intrarea partidului în opoziție după moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, potrivit informațiilor G4Media, confirmate ulterior de Ilie Bolojan într-o declarație de presă. Din cei 54 de lideri PNL prezenți la ședință, 50 au votat pentru intrarea în opoziție, inclusiv Cătălin Predoiu – cel care ceruse imediat după moțiune rămânerea la guvernare alături de PSD. Patru lideri PNL, apropiați de PSD, s-au abținut: Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa și Ion Iordache.
Patru liberali nu și-au exprimat votul.
Liberalii au votat moțiunea propusă de președintele Ilie Bolojan pentru intrare în opoziție.
UPDATE, ora 22.37
Cine sunt cei patru liberali care nu au votat rezoluția prin care partidul a intrat în opoziție:
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, liderul liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, deputatul PNL de Brăila Alexandru Popa și deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache.
UPDATE, ora 22
1. Partidele care au cauzat criza să și-o asume.
2. Asumarea guvernării de către noua majoritate creată de PSD.
3. În acest nou context politic PNL va rămâne în opoziție.
4. Vom susține din opoziție reformele pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor din PNRR, programul SAFE și aderarea la OECD.
Rezoluția a fost votată în unanimitate”, a transmis Mureșan.
UPDATE:
Președintele PNL ILie Bolojan a anunțat că partidul ”va lucra pentru a face un pol de dezvoltare”, dar din opoziție.
”A fost o dezbatre lungă. Au fost discuții legate de traiectoria PNL, despre ce trebuie să facem mai departe pentru România și pentru cetățenii ei. Prin decizia de azi PNL confirmă că e PNL e un partid cu demnitate, un partid care va lucra pentru a face un pol de dezvoltare, la un stat care asigură condiții de prosperitate pentru cetățenii țăriinoastre„, a transmis Bolojan.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a citit rezoluția votată de liberali. În ea se face un rezumat al istoriei crizei din coaliție și anunță intrarea PNL în opoziție.
”Criza politică a fost generată de către PSD prin boicotarea programului de guvernare. PSD e responsabil pentru agravarea crizei politice care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. (…) Partidele care au creat criza politică au datoria să-și asume deciziile politice. PSD ar trebui să-și asume guvernarea. În acest nou context politic, PNL își menține deciziile anterioare și rămâne în opoziție”, se precizează în document.
Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Național Liberal (PNL), în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanșată de PSD, adoptă prezenta
DECIZIE
Criza politică a fost generată de PSD prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare la negocierea și adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate prin acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de liderii social-democrați. PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. Prin asocierea la inițierea și votarea moțiunii de cenzură, AUR partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria să-și asume consecințele.
2. Asumarea guvernării de către nouă majoritate creată de PSD
PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.
În condițiile în care PSD nu și-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliție, și a acționat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru PNL în procesul de formare a unui nou guvern.
3. Poziția PNL în actualul context politic
În acest nou context politic, PNL își menține deciziile adoptate de forurile statutare și de grupurile parlamentare și va rămâne în opoziție, exercitând un rol activ, responsabil și constructiv, în interesul cetățenilor și al stabilității economice.
4. Angajamentele PNL
PNL își reafirmă angajamentele, pe care le va susține și în opoziție cu toate mijloacele parlamentare în perioada următoare:
Cu cine face ND guvernul proeuropean?!
ND trebuie sa-si asume ce a facut. Poate sa confirme si din maini ca ii place sa gesticuleze…
Pro-occidental, nu pro-european … asta înseamnă MAGA, de cand si până cand ND este pro-european
Pro-occidental, nu pro-european … asta înseamnă MAGA, de cand si până cand ND este pro-european
Ioane, stai liniștit.
Nicușor Dan mediază echidistant pentru tine.
Macat atat, Bolojan ar fi bine sa il dea pe Thuma, Predoiu afara, ailalti 2 nu stiu unde li capul da nu pare ca au foarte multa coloana
Pana una alta mai bobelule, usereii sunt singurii care au mai rascolit cuiburile de viespi din institutiile ruginite ale statului. Stiu, nimic perfect, cu greseli dar enorm in comparatie cu raul de a nu face nimic sau chiar de a agrava situatia existenta in cazul ministrilor de la partidele colege din guvernarea apusă. Si mai stiu ca trebuie sa mananci si tu, te inteleg in retorica ta părtinitoare, drag iubitor de pesedea.
E singura solutie de salvare a Pnl ului pacat ca nu au actionat pana acum asa. Nu ar fi existat niciodata un Aur, soco, etc asa numerosi. Era ultimul tren al Pnl ului dc il pierdeau se topeau.
Din 10 au rămas 4…Nu se vor lăsa, nu cred că partida e jucată, doar se regrupează. Nu rămâne Preșoiu, favoritul lui ND, fără butoane.
FOARTE FOARTE FOARTE bine!
Avem PNL reformat înainte de GTA 6?
in opozitie e cel mai bine. predoiu sa treaca la psd… este de fapt un ahtiat dupa putere, el nu mai stie sa faca altceva, omu este abonat la spagile din guvern, la influenta, la putere la orice care sa-l tina pe scaun. sa mearga la psd si sa guverneze… toti au porecle.. a lui este ‘preduiala’… afara si din partid. trintor. atirnator.
După cum se vede treaba acest nou guvern,, prooccidental “ va fi format din hoții vechi și prostii noi. Casa de piatră și distracție plăcută la toată șatra .😂😂😂
cea mai buna solutie si sa se spele pe cap ND cu guvernarea lui si cu pro-occidentalii daca nici un moment nu a aratat sustinere fata de Bolojan, bine ca Bolojan si PNL l-au sustinut la prezedentiale si noroc ca Bolojan nu a vrut sa candideze ( pacat mai bine zis dar respect decizia lui )
Deocamdata … se face guvern „proeuropean” minoritar PSD si udmr votat in parlament de AUR si franturi rupte din PNL si SOSPOT.
Dupa o perioada de relaxare, recompensa primita de AUR de la PSD va fi suspendarea lui PSDAN aka ND, urmata de debarcarea acestuia la urne.
Prezidentiale anticipate pot fi castigate si de GS in lipsa altuia viabil, urmate de anticipate parlamentare castigate de AUR daca tot au si presedentia.
Pentru unii win-win.