Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Europeană, Statele Unite și alte state au afirmat miercuri, într-o declarație comună, că sunt „profund îngrijorate de femeile și fetele afgane, de drepturile lor la educație, la muncă și la libera circulație”.
„Facem apel la cei aflați în poziții de putere și autoritate din Afganistan să garanteze protecția lor”, au transmis în comunicat Albania, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Uniunea Europeană, Honduras, Guatemala, Macedonia de Nord , Noua Zeelandă, Norvegia, Paraguay, Senegal, Elveția și Statele Unite ale Americii.
„Femeile și fetele afgane, ca toți oamenii afgani, merită să trăiască în siguranță, securitate și demnitate. Orice formă de discriminare și abuz ar trebui prevenită. Noi, din comunitatea internațională, suntem pregătiți să îi asistăm cu ajutorul umanitar și sprijin, pentru a ne asigura că vocile lor pot fi auzite”, scrie în declarația comună.
„Vom monitoriza îndeaproape modul în care orice viitor guvern asigură drepturile și libertățile care au devenit o parte integrantă a vieții femeilor și fetelor din Afganistan în ultimii douăzeci de ani”, se mai arată în comunicat.
Sursa foto: Unsplash/ @mhrezaa
Sa plece toate, sa ramana baietii intrei ei sa isi descopere cealalta parte a lor 😀
Se vede, daia nu ii lăsați sa treacă granițele.
Fa solicitare ca iei 10-20 la tine acasa si pe banii tai.Ce sa zic mori de focul lor
si se vor rezuma la „profunda ingrijorare”- nimic concret pentru bietelle femei…
Ce să facă? Nu poți rămâne tot timpul acolo. Bine că nu ne-am născut acolo. In vacanță într-o țară Europeană mediteraneana am vazut pe plajă tipe la sânii goi cu un snur subtire intre buci și femei arabe îmbrăcate din par (inclusiv) până la glesne. Erau 38 de grade, soare cât cuprinde.
Ce să le ceri? In autobuz miroseau a transpirație iar „macho” talibanu le pazea țanțoș. Asta le e cultura, dar cum îi ziceam unui rus, vă place comunismul? Ok, dar țineți-l pentru voi.
Si cam ce doresti sa importam scroafe de reproductie din Afganistan?Ia tu la tine acasa pe bani tai cate vrei
bula bruxeleza din turnul de fildes moare de grija strainilor la 1 continent distanta
steagul LGBT nu mai flutura in afganistan, vai :((
nu stiam ca noi europenii i-am votat, finantat si legitimat pe astia de la Bruxelles sa se ocupe de afganistan
Daca birocratii bruxelezi transpira de grija femeilor din afganistan, sa se duca in Afganistan sa impuna drepturile omului cu bocancul
sa se mute toti bruxelezi in afganistan sa le predea drepturile omului, LGBTism in scoli si sa fluture steagul progresismului curcubeu iluminat acolo, vad ca astia mor de grija altora pe banii nostri
Dar ce te mănâncă nea Sun Curutzul in cu r de lgbt de și la un articol despre Afganistan vorbești despre ei? Ce frustrări oprimate ai in partea dorsala?
Mergi și roagă pe unul să te scarpine.
@ sunc
bei gaz?
Acum 2-3 luni aliatii aveau „situatia” femeilor afghane sub control, dar nu stiau cum sa se care mai rapid de acolo.
Iar dupa 20 de ani si trilioane cheltuite in total pe razboi acum tot ce pot face e sa se declare profund ingrijorati. E mai simplu asa: de ce sa gandesti inainte, daca poti sa te plangi la final? 🥑
Ei, daca sunt profund, atunci e ok.
Comentatori sub-mediocri pe g4 media…meschini.
Bine ai venit!
Dacă cineva vrea sa facă ceva făcea. Cu câteva zeci de miliarde făceau din Afganistan o Elveție. Dar ei au sifonat mii de miliarde și s_a ales praful. Scopul lor tocmai asta a fost sa sifoneze bani de pe spatele populatiei din America și Europa.
Biden a spus_o în clar, vizita în Afganistan nu era în legătură cu civilizarea tarii ci doar sa controleze anumite chestii.
Si_au bătut joc atât de afgani cât și de occidentali.
Serios? Da 20 de ani ce-ati făcut. Va-ti căcat pe voi si acum e târziu să vă lamentati.