G4Media.ro

EXCLUSIV Un reputat infecționist român din Olanda demontează cinci mituri legate de…

EXCLUSIV Un reputat infecționist român din Olanda demontează cinci mituri legate de vaccinul anti-Covid

Unul dintre cercetătorii români de rang pe care îi avem în străinătate vorbește pentru G4Media.ro despre pandemia de coronavirus și despre necesitatea vaccinării anti-Covid. Este vorba despre profesorul Mihai Netea, imunolog și specialist în boli infecțioase, care conduce departamentul de medicină experimentală de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda.

Mihai Netea a fost recompensat, între altele, cu premiul Spinoza, pentru cercetare, un Nobel al Olandei. G4Media.ro i-a adresat câteva întrebări pe tema celor mai mari îndoieli exprimate de cei care nu vor să se vaccineze.

Mitul numărul 1: Vaccinul nu este sigur, fiindcă a fost făcut într-un timp record

„Potrivit datelor pe care le avem, vaccinul este eficace și foarte sigur. Cu puține efecte secundare, sunt foarte puține dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare. Nu este niciun motiv să credem că efectele secundare la aceste vaccinuri anti-COVID19 să fie mai mari decât la alte vaccinuri folosite de mai multi ani.

Efecte secundare există la orice fel de vaccin, mai ales efecte locale: durere, inflamație locală, o subfebrilitate și o stare de oboseală la anumite persoane. Efectele secundare țin însă o zi, cel mult două. Aceste efecte se știu, sunt întâlnite la foarte multe vaccinuri, nu este nimic special.

Bineînțeles, sunt unele persoane cu multe alergii și au fost câteva cazuri de reacții alergice, dar nici acelea nu au pus nimănui viața în pericol și au trecut repede. Nu există niciun motiv să credem că vaccinurile anti-COVID-19 au efecte secundare mai grave sau mai complexe decât alte vaccinuri.”

Mitul numărul 2: Vaccinul anti-Covid poate duce la modificări degenerative grave în câțiva ani

„În primul rând trebuie să ne gândim dacă alte vaccinuri au arătat astfel de efecte la mult timp după administrare. Ei bine, nu a fost niciun astfel de vaccin descris care să provoace tulburări cronice degenerative sau de orice altă natură. Nu există nicio bază științifică pentru a susține că acest vaccin va determina astfel de tulburări pe termen lung. Nu văd niciun fel de teorie științifică, pe bază biologică sau imunologică, pentru o astfel de ipoteză.”

Mitul numărul 3: Vaccinul (Pfizer-BioNTech) și celelalte aflate în dezvoltare sunt produsul unor miliardari ai lumii, care au și declanșat pandemia intenționat

„Cine spune asta, nu este la curent cu economia produselor farmaceutice. Banii și bogăția nu se fac din vaccinuri și boli infecțioase. Un vaccin costă între 10 și 20 de dolari. În plus, sunt plătite de guvern, nu de oameni. Apoi un vaccin se face o dată, de două ori, de trei ori în viață. Cele care trebuie date de mai multe ori sunt cele anuale, așa cum este cel antigripal.

Câștiguri mari nu se fac dintr-un medicament sau vaccin care se dă de câteva ori în viață, ci se fac din bolile cronice, din diabet, boli de inimă, cancer și așa mai departe, unde un tratament se face zi de zi, unde un om trebuie să înghită o pastilă, două sau cinci pentru douazeci, treizeci de ani.

Cineva care face cancer, trebuie tratat ani de zile cu medicamente mult mai scumpe. Industria farmaceutică nu se îmbogățește din vaccinuri, nici din antibiotice, de exemplu, care se administrează pentru o pneumonie, o infecție, două-trei săptămâni. Repet, banii nu se fac din boli infecțioase.

Cine spune că o pandemie și o boală infecțioasă este o sursă incredibil de mare de venit pentru companiile farmaceutice, se inșeală amarnic. În plus de aceasta, toate marile companii vând vaccinurile fără profit în timpul pandemiei. O conspirație că cineva a vrut această pandemie ca să facă bani nu este adevărată, este falsă și fără un fundament logic.”

Sursa Foto: G4Media.ro

Mitul numărul 4: Vaccinul a apărut într-un an de zile, fiindcă se știa dinainte că va fi pandemie, iar companiile erau pregătite în avans să-l producă

„Vaccinul s-a dezvoltat foarte rapid fiindcă s-a investit mai mult ca niciodată într-un singur an. Mai mult, tehnologiile pe care se bazează aceste noi vaccinuri existau de ani de zile. De exemplu, noul vaccin de la Pfizer și BioNTech a fost adaptat pe baza vaccinurilor anti-cancer, la care lucra BioNTech, și au schimbat foarte repede focusul fiindcă a venit pandemia.

Nu este nimic deosebit, nimic secret. Erau niște tehnologii care se dezvoltau pentru diferite boli. La fel și Moderna, care lucra tot pentru vaccinuri anti-cancer. S-au dat bani foarte mulți pentru a se rezolva această problemă, aici este toată explicația pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid.

Nu e nimic deosebit acum față de alte boli infecțioase, ci doar că s-a dezvoltat mai repede. Tehnologia a progresat, s-au investit extrem de mulți bani în acest an pentru aceste vaccinuri. Dar în momentul în care pierderile economice cauzate de carantină, izolare socială, constrângeri, au costat economiile mondiale mii de miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro se investesc în producerea de vaccinuri…

Asta ce ne spune? Investiția în vaccinuri era crucială și reprezintă un procentaj foarte mic față de ceea ce s-a pierdut.

Mitul numărul 5: Prin vaccin se implantează cipuri

„Eu vă spun sincer că nici nu știu ce să răspund la această chestiune, fiindcă o astfel de tehnologie nici nu există. Cipurile care pot stoca și transmite informația sunt mult prea mari pentru a putea fi administrate prin injectare. Nanocipuri nu există. În SF este frumoasă ideea, dar în lumea reală această tehnologie nu a fost încă dezvoltată.”

Apel către populație

Profesorul Mihai Netea crede că toată lumea ar trebui să se vaccineze și precizează că e firesc ca toți să aibă întrebări legate de vaccin.

„Am văzut niște cifre, că aproximativ 30% dintre români vor să se vaccineze, alții se gândesc, iar 30% nu vor. Dacă vaccinul stă pe raft, nu protejează pe nimeni. Pandemia ar continua la 30 la sută vaccinare, iar spitalele ar fi în aceeași situație de ocupare maximă.

Aceasta duce nu doar la efecte directe asupra celor infectati cu COVID19, dar și asupra altor bolnavi: nu se pot trata pacienții cu boli de inimă, cu cancere. Nevaccinarea înseamnă efecte dezastruoase pe termen lung pentru sănătatea populației.

Trebuie să judecăm la rece, obiectiv, avantajele și dezavantajele. Dezavantajele sunt minore, în timp ce avantajele pe care ni le oferă vaccinarea sunt imense. Nu numai pentru pandemie, dar și indirect. Dacă ne vaccinăm și ținem pandemia sub control se poate reîncepe asistența medicală obișnuită pentru celelalte boli, care în prezent se face suboptimal.

Este nevoie de o campanie de informare, de comunicare, foarte precisă și care să ajungă la toată lumea și să fie pe înțelesul tuturor. Sunt bolnavi cronici care au nevoie de asistență medicală, sunt mulți alți bolnavi care suferă toți din cauza acestei pandemii.

În Olanda, sunt cu 25-30% mai putine diagnostice de cancer anul acesta, ceea ce nu înseamnă că olandezii nu mai fac cancere, ci doar că nu mai ajung să le depisteze. Se depistează foarte târziu, iar apoi consecințele sunt grave. Este de înțeles că unii oameni sunt sceptici, dar beneficiile vaccinurilor trebuie explicate foarte clar și pe ințelesul tuturor.

Oamenii trebuie să se gândească foarte bine la motivele pentru care nu se vaccinează. Pandemia va fi stopată doar cu vaccinul în acest moment. Este nevoie ca un procent cuprins între 70-80% din populație să se vaccineze. Dacă se face lucrul acesta, estimez că în toamna viitoare pandemia va fi cel mai probabil în spatele nostru.

Sigur, vor mai exista infecții, cazuri, dar va fi totul ținut sub control, se va ajunge la un echilibru. Pentru a convinge oamenii, e nevoie de o muncă îndelungată și de bună credință. Trebuie discutat mereu despre vaccin, despre beneficii, despre reacții și trebuie contracarate politicos și pe bază științifică toate aceste teorii ale conspirației.

Comunicarea este foarte importantă, iar aceste lucruri trebuie explicate ca toți oamenii, în special cei care nu lucrează în domeniul medical, să înțeleagă vaccinurile si toate aspectele legate de ele. S-ar putea face o masă rotundă, de exemplu, cu invitați specialiști, dar si cu oameni care sunt impotriva vacinarii, de unde să rezulte o discuție cu argumente.

Și cei care participă, medici, miniștri, specialiști, să înțeleagă faptul că e firesc ca oamenii să aibă întrebări din necunoaștere, din teamă, aspecte normale. Dar să povestească pe înțelesul tuturor. Așa lumea va putea fi convinsă să facă vaccinul.”

Despre noua tulpină a coronaviruslui, profesorul Mihai Netea spune că, cel mai probabil, deja circulă și în România. Potrivit cercetătorului român, vaccinul aflat în circulație, ar fi eficient și împotriva noii tulpini.

„Eu cred că este foarte probabil că deja se transmite și în România. E greu de spus fără testare adecvată, dar este foarte probabil să fie în toată Europa. Această tulpină reprezintă în jur de 30% din cazurile din UK din sud-estul Angliei și Londra, iar restricții nu au fost până acum aproximativ 10 zile.

Aproape sigur s-a răspândit. Noi am găsit-o în Olanda, s-a găsit in Italia, Portugalia, în Franța. Nu văd de ce n-ar fi în România. Despre eficacitatea vaccinului, deși nu avem date specifice, nu este nici un motiv să credem că nu ar fi eficace și asupra noii tulpini.

S-au făcut deja modele moleculare care susțin că în proporție de 99 la sută noile vaccinuri vor fi la fel de eficace. Este o formă mai infecțioasă, dar nu mai periculoasă. Trebuie să ne ferim ca și până acum, dar fără să intrăm în panică.”

Sursa Foto: Mihai Netea / Arhiva Personală

Doctorul Mihai Netea are zeci de studii publicate în reviste internaționale prestigioase despre cercetare. Unul dintre ultimele apărut în Scientific American, în luna otombrie și sugerează că ar putea exista un motiv suplimentar pentru a ne vaccina antigripal: vaccinul împotriva gripei comune reduce riscul îmbolnăvirii cu Covid-19.

După cum precizează Scientific American, cercetarea este în concordanță cu alte studii recente, care indică efecte similare ale vaccinului antigripal. În noul studiu, Mihai Netea, imunolog la Centrul Medical al Universității Radboud din Olanda, și colegii săi au trecut în revistă bazele de date ale spitalului pentru a vedea dacă angajații care au fost vaccinați împotriva gripei în sezonul 2019-2020 au fost mai mult sau mai puțin infectați cu SARS-CoV-2.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au primit un vaccin antigripal au avut cu 39 la sută mai multe șanse de a nu fi testaţi pozitiv pentru coronavirus, in perioada martie – iunie 2020. În timp ce 2,23 la sută dintre angajații nevaccinați au fost testaţi pozitiv, procentul celor vaccinaţi a foat de doar 1,33 la sută.

Netea și echipa sa și-au publicat concluziile pe serverul de preimprimare MedRxiv, în data de 16 octombrie, relatează Scientific American. Doctorul Netea și echipa sa au realizat un experiment de laborator care a evidenţiat modul în care vaccinurile împotriva gripei ar putea preveni infecțiile cu coronavirus.

În primul rând, au purificat celulele sanguine prelevate de la persoane sănătoase. Apoi au expus unele dintre celule la vaccinul Vaxigrip Tetra gripal, produs de Sanofi Pasteur, și au lăsat celulele să se dezvolte timp de șase zile. După aceea, cercetătorii au expus celulele la SARS-CoV-2 și le-au analizat o zi mai târziu.

Celulele care fuseseră „expuse” cu vaccinul antigripal au produs mai multe tipuri de molecule imune împotriva virusului, cunoscute sub numele de citokine, decât cele care nu fuseseră expuse vaccinului. Deși astfel de molecule pot fi dăunătoare pacientului atunci când sunt produse în etapele târzii ale îmbolnăvirii cu COVID-19 – declanşând așa-numita furtună de citokine, care poate deteriora multe organe ale corpului – citokinele produse la începutul procesului de infecție sunt utile, explică doctorul Divangahi de la Universitatea McGill din Montreal. Ele atacă agentul patogen, făcând infecția mai ușoară.

Profesorul Mihai Netea s-a născut în Cluj-Napoca, unde a urmat Universitatea de Medicină și Farmacie. Și-a luat doctoratul apoi la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, cu o lucrare despre rolul citokinelor în septicemie . Și-a continuat studiile post-doctorale la Universitatea din Colorado (SUA), de unde s-a întors la Nijmegen, finalizând studii ca specialist în boli infecțioase, iar în prezent conduce departamentul de medicină experimentală din cadrul universității olandeze.

În 2016, profesorul Mihai Netea a primit premiul Spinoza, supranumit Nobelul Olandei pentru munca de cercetare în privința sistemului imunitar. Mihai Netea are descoperiri semnificative în domeniul imunologic și al bolilor infecțioase, fiind considerat un deschizător de drumuri în cercetarea sistemului imunitar.

A colaborat la peste 900 de lucrări științifice în publicații precum Nature, Science sau New England Journal of Medicine. Este membru al Academiei Regale Neerlandeze de Arte și Științe.

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

183 comentarii

  1. „Banii și bogăția nu se fac din vaccinuri și boli infecțioase. Un vaccin costă între 10 și 20 de dolari. În plus, sunt platite de guvern, nu de oameni.” Cine plateste guvernul? Ah, oamenii, ca nu vine guvernul cu bani de acasa ca sa dea pe vaccin. Banii si bogatia nu se fac din vaccinuri. 20 dolari doza de vaccin ori doua doze ori 7.8 miliarde de oameni = 312 miliarde dolari. O nimica toata, asa-i?
    Prostia 2:

    • Da, guvernul plateste tot cu banii oamenilor.
      Dar cand guvernul negociaza cu producatorul o face de pe pozitie mult mai puternica decat ar putea sa o faca un om de rand. De aceea atunci cand guvernele platesc un tratament o fac la un pret mult mai mic decat daca s-ar vinde la populatie.
      In plus, nu stiu de unde ai scos tu pretul de intre 10 si 20 de dolari. Daca esti in State, nu-l extrapola la restul lumii caci in SUA preturile la medicamente sunt in mod tipic de cateva ori mai mari decat oriunde altundeva.

    • Vorba lui Tapalaga: de ce sa nu mai întâlnești stewardese drăguțe in avioane sau sa aterizezi in Bali la un masaj erotic? Vaccineaza-te! Nu fi prost!

    • Ce studii ai? Ca vad ca la matematica ai ramas corigent.

    • Prostia intr-adevar. Aveti habar care sunt cheltuielile de productie pentru astfel de vaccinuri? cat costa sistemele de sterilizare si conditionare a spatiilor de lucru? cat costa sa le construiesti numai din inoz si sticla? oamenii de inalta calificare care lucreaza acolo? cercetarea si dezvoltarea, studiile clinice?

    • @handrei,
      Oxiurule, din ce- făcut vaccinul? „Inoz si sticla”!? Ft.mr.mt. de analfabet ordinar.

    • intrati pe siteul bitchute punct com sa vedeti acolo oameni de stiinta adevarati nu pot sa pun siteul ca mil dau securistii astia jos :
      Thanks Mag for this much need upload to Bitch-ute 9/11=999/666 was another HOAX/PSYOP. The Freemasonry/Illuminati govt. only orchestrated, illustrated & illuminated their ILLUSIONS of 9/11=999/666. A hell of a lot like the COVID-19=36~666 FAKE/FALSE virus for the fearmonger PAN-dummies & the underLYING LIES of 9/11=999/666 went worldwide. Proving we are in a rigged fucked up reality based from nothing but got dam LIES, BAM!!

    • @Florin e ăl’ mai slab din curtea școlii sa nu spun prost!!! in rest sa SuPePu doctorul minune! nu se fac bani din vaccin!, da din propaganda se fac? https://www.youtube.com/watch?v=RqMatbo3T3I

  2. Cu părere de rau, fara sa fiu cârcotaș, nu prea e convingător dl. doctor, mai ales legat de mitul 2.
    Daca nu exista studii care sa arate ca poate provoca modificări degenerative nu înseamnă ca 100% nu va provoca. Trebuie studiat cu mare atenție ce se poate întâmpla in timp in corpul uman dupa administrarea unui vaccin bazat pe o tehnologie complet noua – ma refer aici strict la vaccinul Pfizer si la cel Moderna.
    Nu mi se pare relevanta comparația acestora cu alte vaccinuri existente, pentru ca niciunul din cele pe care le știm nu folosește tehnologia cu mesager ARN din cate știu eu.
    As dori sa vad mai multe studii pe tema posibilelor probleme pe termen LUNG ale vaccinurilor Pfizer si Moderna, mi se pare oarecum inutila campania de mediatizare stârnită in jurul posibilelor efecte adverse pe termen scurt – alea trec repede, sunt suportabile, usor de tratat, sansele sa degenereze in ceva grav sunt infime.
    Ma interesează ce efecte negative poate avea pe termen lung. Mi se pare subiectul acesta mult mai important de discutat si împărtășit cu cei care trebuie sa fie vaccinați.

    • Nu doar asta a spus. A mai spus ca nu cunoaste nici un mecanism care ar duce la astfel de efecte.
      Logica ta se poate aplica la fel de bine si la urmatoarea afirmatie: n-ai creier. Nu exista studii nici ca ai avea, nici ca n-ai avea, asa ca s-ar putea sa fie adevarat.

  3. Demontarea mitului doi cu argumentul „dacă alte vaccinuri au arătat astfel de efecte la mult timp după administrare. Ei bine, nu a fost niciun astfel de vaccin descris care să provoace tulburări cronice degenerative sau de orice altă natură.” este insuficientă și defectivă de realism. Acest vaccin, cel de Pfizer, este elaborat pe bază de ARN mesager sintetic și utilizat pentru prima dată pe organisme umane, deci nu poate fi comparat cu celelalte vaccinuri folosite până acum și care sunt bazate pe virusuri dezactivate. Lipsesc și explicațiile privind modul de acțiune, ceea ce este spus public este faptul că odată ajuns în celula umană ARN-ul mesager sintetic va transmite mesajul pentru ca celula să producă proteina Spike care va constitui „sacul de box” pentru antrenarea sistemului imunitar. Nu se spune cum se inhibă sistemul imunitar să nu identifice ca fiind agresor ARN mesager sintetic și să-l distrugă înainte ca acesta să transmită informația utilă către celulă. Nu se mai spune nici ce se întâmplă cu ARN mesager sintetic pe timpul depozitării, transportului și administrării fără a se respecta condițiile impuse ( temperatură, câmp radiant, electromagnetic sau ionizant, etc. ) și dacă informația purtată de către acesta poate fi alterată sau modificată. De fapt acesta reprezintă deopotrivă punctul tare dar și slab al acestui NOU TIP de vaccin.

    • @lita – Bai baiete, m-ai dat pe spate! La tine se vede din avion efectul Dunning-Kruger! Cum le stii tu mai bine decat oamenii de stiinta…
      PS: Nu e mai frumos sa-ti vezi limitele si sa recunosti ca nu le stii pe toate, aaa? Ce zici?

    • @proust,

      Iar la tine se vede, chiar de pe Lună, efectul sindromului Down.

    • Litaaa ,limiteaza te bre la a scrie pe luju.ro!

    • Da, vaccinul contine mARN produs prin inginerie genetica, si învelit în membrane lipidice, care ajuta pătrunderea în celule.
      Si nu, mARN nu e recunoscut ca strain, fiindcă 1) nu poate fi prin natura sa de acid nucleic ubicuitar in organism
      2) nu ramane suficient de mult timp ca sa fie recunoscut. Odată ce si-a facut treaba e distrus imediat.
      Iar transportul e doar ca sa ii mentina viabilitatea. Dacă e expus la temperaturi prea mari, se poate descompune, ceea ce inseamna ca ori introduci in corp nucleotide (bucatelele din mARN), de care se foloseste corpul, fie va sintetiza o proteina trunchiată, pe care celula o recunoaște ca „proasta” si o dezbina. Dar in acest fel, nu vei avea imunitate.
      Vaccinul nu poate sa te faca mutant, nu iti va da boli autoimune si cu siguranta nu contine microcipuri. De ce? Fiindca e 2020 si stim destul de bine cum functioneaza sistemul imun si cum va reacționa, nu mai e secolul 19 sa injectam bacterii fierte si sa speram ca nu murim.

      Poate ca asa vei intelege de ce e bine sa asculti de experți, cu atât mai mult de unul precum dr. Netea, care nu doar are experienta, ci e un adevărat deschizător de drumuri in imunologie. Am avut ocazia să audiez o prezentare a dansului, si daca exista vreun roman care sa își poata da cu pararea despre vaccin, sigur el e acela. E bine ca avem scepticism, dar hai totuși mai întâi să ne recunoaștem limitările si sa ascultam de experți, nu sa ne dam cunoscatori pe facebook.

    • Gata, dă-i dreaq de imunologi si oameni de stiinta. De acum te ascult pe tine, le stii pe toate. Cred ca nici masina nu ti-o duci la mecanic, ti-o repari singur. Nu? Ca orice Dac , din păcate, liber.

    • Filosof,
      Sint peste 200.000 de doctori, specialisti in genetica, cercetatori care spun raspicat ca acest vaccin genetic ar trebui testat pe termen lung (5-10 ani) inainte de a fi utilizat pe scara larga!

    • @Gustav
      Dovezi?

  4. ,, În plus, sunt platite de guvern, nu de oameni.”

    Si guvernele e unde au banii ?! Nu de la oameni . Cumva guvernele sint de sine statatoare ? Un guvern exista pentru oameni si pe banii oamenilor . In plus , am convingerea ca , guvernele au o mare disponibilitate sa raspunda la presiuni din afara tarilor lor . In ultimii 31 de ani nici un guvern nu a facut ceea ce am dorit eu . Nimic din ceea ce am dorit .

    • Exact asta am vrut sa comentez si eu.
      Asa penibilitate nu am vazut in viata mea, ce conteaza ca costa 10, 20 de dolari cat timp cumperi zeci de milioane de doze. Publicitate pe fata.

    • se referea la public, si nu la privat. mi se pare usor de inteles. nu stiu de ce ai nevoie de asemenea explicatii.

    • @handrei,
      Tu pe ce lume trăiești. Chiar trebuie să ți se deseneze, stimate funcțional!?
      Ți-a explicat clar Popescu de unde sunt banii care-i folosesc guvernele.

  5. Felicitari G24 Media pentru initiativa interviului cu dl Netea, un reputat specialist roman, din pacate care lucreaza in strainatate. Avem mii de studenti la Master si Doctorat in universitati de prestigiu din strainatate, cercetaroi si cadre didactice. Statul roman ar trebui sa aiba un program, concret, de atragere, macar a unei parti din acestia, inapoi in tara. Irlanda e un bun exemplu in acest sens. Dl. Johannis a promis aceasta la alegerile pentru primul mandat, dar a uitat cu desavarsire. Nu suntem in stare sa ne fixam un obiectiv si sa-l urmarim, cu perseverenta, pana la finalizare. La Multi Ani domnule Netea, va urmarim si suntem mandrii de Dumneavoastra!

    • Dacă-l tot lauzi, fă-ți trei injecții din ălea de le face propagandă. Și fă și familiei….
      Cum poți spune tu, ca „expert”, că ceva insuficient testat este sigur!? CUM!?

    • Dl Barbu, va rog cititi cu atentie ce-am scris si exprimati-va politicos. Da, am facut acest vaccin si ma bucur c-am avut acesta oportunitate. Multumesc! Cheers!

    • Dl Barbu, cand spuneti ca e ” insuficient testat” banuiesc ca aveti niste studii de specialitate , imunologie, virusologie, farmacologie sau macar medicina generala sau ceva in domeniul statistici.
      Va bazati afirmatiile pe niste fapte si studii concrete raportat la alte vaccinuri sau medicamente?
      Sau ati bagat degetul in gura dupa care l-ati ridicat in directia vantului si ati ajuns la concluzia ca vaccinul este ” insuficient testat” ?
      Dupa parerea dvs ce inseamna testat suficient ? ca timp ? ca numar de persoane ?

    • Felicitari G24 Media pentru initiativa interviului cu dl Netea, un reputat specialist roman, care lucreaza, din pacate, in strainatate. Avem mii de studenti la Master si Doctorat in universitati de prestigiu din strainatate, cercetatori si cadre didactice. Statul roman ar trebui sa aiba un program, concret, de atragere, macar a unei parti din acestia, inapoi in tara. Irlanda e un bun exemplu in acest sens. Dl. Johannis a promis ca se va incuraja intoarcerea romanilor acasa, la alegerile pentru primul mandat, dar a uitat cu desavarsire intre-timp. Nu suntem in stare sa ne fixam un obiectiv :de tara” si sa-l urmarim, cu perseverenta, pana la finalizare. La Multi Ani domnule Netea, va urmarim si suntem mandri de Dumneavoastra!

    • @Trinity,
      Cu un așa pseudonim ați avut suficientă politețe. Și, să fim serioși, slugărnicia „mesajului” nu generează nici-o formă de respect. În ce limbă se scrie cu majusculă „master” și „doctorat”?

    • Dl Barbu, dvs sunteti cel care m-a numit ‘magraoane”, mai jos? Nu e slugarnicie, e respect pentru ce-a realizat dl Netea, fara nici o gelozie si nici un interes, nu e cazul, nu lucrez in mediul academic romanesc. In contextul mesajului, „Master” si „Doctorat”, cred ca se pot scrie si cu majuscule. Sa fiti sanatos si la multi ani!

    • @Trinitas,
      Nu este vorba de „mediul academic”, este vorba de niște simple reguli când scrii. În ortografie, ca și în alte domenii, ca la matematică, fizică, în societate…., sunt niște reguli. Menirea acestor reguli este, ia ghici, să fie respectate.

    • @Dl Barbu, observati cum ma adresez, dar despre elementare reguli de comportament si poitete, ce tin ce cei 7 ani de acasa, ati auzit? Cred ca, inainte de ortografie, ar trebui sa le respectati pe acelea. Semnat „magroane”. Cheers!

    • @Trinity
      A auzit de la mine, dar nu vrea sa asculte.

      @Barbu Gh.
      Unde te-am trimis eu pe tine?

    • @Trinitas,
      Mie-mi este extrem de greu să-i respect pe slugarnici. Nu pot, nu vreau.

    • Dl Barbu, argumente, va rog, sau ma faceti sa cred ca sunteti gelos pe dl Netea si realizarile dansului. @ Nick-name-ul, Trinity, nu vine de la un Radio, dar n-are rost sa insist, iertati-ma.

    • @Barbu Gh.
      Nu este Trinitas. Este Trinity de la Colegiul Trinity din Irlanda.
      Trinitas se numeste postul radio tv, unde se transmit slujbe, emisiuni religioase.

    • @🤔,

      Și eu care credeam că-i de la vreo universitate…
      Deci nu-i de la ăia cu „Crede și nu cerceta”!!!??? Ăia cu „Vaccin = BUN”!!! și „Întrebări, comentarii, analize, teste și reacții adverse = CÎH”!!!

    • Da, Trinity College e un colegiu al unei Universitati, de ex. Dublin. Va puteti informa usor ce inseamna, de fapt.

    • Wikipedia: „Trinity College este unul din colegiile constituente ale Universității Cambridge din Cambridge, Anglia. Trinity este cel mai mare dintre toate colegiile din Cambridge și Oxbridge, având în jur de 600 studenți, 430 masteranzi și peste 160 cadre didactice. Este, de asemenea, cel mai bogat colegiu Oxbridge cu o valoare estimată a fondului financiar de aproximativ 700 de milioane £ (în 2005). În același timp, colegiul Trinity este una dintre instituțiile de educație din lume, care are una dintre cele mai bune finanțări per student. Colegiul Trinity este considerată una dintre instituțiile academice cele mai prestigioase din lume.” Sigur, exista si Trinity College Dublin, singurul colegiu al Universitatii din Dublin. Cheers!

  6. Atâta vreme cât domnul infectionist nu a reușit să-și facă treaba bine în Olanda de ce am crede ca o va face bine în România, via internet? 87 000 de mii de cadre medicale din Olanda refuza vaccinul? Ați reținut cifra sau trebuie sa v_o repet? În Franța pana astăzi se vaccinasera 100 de persoane. Cică, explicații, francezii nu sunt la sprint ci la maraton!

    • @AI
      Infectionist, nu psiholog.

    • Aoleu! A scris si o carte? Pai Becali a scris vreo 3 si totusi parca nu prea as avea incredere in parerea lui stiintifica.Problema ca expertii tai Gica Contra doar isi dau cu parerea nu au facut vreun studiu pe subiect. Daca fac si ei un studiu pe 50.000 de oameni il citim,parerile personale nu reprezinta nimic.

    • Iancule mare, Iancule tare! De unde ai datele alea? Ne dai si noua o sursa? Am căutat în ziua de Abrud dar…. nimic. Sau ai auzit la coadă la Rudotel?

  7. Mare vrajeala! Asteptam, pentru echilibru, parerea celorlalti.
    A! Am uitat! Pe ei i-am etichetat conspirationisti din start.

    • Problema e ca „ceilalti” sunt doctori pe la televiziuni gen antena3,tele7 abc,etc. si inainte de pandemie si de a fi „experti” in covid 19, promovau pe la tv pietre care trateaza diabetul si siropuri care trateaza cancerul.Desi nu poti avea incredere in nimeni parca mai degraba e de ascultat un specialist de boli infectioase.

    • Nimic mai fals! Sunt somitati in domeniu care au avut alta opinie! Sunt cenzurate!
      Trebuie combatuti cu mandrie proletara! Asa cum ai facut si tu in comentariul tau!
      As pune cateva exemple, dar ma cenzureaza.

    • Cunoastem expertii gen Raoult care prin aprilie declara ca nu vor fi mai mult de 10.000 de decese cauzate de covid. N-a gresit prea mult.Acesti „experti” cenzurati acum sunt toti un pic senili si vor sa mai iasa la lumina.

    • @Dan
      Ce somitate?

    • DR SUCHARIT BHAKDI este un exemplu! Nu aruncati cu pietre daca nu are aceeasi opinie cu voi. Este un reputat microbiolog. A scris si o carte. Cititi-o!

    • @Darwin,
      În schimb, doctorii agreați de tine, Digi, PNL…. sunt cei mai buni și pricepuți. Ca acest doctor infecționist care se pricepe și la genetică și ne recomandă vaccinuri pe bază de ARN netestate.

    • @Dan
      Mai ai vreun nume? Am incercat sa urmaresc un videoclip realizat de acel domn (care a primit premiu negativ – sursa wikipedia) si nu inteleg mare lucru din prezentarea lui stiintifica. Imi pare rau, dar trebuie sa inteleg. Altfel, degeaba. De citit, nici atat.

    • asta e ca si cum scriu articol cu politia care a prins criminalul si tu vii si ceri articol cu criminalul. mda, tare, ce sa zic. parerea cealalta bate campii grav. aia e problema. iar daca nu iti place siteul, fa-ti siteul tau, e o lume libera….cica.

    • UCD professor Dolores Cahill

    • @Dan
      Din acest schimb de replici, reiese clar ca remarca ta: „ma cenzureaza” nu este adevarata. Apoi opiniile celor 2 experti mentionati pot fi gasite relativ usor pe internet. Despre doamna experta am gasit mai intai un articol scris de un psiholog care subliniaza cate greseli face in declaratii. Si sunt nenumarate. In cazul in care are dreptate, atunci doamna nu are cum sa-mi castige increderea. Nu mai am rabdare sa ascult inregistrarea respectiva cu ea, prin urmare te las pe tine sa verifici daca domnul psiholog are, sau nu are dreptate. Voi pune link-ul in alt comentariu.

    • Dane, expertii vostri, ai conspirationistilor (sinonim pt. saraci cu duhul) sunt ori diversi paranoici / psihopati (asta e, li se mai intampla, uneori, chiar si unor medici) ori inventii 100% atribuite unor medici reali, dar care nu au spus niciodata, in realitate, aberatiile pe care le imprastiati voi. In orice caz, in final, sunteti de compatimit… nu e de ras, e de plans situatia voastra!

  8. In UK s-au vaccinat deja 800.000, in Germania 40.000, haideti sa dam si alte exemple. Franta este un caz aparte si pentru ca prioritate la vaccinare o au persoanele in varsta si cei vulnerabili. Cheers!

    • Magraoane, fă-ți tu, fă și familiei, prietenilor după care, mai fă o dată. Și repetă figura la fiecare tip de vaccin care va apărea!

    • Dl Barbu, expimati-va politicos va rog. Am facut vaccinul si totul e ok. Cheers!

    • Dl Barbu, expimati-va politicos, va rog. Am facut acest vaccin si ma bucur c-am avut aceasta sansa. Cheers!

    • Vaccinuri se fac la scara mare din anii 50 si cu ajutorul lor au disparut epidemii de rujeola,tbc,poliomelita etc. E drept ca ele reapar acum dupa 70 de ani pentru ca au aparut „medicii” scoliti pe internet care decid sa nu isi mai vaccineze copiii,desi ei vaccinati fiind nu au avut grija acelor boli.Orice vaccin poate produce probleme la un procent foarte mic de oameni,dar virusul propriu zis e de sute de ori mai agresiv.Pana acum s-au vaccinat 3 mil de americani cu efecte secundare minore,la 3 mil de infectari covid aveau 100.000 de decese.

    • @Trinitas,
      Păi eu aia ți-am și urat: fă-ți toate vaccinurile apărute deja și viitoare.

    • @ Dl Barbu, sigur ca da, multumesc pentru sfat, sunteti foarte amabil. Sa fiti sanatos! Cheers!

    • D-le Barbu,OK,am înțeles,nu vă veți vaccina.
      Deci nici nu veți putea ieși din țărișoară.
      Restul este buricare de Gică Contra.
      Să fiți sănătos!

    • @ Maria, multumesc!

    • @Mar’șico,
      Dacă-mi vor cere vaccin să merg în țara „X”, nu voi merge. Voi merge în țara „Y”. Dacă nici acolo nu se poate, voi merge iară în Deltă, în Apuseni, Cheile Nerei…. Sunt atâtea locuri de vizitat la noi în țară.
      După cum îi spuneam și lui Trinitas, vezi să nu-ți scape vreun vaccin. Pe toate să le faci. Inclusiv familiei.

    • Dl Barbu, se poate mai putin agresiv, mai politicos? Chiar va doresc multa sanatate! Cheers

    • nu o sa mergi nici in delta, nicaieri unde te vei caza cu altii. stai linistit. o sa mergi singur. sa vedem cat rezisti.

    • @Dl Barbu, poate daca vaccinarea nu era obligatorie in vremea rsposatului nu am fi avut aceasta discutie …

    • @JESUSEULE,
      Atunci vaccinurile se făceau cum trebuie, da!? Se respectau etapele, pricepi? ETAPE? TESTE? Știi ce sunt ălea? Știi la ce sunt bune, care-i rolul lor?

    • US a vaccinat deja 2.5 mil de oameni in 3 sapt iar in lume s-au vaccinat 5.6 mil si nu a murit nimeni, iar reactiile adverse au fost f rare și usoare. Știința a avansat f mult și mecanismele se cunosc mult mai bine in prezent fata de primele vaccinuri, așa ca reacțiile adverse sunt in general previzibile.
      https://www.bloomberg.com/graphics/covid-vaccine-tracker-global-distribution/
      In plus, Israelul vaccinează cu o rata zilnică de 2% din populație. In aprox 2 luni vor vaccina toată populatia. In ritmul asta noi am fi scapat de covid in aprox 5 luni. Dar având in vedere nivelul de educație/încredere scazut nu m-ar mira sa rămânem iar ultima țara din UE.
      https://www.theguardian.com/world/2020/dec/30/how-has-israel-launched-the-worlds-fastest-covid-vaccination-drive?fbclid=IwAR3op0gi2lp2ps_nkGYfKcviSYdf_W1hPguQWYqsIJBOm-pEo2p5pwCqGME

    • Bai Barbete, cat de lipsit nu de inteligenta, ci de o minima ancorare in realitate sa fii, tati? Adica acum cateva zeci de ani vaccinurile erau de incredere, intre timp lucrurile au involuat, fraierii aia de cercetatori despre care tu nu poti nici macar sa-ti imaginezi la ce nivel sunt fata de tine, crezi ca au stat si-au spart seminte in tot timpul asta, nu? Of of mai mai, nu te ingrijora, totusi, sunteti multi…

    • @Barbu Gh. – Mai omule, SUNTEM IN MILENIUL TREI! Tu chiar vrei ca lucrurile sa se faca ca acum 50 de ani? Care, pana mea, ar mai fi evolutia omenirii? Te-ai gandit vreo clipa ca toate lucrurile se fac cu o alta viteza acum? Iti spune si de ce – pentru ca IT! Totul se face mult mai repede pentru ca un anumit domeniu – Tehnologia informatiei se cheama – si care, apropo, e folosit in toate ramurile stiintelor, a evoluat atat de mult incat totul se face mult mai repede… Vorba lui Gigi Duru, mai uitate-te si tu in jur si vezi ce se mai intampla in lume!

    • @Barbu Gh. – Mai omule, SUNTEM IN MILENIUL TREI! Tu chiar vrei ca lucrurile sa se faca ca acum 50 de ani? Care, pana mea, ar mai fi evolutia omenirii? Te-ai gandit vreo clipa ca toate lucrurile se fac cu o alta viteza acum? Iti spune si de ce – pentru ca IT! Totul se face mult mai repede pentru ca un anumit domeniu – Tehnologia informatiei se cheama – si care, apropo, e folosit in toate ramurile stiintelor, a evoluat atat de mult incat totul se face mult mai repede… Vorba lui Gigi Duru, mai uitate-te si tu in jur si vezi ce se mai intampla in lume!*

  9. Nu vrei vaccin, ok, dar de ce se simte nevoia sa-ti expui credinta pe internet, ba chiar agresiv?
    Se vor gasi formule ca mai toti oamenii sa-si faca vaccinul, stati linistiti. Doar daca vrei sa traiesti singur intr-o pestera ai putea spera sa nu-ti faci vaccinul. Sau poate ceva boschetari care iarna oricum si-ar dori sa fie in spital.

    • Vrei vaccinul, ok! Fa cate vrei! Daca te protejeaza, de ce ti-e frica? A! Iti pasa de ceilalti! Binele comun!
      Pacat! Majoritatea s-au prins ca e daunator si ineficient. Media este controlata si prezinta adevarul deformat.

    • Thks Costa! Appreciated.

    • @Dan
      Care majoritate?

    • Media prezinta rezultatele studiului facut de creatorii vaccinului care sunt publice si au fost reverificate de Fda american ,de englezi, de autoriatea europeana a medicamentelor. Daca ei mint toti e teapa noastra dar atunci hai sa nu mai facem nici antirabicul,nici antitetanos sa nu mai luam nici macar paracetamol ca tot de ei sunt aprobate. Sa credem ce ne zice un neica nimeni de pe internet, ca e mai de incredere un anonim decat un medic care semneaza un studiu.

    • Bine punctat,costa!
      Am convingerea că o droaie dintre intelighenții care sunt mai specialiști decât,de ex.,dl.Netea,vor rupe ușile CĂTRE cabinetele unde se vor putea face vaccinuri antiCOVID din ziua în care n-o să mai poți intra în NICIO țară fără patalama că ți-ai făcut vaccinul.
      Sigur,valahii vor inventa și o patalama falsă,dar…tare mă tem că ăilalți vor avea antidot și ptr.asta…

    • @🤔,
      Aia din statistici, sondaje, logică…..

    • Nu înțeleg de ce „specialistii” nu se concentrează pe aia care de abia așteaptă sa se injecteze. Să-i vaccineze pe aia și după aia să-i frece de ceilalți. Dacă va strângeți 70%, cică se rezolva problema. Poate apelați și la aia care stau în pivnițe din martie și mor de nerăbdare sa fie eliberați.

    • stai linistit, nu te vaccinezi, o sa ai restrictii mai mari ca in pandemie. deci tot tu suferi.
      nu o sa poti face nimic care implica sa te aduni la un loc cu mai multi oameni. si uite-asa practic te vei vaccina. sau vei sta singur cuc. sa vedem cat rezisti.
      vaccinurile sunt rele? aberatia anului.

    • @andrei,
      Fă-ți toate injecțiile, prezente și viitoare și nu plânge tu la mormânt străin, da!? Politicienii de azi, la fel ca biserica de până mai ieri, de din ăștia ca tine au nevoie, d-ăia care cred și nu cercetează.

    • Eeeehe, de ce m-aș vaccina daca n-am nevoie. N-au decât sa se vaccineze aia care se considera în grupa de risc. Deocamdată sunt neinteresat de imunizarea artificiala. Marș de aici cu restricțiile tale, asta visează zombie neomarxisti, numai restricții.

    • @Flav
      Sa treci si pe la reeducare!

    • @fata trista, încă ești moderator pe aici?

    • „Se vor gasi formule ca mai toti oamenii sa-si faca vaccinul, stati linistiti. Doar daca vrei sa traiesti singur intr-o pestera ai putea spera sa nu-ti faci vaccinul. ”
      Pe mine, tocmai acesta e lucrul care mă sperie cel mai mult: OBLIGATIVITATEA și șantajul deșănțat care se face pentru punerea în practică a acestei obligativități. Dacă vaccinul atât de mult lăudat de unii și de alții este atât de bun, înseamnă că TU care te-ai vaccinat nu trebuie să te ferești de mine (ești imun) iar EU, cel care nu l-am făcut nu trebuie să mă feresc de tine fiindcă tu nu mai răspândești virusul (vaccinul pe care l-ai făcut l-a eliminat) Așa spune logica primară. Dacă nu se întâmplă așa, vaccinul nu e decât „APĂ DE PLOAIE” și toată vorbăria de până acum nu rămâne decât ceea ce este: „VORBĂRIE”.

    • @Stan…
      daca nu stiai virusii muteaza.. astfel atata timp cat el va exista si se va inmultii in persoanele nevaccinate, virusul se va schimba si va fi alt virus care va putea infecta si pe cei vaccinati..
      singura solutie eficienta momentan e sa scazi rata de reproducere a virusului astfel incat sa nu aiba timp sa se schimbe si asta se face eliminand/vaccinand 80% din potentialele gazde…

  10. Din 9 comentarii pana acum – ora 19.15 opt sunt ale unor „specialisti” care stiu ei mai bine. Problema este ca daca ii iei prin surprindere si ii pui sa scrie dupa dictare eu sunt vai mama lor. Dar se pricep la vaccinuri…

  11. La conspirationistii de nivel AUR nu functioneaza argumentele, asa ca degeaba sunt publicate astfel de articole. Ei vor crede in popi si in Antene, iar orice argument contrar va fi respins fara sa-l analizeze.

  12. „Mitul” nr. 3 = 15 euro X 2 vaccinuri = 30 euro x 5 miliarde de „gaste”= 150 Miliarde.Parca nu-s de ici de colea.

  13. As vrea sa remarc ca domnul Dr. Mihai Netea nu este inca Profesor Universitar, desi are peste 50 de ani. El este numai un cadru medical care numai preda la studenti, cum ar fi un lector prin Romania sau Hochschulehrer in Germania. Doctoratul in multe tari europene inseamna ca are dreptul sa lucreze in cercetare intr-o catedra unuversitara. Dar Titlul de profesor nu-l poate obtine decat daca are Habilitationul, ceea ce domnul Netea nu are! Am observat la multi reporteri de la digi24 sau alte televiziuni, ca atribuie titlul de profesor unei persoane, care preda la o universitate.
    Vezi https://de.wikipedia.org/wiki/Mihai_Netea.

  14. Tot felul de spălați la creier își dau cu părerea despre cât de periculos este vaccinul. Te apuca plânsul cand vezi ce procent de idioți are România.

    • Ești angajat de-al lui G4? Că ți-am răspuns și mi-a dispărut comentariul. ȘI NU AM FOLOSIT LIMBAJ LICENȚIOS!

    • Ti-a disparut pt ca Oculta Mondiala e cu ochii pe tine!
      Apoi ti-a reaparut, pt ca voi sunteti atat de puternici incat chiar si Oculta se sperie si da inapoi in fata voastra!
      Haoleu mama….

  15. Se spulberă mituri la greu, ca și cum scepticismul față de vaccin s-ar întemeia numai pe fantezii, pe „mituri”, nu și pe bun simț și reflecție rezonabilă…: adică de ce s-ar vaccina un tînăr, sau un om sănătos, împotriva unui virus deloc exotic, o variantă de coronavirus, familiară unui sistem imunitar normal, așa cum arată cifrele (98/100 din infectați dezvoltă viroze ușoare sau ordinare, sau rămîn asimptomatici)? Nu e vorba aici de ebola, de polio sau altă calamitate, ci de un coronavirus.
    Și, mai important, de ce s-ar vaccina un individ exclusiv cu scopul de a proteja statul, sau partidele aflate la putere? Că asta ni se cere, să limităm numărul de îmbolnăviri ca să nu debordeze secțiile ATI ale spitalelor, și prea mulți morți înseamnă alegeri pierdute. Și asta în timp ce WHO a spus deja că vaccinul, ca orice vaccin, împiedică îmbolnăvirea, nu infectarea, adică cei vaccinați putînd fi f bine asimptomatici, și transmițători posibili ai virusului. Deci vaccinul nu extermină virusul, ci reduce numărul îmbolnăvirilor. În orice caz, faptele, știința și rațiunea recomandă limpede vaccinarea celor din categoriile de risc.
    Obligativitatea vaccinării nu are nici un fel de temei rațional, altul decît lăcomia producătorilor vaccinurilor. Iar obligativitatea vaccinării ar fi începutul sfîrșitului societății libere.
    E groasă!

    • Un motiv de a mai micsora numarul de bolnavi covid de pe Ati ar fi ca ,daca nu stiai, sectii ati existau si inainte de pandemie si acolo erau internati oameni iesiti din operatii,victime ale accidentelor rutiere si acum nu prea mai e loc pe acolo ,din cauza celor” doi din o suta de oameni” care se sufoca din cauza covid. In copilarie ne-au facut vaccinuri cu efecte secundare adevarate nu o usoara durere de cap. Va dati seama daca acum ramanea pe mana cicatricea aia de la vaccinul anti tbc ,era cipul sau semnul diavolului dupa „credinta” si sursele facebool ale fiecaruia.

    • @Darwin
      Faptele și gîndirea conformă limitelor rațiunii indică că vaccinarea celor cu risc ar avea exact același efect asupra aglomerării spitalelor.
      Putem să ne vaccinăm toți, desigur, dar nu vom obține altceva decît unitatea tribală pe care o visează psihopații și elitele occidentale.

    • @Television, se pare ca toata lumea stie cum lucreaza oculta mondiala, dar foarte putini stiu cum lucreaza virusii… deci virusii se adapteaza, astfel atata timp cat ei vor exista si se vor inmultii in persoanele nevaccinate(chiar si perfect sanatoase), virusul se va schimba si va fi alt virus care va putea infecta si pe cei vaccinati..
      singura solutie eficienta momentan e sa scazi rata de reproducere a virusului astfel incat sa nu aiba timp sa se schimbe si asta se face eliminand/vaccinand 80% din potentialele gazde…

  16. Povesti! Am fost eu azi si mi-am schimbat uleiul si mi-a spus mecanicul de acolo de fapt cum sta treaba!

  17. Bine punctat,costa!
    Am convingerea că o droaie dintre intelighenții care sunt mai specialiști decât,de ex.,dl.Netea,vor rupe ușile CĂTRE cabinetele unde se vor putea face vaccinuri antiCOVID din ziua în care n-o să mai poți intra în NICIO țară fără patalama că ți-ai făcut vaccinul.
    Sigur,valahii vor inventa și o patalama falsă,dar…tare mă tem că ăilalți vor avea antidot și ptr.asta…

    • @maria Rusu! Ieri aveam un comentariu Pt Maria Rusu! Îl repet: stimata Dna, la revoluție nu s au împrietenit și luptat Naționalitățile, ci etniile. Națiunea și naționalitatea este unica in România! Și este romană!! Dar mesajul meu nu a fost publicat, cu toate ca nu avea niciuna, nici pe departe, din violentele ce se exprima pe aici prin “piața”! Iar stimabila autoare și-a ajustat eseul. A sters fragmentul cu multiplele naționalități existente la revoluția din timisoara. Acum înțeleg autoarea nu este inculta, doar a scăpat porumbelul știind despre existenta unor persoane de alte naționalități, decât romană, la revoluție, și numai eu am înțeles-o greșit. Acum vine și punctează despre “mai specialiștii” in virusologiei! Acum ce-o fi? Clar necunoașterea limbii romane! Dna dar de ce vrei sa fii citită,înainte de a citi?! Chiar “făta trista”! Ce vrei sa transmiți?!

  18. Nimic despre reactiile adverse imunitare declansate de vaccin.

    • NIMIC. ABSOLUT NIMIC. DAR, ATENȚIE, ȘI-AU OBȚINUT „IMUNITATEA” ÎN FAȚA RĂSPUNDERII LEGALE PENTRU ACESTE REACȚII ADVERSE!!!

    • Pentru mai multe informatii referitoare la renumitele „reactii adverse”, va rog sa consultati prospectul si alte articole de pe G4 unde sunt mentionate.

    • Barbu Gh., amice, esti un mare cretin. Esti exact genul asta de prost inutil care populeaza degeaba scoarta terestra. Sper ca macar sa nu te fi reprodus…In ceea ce priveste gramatica limbii romane, taci dracului din gura, pentru ca esti un semi-analfabet, trimite ti textele unei profesoare de lb. romana si cere i o parere sincera. In concluzie, dupa ce inveti sa scrii, mai naste te de vreo 100 de ori si poate intelegi si tu in a 99 a cum functioneaza microbiologia.

  19. G4 felicitari pentru articol si pentru interviu ,acum pentru a fi impartiali dati dovada de profesionalism si facet un articol cu specialisti care se opun vaccinarii si de ce! Asa veti avea respectul tuturor!

  20. Cei care se vor vaccina sa nu crada ca restrictiile vor disparea sau ca vaccinul ii protejeaza de o noua infectare ,ei insisi find contagiosi dupa vaccinare care in caz de reactii adverse grave casa farmaceutica nu.si asuma responsabilitati de nici un fel.

    • cred ca esti pe langa: e de fapt vorba ca cei care NU se vor vaccina nu vor putea participa la nimic care implica multi oameni. nu poti iesi din tara, nu tu cinema, concerte, petreceri publice, baruri nimic. ori stai singur, ori te vaccinezi. altceva nu va exista.
      iar vaccinul chiar te protejeaza. nu 100%. dar asta nu inseamna ca e inutil. inseamna ca mai sunt sanse, dar foarte mici. dupa prima sarja 50% dupa a doua 90% din ce vad.

    • Nu fi naiv ,CONSTITUTIA ne ofera toate libertatile ,exista o conventie de la Niuremberg care ne garanteaza ca nu.putem fi obligati impotriva vointei ,exact de aceia nimeni nu.si permite sa declare vaccinul obligatoriu ,segregarile nu sant binevenite in secolul xxı iar persoanele nervoase si sanatoase pot reactiona impredictibil mai ales ca sant marea majoritate.ATENTIE!

    • Trinity de dl profesor Raoul Dedier, laureat al premiului Nobel, sper ca ati auzit? in rest dl dr Netea, mai are mult de studiat. Pentru restul de pe pagina, cu micii exceptii, sunteti pe statele de plata ale carei UM? Din politete va las voua toate vaccinurile cu mesagerul ARN, noi astia conspirationistii! Sper ca la revelionul 2021-2022, sa puteti dansa pe picioarele voastre!

    • @Covidutu
      Raoul Dedier zici? Ce caracter are?

  21. Acum o sa va spun ca cei care se opun ,ma refer la specialisti se refera cu precadere la principiul ,beneficiu/ risc . Iar din punct de vedere al restrictiilor chiar era necesar acest haos psihologic si distrugerea economiei mondiale avand ca motivatie un virus pentru care au fost luate masuri neadecvate,neavenite si neproportionale cu pericolul? Voua vi se pare in regula ?

  22. @Domnul Trinity ,multumim pentru rabdarea acordata ,nu luati in seama anumiti comentatori,ingrijorarile si dezbaterile aprinse sant bine venite ,ele exista din lipsa de profesionalism a main streamului aservit anumitor curente politico/ideologice dar pentru a clarifica ideile este nevoie de profesionisti in domeniul.Vulgaritatea nu.si are rostul in nici o circumstanta a vietii,din pacate anumite persoane din lipsa de educatie elementara ,argumente si capacitate de exprimare de baza pot reactiona instinctiv.Mi.a facut placere sa va avem comentator pe sit ,oricum daca vreodata va plictisiti sau santeti trist aici o sa gasiti intotdeauna motive de ras cu pofta! Sincere salutari!!! Sarbatori fericite!!! Un an nou plin de bucurii!!!

    • Multumesc dl Victor2! La multi ani si Dumneavoastra si celor dragi, la fel tuturor de aici!

    • @Trinity
      Noi, comentatori mai vechi, stim ca domnul Victor2 a umplut pana acum articolele despre vaccin cu dezinformari antivacciniste. Sper ca a citit acest articol si a inteles mai multe. In plus, a promis ca nu se va mai repeta.

    • Baaai poșircă!
      Nu îți este rușine? Cu dezinformarea ta?
      Cultule!

    • @Reborn
      Citeste, te tog, din articol, partea cu politetea!

  23. Ce deștepți îs unii de pe aici! Cică, se vaccinează și apoi pot sa meargă cu avionul sau la concerte. Fals, va vaccinați dar rămâneți închiși în pivniță cu masca pe figură. Vaccinul nu oprește transmiterea bolii iar dacă vreți sa slujiți binele comun atunci trebuie sa aveți grija sa nu ne infectați pe noi ăștia „anti”. Doar noi, nevaccinatii, avem dreptul sa fim liberi voi rămâneți sclavi in continuare.

    • @AI
      Si noi, ceilalti, avem dreptul la libertate.

    • Miorița!!!
      Iară ți-a picat drobul de sare în cap??
      Maaaars!

    • Dl. Barbu, nu te vaccina dom’le că ai să mori, mai bine du-te la biserică, bagă un acatist poate și o liturghie mai știi, apoi aproape că esti scăpat. Eu mă vaccinez de când mă stiu, donez sânge din 1991, cred că am donat până acum peste 50 litri, am să fac asta până la limita de vârstă care este de 60 de ani din ce știu, deci mă repet, du-te la biserică, acolo ești cel mai protejat. Baftă.

  24. Am ramas fara pop-corn.

    Cu sa fara vaccin sunteti la fel de destepti :)))

    Totusi un lucru merita mentionat: a spus bill gates ca nu va pune cip impreuna cu vaccinul pt ca aveti softul stricat.

    • 😂😂😂😂😂se viruseaza softul si contamineaza toata planeta ,daca apare o pandemie cu virusul din Romania o sa vrea toti sa voteze Psd ,vor incepe sa se uite la telenovele cu Jose Harmando ,vor deveni instantaneu hoti ,pesti si intelectuali emigranti ,night.urile vor deveni arhipline iar aparatele de pacanele vor exploda ,sa nu mai vorbim de Dorei.

    • ….masa, că la victorie îl pune pe centru, să fie în rând cu anonymus…
      Lobotomizat total!
      Nu că acum ar fi integru.
      Datorită pandemiei nu l-au mai primit la Socola și e lipsă tratament de vreo 2 luni…

    • @Reborn, ai o tehnica de amator coclit,cine ti.a fost profesor generalul Oprea😁🕴🕝,chiar mai descurajat !

    • .. hehehe!
      Vezi ce înseamnă să fi lobotomizat?
      Vezi că ai căpușe pe tine…
      Da, la Spiru, că tine!
      PS. Dă-mi și mie pontul. Plătesc bine?
      Fac și eu un leu pe praful ăsta…
      Chiar prinde!

  25. doctor naiv, articol de doi bani.

    • Nota 10.

    • Eu sant contrar vaccinului sant adeptul altor principii si sant de parte acelor specialisti care recomanda precautie si rezerve acestor tipuri de vaccinuri ,nu celor de tip traditional cu cepuri dezactivate dar explicatiile date de Dl Doctor sant demne de tot respectul articolul este intradevar binevenit ,amanuntit si complet.Respect maxim!

    • …nu ești „sant” cu nimic!
      Ești un biet trol pierdut in meandrele Qanon-ului!
      Da și p*ost! Îngrămădit!

  26. Mare e gradina si plina de prostime.

  27. Baieti ,eu am inteles ca de unul singur am facut in doua zile cat nu face echipa voastra de cand a inceput campania de vaccinare si ca veti fi penalizati dar nu.I vina nimanui ca eu spun adevaruri si ridic semne de intrebare care si le pun toti.Lasati agresivitatea ca lumea vede si isi da seama ca incercati sa discreditati pe unul care pune aceleasi intrebari ca si ei care are aceleasi temeri ca si ei schimbati tehnica asta comunista ca nu prea mai tine lumea s.a obisnuit cu ea.

    • Păcat destul că ai fost repetent la gramatică!
      După repetenți că tine se ghidează sleahta de vreo 31 de ani!
      El lider maximus!
      Ești exemplul perfect…
      Să trăiți. Bine?

    • Dragul meu ,nu.I vina nici a ta si nici a mea ,comunismul este de vina si urmasii lor,imi doresc din toata inima o tara prospera cu oameni educati ,bine instruiti ,cu familii frumoase cu copii sanatosi cu batrani cu pensii decente cu valori etice si coloana vertebrala unde toate etniile conlocuitoare sant mandre sa aibe cetatenia romana si sa pot respira aer curat la mine acasa sa pot fi demn de respect si.sa aduc plus valoare umanitatii,o Romanie digitalizata In folosul cetateanului al utilului si progresului care respecta libertatile si demnitatea umana.Nu vad nimic din ce am spus mai sus si nu sant deacord ca dupa 30 de ani de neobolsevism sa traiesc in neomarxism digital cu toate restrictiile care le implica iar acesta diversiune cu virus este doar o gustare din ce ne asteapta pe mine si tine si pe toti.

  28. Ba ati mutit,unde santeti,Alooo…Alooo! Ba nu ma lasati singur😂😂😂

  29. Dragi kreteeni care le stiti pe toate mai bine decat doctorul acesta, de ce nu luati o pusca sa va impuscati? Astfel v-ati curma suferintele.

  30. Uite asa am pierdut o juma’ de ora sa citesc păreri pro și contra vaccin. Concluzia… probabil mulți oameni se vor vaccina, nu vaccinul deranjează, modul agresiv prin care încearcă sa convingă populația sa se vaccineze deranjează, avem în spate (un sistem dictatorial) din care încă încercăm sa scăpăm. Probabil ar și trebuit sa lase oameni sa caute vaccinul, nu sa fie constrânși. La capitolul asta s-a rupt filmul… și na, românul e suspicios, și dacă tot sunt roman, de ce aceasta constrângere?… dacă tu te-ai vaccinat și te-ai imunizat, ce-ți pasa de cei ce nu se vaccinează? Se distruge industria globală, și?… oricum în ritmul asta în câteva sute de ani distrugem ireversibil planeta. Se micșorează populația globala… și? nu asta se dorește încă de acum câteva decenii…. bleah, suntem prea mici pentru a pricepe lucruri mari.

  31. Aia cu cipurile e tare 😂… poate deja avem cipuri v-ati gandit la asta? Mamele noastre nu aveau google si nici feisbuc ca sa afle cum sta treaba.. Cred ca ele saracele au văzut cu ochii lor ce pățesc cei care fac poliomielita sau TBC și de-aia ne-au vaccinat..

    @Trinity vă admir pentru răbdarea pe care o aveti. Singura șansă a României e până la urmă doar educația.

  32. Adevaru e ca mama prostilor e mereu gravida.Omul explica ca e bine si necesar sa facem vaccinul,Batman…nu si nu…

  33. Măi oameni buni e mare panică măi cu cipurile astea că au sesizat o slăbiciune la cipuri.
    Cică există dispute aprinse că s-a aflat că cipul e limitat şi nivelul lui de procesare are limite pentru că există oamenii care au prea mulţi neuroni care îi face să proceseze peste nivelul cipului şi să ia controlul asupra lui.
    S-a observat că în cazurile astea fluxul de informaţie s-a schimbat şi în loc să fie trimis utilizatorului e trimis înapoi de utilizator schimbând programarea şi celorlalte cipuri.
    Un exemplu ca să înţelegeţi ce se întâmplă, dacă cipul vă spune că vreţi pensie specială imediat codul se schimbă şi transmite „dar nu vreţi şi o sulă” şi toţi sar în sus ca şi cum ar avea una înfiptă în rozetă aşa că o mai lungesc să vadă dacă într-un an nu pot schimba iarăşi sistemul parlamentar iar cipul să îl facă mai performant.
    E haos măi băieţi că orice vrea cipul să transmită se întoarce înapoi cu plăcute suedeze de toate formele şi gusturile, gumate, colorate şi chiar electrizate.
    Din câte am înţeles cei care se simt vizaţi primesc şi semnale deocheate care le spune constant „fi cinstit”, „lasă vrăjeala retro că s-a dus moda”, „lăsaţi sindromul Laika”, „avem oferta de doi neuroni pe leduri dacă îl schimbi pe ăla unul vechi pe lămpi”, tot felul de chestii din-astea care mintea lor nu au fost programaţi să le facă şi le încinge mintea de ne e frică că toţi vor ajunge ca Badea deşi unii par că la ajuns deja şi vor să îl întreacă.
    Cică cea mai enervantă chestie e că în prag de sărbători le-a dedicat şi una melodică şi o transmit constant şi cam aşa le cânta:
    —————-
    Jingle-Bells Jingle-Bells par că tot mai mulţi nebuni avem
    Unii se cred securişti
    Alţii mari propagandişti
    Toţi s-au adunat la TV
    Cipul li s-a încins rău bre
    Aşa că au trecut pe HD
    Mânaţi măi boiiiiiiii!!!!

    Jingle-Bells Jingle-Bells par că tot mai mulţi cipaţi avem
    Lămpile se ard pe rând
    De în bostan beznă se făcu
    Dar de când li s-a pus lămpi pe HD
    La toţi le e frică de 5g
    Că clienţii li s-au mutat pe net.
    Mânaţi măi boiiiiiiii!!!!

    Jingle-Bells Jingle-Bells tot mai mulţi săriţi avem
    De când se cred pe LED
    Deşi transmit în HD
    Tot pe limba lămpilor ne vorbesc
    De cipurile dau erori
    Incompatibilitate la tehnologie pesemne bre
    Aşa că vedeţi că va fugit ciurda pe net şi vorbiţi degeaba la TV
    —————-
    Of-of mare harababură cu schimbarea asta de generaţii mai ales când sunt prea multe lămpi arse la boii bătrâni şi sunt în conflict tehnologic cu ledurile viţeilor tineri.

  34. am luat taxiul aseara si soferul mi-a spus care-i toata treaba cu vaccinul asta, asa ca nu ma mai vaccinez. Era f insistent si mia spus sa nu-l fac vreodata ca stie el foarte bine despre ce este vorba:).
    Din Dr Taberei pana la Obor mi-a explicat totul. Apoi mi-a urat seara buna si la multi ani!!

  35. V-ar „specialiștii” al dracu..ăsta nu lucra în Olanda cand ei tratau problema Covid „smart”..sau poate o fi facut școala la Chișinau cu alt „specialist”(în drept) ciordache…apropo ,mai era unul recunoscut în toata galaxia..doctor..in drept..civil..constitutional..penal..intergalaxial..etc. SUNTETI MANDRI DE EL???
    A fost chiar ieftin de cumparat,parca :mandat pe viața la Cuza…și vreo doua pensii speciale..oare „SPECIALISTII” din alte domenii..or fi mai scumpi??sau breasla din care fac parte o fi mai pe sarachie.

    • S-a trezit si asta sa scrie ceva din care se intelege doar ca e specialist in trantit mesaje aiurea.
      @Vlad
      Ai obosit? Si eu cu cei ca tine. Daca vaccinul ar fi fost obligatoriu, noi ne-am fi putut vedea de treaba noastra si oamenii de stiinta de tratarea cancerului, in loc sa piarda vremea cu tine.

  36. Wei,ganditorul de la Hamangia,mesajele nu dor ,în 2016 s a votat la Paris pactul privind reducerea CO 2 spre 0 (pana in 2050 +- o generatie),suntem in 2021(imediat)
    Tema pentru ganditori :
    Cum poti reduce(spre 0) bioxidul de carbon în 30 de ani daca polulatia lumii creste cu aprox 2mld asta însemnând tot aprox: 1 mld de case(bine eu din considerente de mediu o sa stau tot la 😷mămica) miliarde de automobile..sute de miliarde de sosete..miliarde de tone de mancare..deseuri etc..
    LUMINEAZA-ma.

  37. Cercetarile producerii de vaccinuri pe baza de ARN dateaza de 20 de ani. Laboratoarele n-au fost interesate deoarece conditiile de stocare necesita costuri f mari, temp de -80 grade, administrare rapida dupa decongelare etc.
    Vaccinurile ARN au multe avantaje fata de celelalte
    – Nu se bazeaza pe virusuri vii atenuate (prin pasage repetate pe animale, oua de gaina sau altele), inactivate sau recombinate
    – se evita inocularea ADN ului viral in genomul uman
    – se evita utilizarea adjuvantilor, in special a celor de aluminiu
    – se scurteaza f f mult timpii de productie, nemaifiind necesare procedurile lungi si complexe de manipulare a virusului nativ. E suficient sa detectezi antigenul reprezentativ, Spike (S) in cazul Covid 19, dupa care sa gasesti codul genetic care produce acest antigen, sa formezi o matrice si s-o multiplici la scara larga. Aceste vaccinuri pot fi utilizate rapid in caz de pandemie.
    Dezavantajul este fragilitatea ARN ului, care se dezintegreaza la temp mai mari de -80 grade.
    Riscul este declansarea unui raspuns imunitar excesiv al ARN si ca urmare distrugerea acestuia de catre sistemul imunitar, inainte de a-si indeplini misiunea. S-au adus deja multe imbunatatiri acestui ARN ( introducerea de nucleozide modificate in structura ARN ului, optimizarea unor codoni), nu intru in amanunte, care incetinesc degradarea.
    Acest raspuns imunitar excesiv ar putea sta la baza declansarii unor procese de acutizare a fenomenelor inflamatorii la persoanele predispuse bolilor auto-imune. Vaccinul Pfizer/BioNTech e compus din nucleotide usor modificate, care atenueaza fenomenul. In studiile de faza 2 si 3 au fost inclusi si pacienti cu boli auto-imune si dupa 2 luni de supraveghere nu s-au constatat pusee de evolutie a bolii auto-imune.

    PS. Pt cei interesati- un material elaborat de groupe Prévention-Vaccination de la SPILF (Société dePathologie Infectieuse en Langue Française) pt personalul medical si paramedical, scris intr-un vocabular accesibil publicului larg.

    https://www.infectiologie.com/UserFiles/File/groupe-prevention/covid-19/vaccins-covid-19-questions-et-reponses-spilf-24dec2020.pdf

  38. Da, nu ar trebui sa ne pese de cei care nu se vaccineaza, cu o conditie: sa se trateze singuri acasa in cazul in care se imbolnavesc de covid. Oricum ei sunt mai priceputi decat doctorii.
    Spitalele trebuie sa redevina accesibile si pentru alte boli.

    • Trinity de dl profesor Raoul Dedier, laureat al premiului Nobel, sper ca ati auzit? in rest dl dr Netea, mai are mult de studiat. Pentru restul de pe pagina, cu micii exceptii, sunteti pe statele de plata ale carei UM? Din politete va las voua toate vaccinurile cu mesagerul ARN, noi astia conspirationistii! Sper ca la revelionul 2021-2022, sa puteti dansa pe picioarele voastre!

  39. De acord,cu condiția ca statul sa-mi dea înapoi (plus dobanda la zi)banii deduși de la mine în ultimii 20 și ceva de ani(nu ca m-ar fi tratat de ceva anii astia ) plus cotizațiile tatalui(mort cu zile in spital) mamei si bunicei mele de 93 de ani care,oricum se trateaza la privat (cati dintre voi au o ruda in varsta si se trateaza la spitale de stat?)ASA CA SICTIR nu are nimeni nevoie de mila…SPECIALISTILOR.

  40. Lasand comentariile voastre filozofice si care mai de care in stiintele vaccinului,va intreb de ce oare au scos vaccinul? Vor sa omoare tot globul pamantesc,sa ne transformam in niste fiinte ciudate ori sa produca niste bani? Care ar fi raspunsul?

    • Si mai e ceva,dupa unii inseamna ca primii care vor pica dupa vaccinare sunt medicii de care e atata nevoie.Ei sunt in prima linie si la vaccinare,asa ca adio spitale si medici. Nu sunt pro dar nici contra vaccinare dar trebuie gandit logic daca e bine sau nu. Ma gandesc de ce oare l au scos,ca daca nu l scoteau incepea lumea sa planga ca n au vaccin. Inca de la inceputul pandemiei majoritatea asteptau vaccinul,iar acum sunt toti experti in vaccin si fotbal si politica.

    • @Jean Valjean
      Nu te mai recunosc.

    • Buna intrebare Jan. Se spune ca „Fabricile de medicamente nu fac medicamente ci fac bani”
      Banii, baniisunt la mijloc. Nu trebuie sa omoare, nu asta e scopul ci doar sa fim dependenti de medicamente si vaccinuri. …ca doar asa stiu face bani unii….in rest nu conteaza pentru ei.

  41. Fac pariu cu cei care sunt contra vaccinului si cred ei ca stiu cum e treba cu el,ca daca ar fi o criza de vaccin la un moment dat,vor fi primii care tipa ca vor sa se vaccineze dar n au cu ce. Asa e la romani,vorba multa fapte putine,sau vorba aia,da Doamne mintea omului inainte de a face prostii. Nu zice nimeni nimic chiar daca le pune biruri mari sau le taie din venituri,dar cand e vorba de alte treburi sunt mari cunoscatori si vocali.

  42. Nu scrie nicăieri ca nu poți calatori nevaccinat.
    Exista și alternativa testului de 72 ore
    Ma testez la fiecare 72 ore,port testul cu mine.
    Și vaccinat,tot nu porti anticorpii toată viata,nu?
    Terminati cu aceste aiureli.
    Nu mergeți cu avionul,mergeți cu mașina caruta,calul etc. Port masca permanent!
    Nu am nimic cu vaccinul,nu este singurul produs prin inginerie genetica(si vaccinul pentru hep B este produs prin inginerie genetica).
    Dar asa cum nu ma vaccinez pentru gripa,meningita,etc,nu doresc sa ma vaccinez nici pentru covid.Dreptul meu!

  43. În marea majoritate a discuțiilor despre vaccinuri, nu se întrebă nimeni despre despre utilitatea lor.
    Deci, cum putem răspunde la întrebarea:
    „Vaccinurile chiar sunt utile?”
    Răspunsul scurt este:
    „NU!”
    Iar răspunsul lung, îl găsești aici:
    https://drive.google.com/file/d/1nsuv3zMiiOXJJ_ZJcS27xje_aj-4PbsI/view?usp=sharing

    • Multam pentru link.
      Ati uitat de cazul Banicioiu?
      Cine e atit de naiv sa dea 800 000 fara sa aibe siguranta ca recupereaza indoit?
      De unde,nu de la guverne? Oare ce vindeau acei afaceristi naivi? Medicina e o afacere,nu o binefacere!

  44. Pentru „expertii” platiti de Industria Farmaceutica si pentru presa platita de guvern, realitatea va contrazice, sa le transmiteti cat de „sigure” sunt vaccinurile si celor care au murit sau celor vatamati:

    Israel: 240 de oameni au descoperit că s-au infectat cu covid 19 după administrarea vaccinului Pfizer. Patru oameni au murit la scurt timp după efectuarea vaccinului

    Peste 200 de persoane au fost diagnosticate cu noul virus în Israel, la câteva zile după ce au făcut prima doză din vaccinul Pfizer, notează Times of Israel.

    Conform cercetătorilor israelieni, procesul de imunizare necesită timp și este esențial ca persoanele care fac prima doză să o facă și pe a doua.

    „Vaccinul Pfizer nu este făcut cu coronavirusul în sine, ceea ce înseamnă că nu există nicio șansă ca cineva să-l prindă din vaccin. În schimb, vaccinul conține o bucată de cod genetic care antrenează sistemul imunitar să recunoască proteina cu vârfuri pe suprafața virusului și să creeze anticorpi pentru a ataca dacă întâlnește covidul.

    Dar acest proces necesită timp, iar studiile efectuate până acum asupra vaccinului au arătat că imunitatea la virus crește la doar 8-10 zile după prima injecție – și apoi la aproximativ 50% eficacitate.

    Acesta este motivul pentru care a doua doză de vaccin, administrată la 21 de zile după prima, este esențială: întărește răspunsul sistemului imunitar la virus, aducându-l la 95% eficacitate și asigurându-se că imunitatea durează. Acest nivel de imunitate este atins doar la aproximativ o săptămână după a doua doză – sau la 28 de zile după prima doză”, precizează sursa citată.

    Studiile nu au determinat încă dacă vaccinul permite unei persoane să aibă boala și să o răspândească, fără a se îmbolnăvi: pasajele nazale, dincolo de acoperirea anticorpilor, ar putea adăposti în continuare multiplicarea particulelor de virus.

    În timp ce acestea nu ar dăuna purtătorului – deoarece orice virus care pătrunde mai adânc în corp ar fi rapid distrus de sistemul imunitar antrenat – acestea ar putea fi totuși expulzate prin nas și gură și infectate pe alții.

    Marea majoritate a israelienilor care au fost vaccinați nu au raportat nicio problemă de la momentul injectării. Aproximativ una din o mie de persoane au raportat că suferă de efecte secundare ușoare, doar câteva zeci căutau asistență medicală după vaccinarea, au arătat cifrele publicate miercuri. Conform autorităților, peste 1 milion de israelieni s-au vaccinat deja.

    Cele mai frecvente efecte secundare raportate au fost slăbiciune, amețeli și febră, cu 319 de cazuri combinate, a spus ministerul. Cinci au raportat, de asemenea, suferința de diaree. Alte 293 de persoane au raportat simptome localizate în care a fost administrată injecția, cum ar fi durerea, restricția mișcării, umflarea și roșeața.

    Paisprezece persoane au spus că au reacții alergice, cum ar fi mâncărime și umflarea limbii și a gâtului.

    În plus, 26 de persoane au suferit ceea ce ministerul a descris ca „simptome neurologice”, 19 plângându-se de o senzație de furnicătură în braț.

    Ministerul a menționat că doar 51 de persoane (0,008%) dintre cei care au raportat că au suferit efecte secundare au declarat că au solicitat asistență medicală pentru simptomele lor.

    Potrivit radiodifuzorului public Kan, au existat patru cazuri în care oameni din Israel au murit la scurt timp după ce au primit vaccinarea, însă trei din cele patru au fost considerate de către Ministerul Sănătății, precum și de către membrii familiei și de către medici, ca fiind fără legătură cu vaccinarea. Al patrulea caz, un bărbat în vârstă de 88 de ani, care avea probleme grave de sănătate preexistente, este în prezent cercetat.

    Reamintim că una dintre primele persoane care s-a vaccinat anti covid în Elveția a decedat, dar autoritățile nu au legat cazul de vaccinare.

    SURSA: r3media.ro

  45. O persoană din Elveţia, care a fost între primele din ţară vaccinate împotriva covid, a murit, au anunţat, miercuri, oficialii cantonului Lucerna, fără a explica însă dacă decesul este legat de administrarea vaccinului Pfizer-BioNTech, scrie News.ro.

  46. Fiindca mi s-a parut ciudat „publicitatea” pozitiva in legatura cu vaccinurile contra covid venite din partea unui imunolog și specialist în boli infecțioase m-am uitat un pic dupa sponsorii acestei universitați care zice ca este non profit.
    La prima vedere nimic ciudat in pagina lor unde arata sponsorii dar cum internetul are o memorie a sa, am descoperit si un sponsor care a fost sters de pe pagina site-ului oficial dar care apare pe Google. Ghiciți ce companie este? Johnson & Johnson. unul din companiile care vor sa iasa si ei pe piața cu un vaccin anti covid.
    http://prntscr.com/wkauu9
    Si asta este ceea ce am gasit la repezeala si ce se poate afla din ce spun ei…
    Deci obisnuiți-va cu ideea ca atunci cand vreun specialist iese in fața si face publicitate pentru ca oamenii sa se vaccineze si emite aberații cum ca aceste vaccinuri sunt sigure, în spate, direct sau indirect, exista niște sponsori !!

  47. Sunteti sigur domnule MIHAI NETEA? Nu cumva suneti platit ca sa spuneti toate astea? In dictionarul medical al medicinei anii de zile nu exista un vaccin sigur si eficient! Toata lumea sa se roage bunului Dumnezeu,Domnului IISUS HRISTOS si MAICII DOMNULUI,sa citeasca acatistele SFINTILOR si PARACLISELE sa ne arate noua ADEVARUL! SA VEDEM CE EFECTE O SA FIE! BINE TOTI MEDICII CARE SUSTIN VACCIURILE VOR TRAGE LA RASPUNDERE IN FATA JUDECATII DREPTULUI HRISTOS DACA LUMEA VA PATI CEVA IN URMA VACCINARII!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.