G4Media.ro

Un nou dosar îl ajunge din urmă pe fostul ofițer SRI Daniel…

Un nou dosar îl ajunge din urmă pe fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat deja definitiv la închisoare cu executare: Tribunalul București a decis să înceapă judecata în dosarul Black Cube, referitor la spionarea Laurei Codruța Kovesi

Tribunalul București a decis luni începerea judecății în dosarul Black Cube, după ce, în prealabil a respins cererile și excepțiile formulate de Daniel Dragomir, inculpat în acest caz. Decizia instanței poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Dragomir a fost deja condamnat la trei ani și zece luni de închisoare cu executare pentru corupție, după ce DNA l-a acuzat că, pe vremea când era ofiţer activ al SRI, l-ar fi pus în gardă pe omul de afaceri libanez Rami Ghaziri că este monitorizat de colegii săi de la Direcţia de securitate economică şi ar fi primit în schimbul protecţiei oferite o mită de aproape jumătate de milion de euro. Dragomir a fugit din țară chiar înainte de verdictul instanței, dar săptămâna trecută s-a predat autorităților din Italia.

Minuta pe scurt a instanței:

„Respinge cererile si excepțiile formulate de inculpatul Dragomir Daniel. Constata legalitatea sesizarii instanței. Dispune începerea judecății. Cu drept de contestație.”

Condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni, într-un alt dosar, fostul ofițer SRI s-a predat săptămână trecută la o secție de poliție din Bari, Italia, iar în prezent se desfășoară procedurile privind confirmarea mandatului european de arestare emis de România și ulterior cele de extrădare.

Context

DIICOT l-a trimis în judecată în vara anului trecut pe fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir în dosarul “Black Cube”, referitor la spionarea fostei şefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruţa Kovesi.

Daniel Dragomir este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la transfer neautorizat de date informatice, în formă continuată, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi instigare la violarea secretului corespondenţei, în formă continuată, arată un comunicat publicat de procurorii anti-mafia.

Dragomir a avut ”în toată această operaţiune de compromitere un rol de iniţiator, dar şi de intermediar şi interfaţă a voinţei infracţionale din partea altor persoane”, arată procurorii DIICOT.

Fragmente din comunicatul DIICOT privind trimiterea în judecată a lui Dragomir

Prin rechizitoriul din data de 13.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la transfer neautorizat de date informatice, în formă continuată, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice și instigare la violarea secretului corespondenței, în formă continuată.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că inculpatul D.D., fost ofițer superior (locotenent – colonel), în cadrul Serviciului Român de Informații (șef grupare sectoare informativ – operative în Direcția Generală de Prevenire și Combatere Terorism din cadrul Serviciului Român de Informații), în prezent în rezervă, a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, la data de 23.01.2015, pentru fapte de trafic de influență, spălare de bani, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma participației improprii şi uz de fals.

Pornind de la funcţia, pregătirea specializată şi expertiza dobândită de-a lungul timpului în cadrul Serviciului Român de Informaţii (domeniul informativ – operativ al Direcţiei de Terorism), inculpatul stăpânea astfel cunoştinţe vaste atât sub aspectul tehnicilor de manipulare, cât şi în ceea ce priveşte caracteristicile şi modalităţile de acţiune ale grupurilor de criminalitate organizată şi mai ales metodologia de investigare şi documentare a unor astfel de grupări, majoritatea lor caracterizându-se printr-o specializare riguroasă a activităţilor infracţionale şi conspirativitate a acţiunilor ilicite, în scopul atingerii obiectivului propus şi totodată îngreunării identificării şi tragerii la răspundere penală.

Din probele administrate la dosar rezultă faptul că, după trimiterea sa în judecată de către D.N.A. şi în timpul judecării sale în primă instanţă de către Tribunalul București, la începutul anului 2016, inculpatul D.D. a decis că o campanie denigratoare la adresa procurorului șef DNA de la acea dată ar putea avea un efect optim, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia dosarului său.

Întrucât în primul trimestru al anului 2016 se discuta posibilitatea reînvestirii de către președintele României a procurorului şef al D.N.A. pentru un nou mandat, inculpatul D.D. a apreciat ca oportun momentul pentru declanșarea campaniei dorite, a cărei reuşită ar fi avut dublu rezultat: împiedicarea reînvestirii şi denigrarea persoanei respective urmată, implicit, de cea a instituției pe care o conduce, punând astfel sub semnul întrebării legalitatea demersurilor în dosarele investigate de D.N.A..

În urma anchetei s-a stabilit faptul că, fiind conștient de amploarea şi implicit de impactul pe care ar trebui să îl aibă o astfel de campanie denigratoare, inculpatul D.D. a acceptat ideea cooptării altor persoane interesate de organizarea unei astfel de campanii, persoane care să-i sprijine demersurile atât din punct de vedere financiar cât şi din punctul de vedere al modalităţii efective de valorificare optimă a eventualului rezultat negativ al campaniei în mass – media naţională.

Astfel, inculpatul D.D. a acționat atât în interes personal (având în vedere trimiterea în judecată în dosarul instrumentat de către D.N.A. şi totodată urmărind reintegrarea sa în structurile de informaţii române, profitând astfel de schimbările inerente care se pot produce la nivel instituţional prin denigrarea şi înlăturarea şefei D.N.A. de la conducerea direcţiei), cât şi pe fondul unui interes de grup, având în toată această operaţiune de compromitere un rol de iniţiator, dar şi de intermediar şi interfaţă a voinţei infracţionale din partea altor persoane.

Profitând astfel de relaţiile create în funcţia avută în cadrul Serviciului Român de Informaţii, prin intermediul unui cetăţean israelian condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală într-un dosar instrumentat tot de către D.N.A., inculpatul D.D. a intrat în legătură cu inculpatul D.Z., reprezentant al unei companii de investigaţii israeliene, cu numele de marcă „BlackCube”, căruia i-a împărtăşit strategia sa şi scopul urmărit.

Astfel a fost demarat și proiectul „Tornado”, ce a format obiectul cercetărilor în cauză, ale cărui activități desfășurate în cursul anului 2016, au vizat compromiterea imaginii unui înalt oficial din România – procurorul şef al DNA de la aceea dată.

Momentul negocierii şi conturării planului infracţional din cadrul primei întâlniri a fost urmat de acordul efectiv al declanşării operaţiunii la cea de-a doua întâlnire, situaţie în care inculpatul D.D. a şi plătit în numerar un avans de aproximativ 150.000 de euro, stabilindu-se ca operaţiunea să se desfăşoare de urgenţă, având în vedere iminenta decizie pe care administrația prezidenţială urma să o ia în perioada ce urma, în ceea ce priveşte şefa D.N.A.

Trei angajaţi ai firmei israeliene Black Cube – Yossi Barkshtein, Ron Weiner şi David Geclowicz – au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii români, ei primind în instanţă condamnări cu suspendare, amintește DIICOT.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Tradarea si spionarea in favoarea unor organizatii mafiote straine se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 20 de ani.

  2. Pot să îl ajungă și 5000 de dosare din urmă. Deocamdată s-a inventat Italia…

  3. Ha ha ha
    Va vine randu la toti
    Abia astept extradarea lui Adamescu din Anglia
    Tot cu Cubulete s-a jucat :))))

  4. Sint curios , daca mai primeste o condamnnare , se aduna la cea existenta , se face medie , se contopeste , ce prescrie , sau se extrage radical ? Nu rideti asa merge justitia la noi sub conducera inteleapta a politrucilor , nu-i asa ?