G4Media.ro

Un glonţ provenit din arma cu care a fost ucis cântărețul John…

Sursa foto: Pexels / Sursa foto: Pexels

Un glonţ provenit din arma cu care a fost ucis cântărețul John Lennon, scos la licitaţie / Valoarea obiectului este estimată la 2.500 de dolari

Un glonţ tras din revolverul cu care a fost ucis John Lennon la New York în 1980 va fi scos joi la licitaţie în oraşul englez Newcastle upon Tyne, iar valoarea estimată a obiectului este de 2.000 de lire sterline (2.500 de dolari), informează DPA.

Casa de licitaţii Anderson and Garland vinde suvenirul în numele familiei lui Brian Taylor, un poliţist britanic care a activat în poliţia din Northumbria, regiunea unde este situat Newcastle.

Taylor a primit permisiunea să tragă cu acea armă în timpul unei vizite la Poliţia din New York în 1984. Întrucât în timpul acelei vizite, pe când se afla în maşina de poliţie, a fost prins într-un schimb de focuri, pentru a-şi cere scuze, poliţia din New York i-a prezentat un mic muzeu, unde era păstrat revolverul.

”Acolo i s-a permis să tragă cu arma din care au provenit gloanţele care l-au ucis pe unul dintre cele mai mari şi iubite staruri muzicale, John Lennon. Glonţul şi cartuşul au fost recuperate şi oferite lui Taylor în dar. Acesta le-a înrămat şi le-a etalat pe peretele biroului său pentru restul carierei”, a anunţat casa de licitaţii pe pagina sa de internet.

În ramă a fost inclusă şi o fotografie cu Taylor îmbrăcat în uniformă de poliţist şi ţinând în mână revolverul.

Familia poliţistului a decis că obiectul trebuie să ajungă la un alt fan al cântăreţului Beatles, a mai precizat casa de licitaţii.

Asasinul lui John Lennon, Mark David Chapman, are în prezent 68 de ani şi ispăşeşte o condamnare pe viaţă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...