Home » Sportz » Belgia lui De Bruyne și Egiptul lui Salah împart punctele la debutul de la CM 2026 / Arabia Saudită și Uruguay, doar egal, scor 1-1

Belgia lui De Bruyne și Egiptul lui Salah împart punctele la debutul de la CM 2026 / Arabia Saudită și Uruguay, doar egal, scor 1-1

Belgia lui De Bruyne și Egiptul lui Salah împart punctele la debutul de la CM 2026 / Arabia Saudită și Uruguay, doar egal, scor 1-1
CM de fotbal 2026/ Sursa foto: Maximilian Koch / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Belgia și Egipt au deschis grupa G de la Cupa Mondială 2026 din Mexic, SUA și Canada cu o remiză, scor 1-1, marți seară, pe Lumien Field din Seattle.

Kevin De Bruyne a dat primul semnal de alarmă al meciului cu un șut din afara careului care a trecut puțin pe lângă poartă. Egipt a replicat cu un gol: Emam Ashour a trimis un șut imparabil de la distanță, din pasa lui Salah, în minutul 19.

- articolul continuă mai jos -

Doku a avut șansa să aducă egalul pentru echipa sa la pauză, dar atacantul lui Man City a ratat finalizarea în careu.

De Bruyne a mai ieșit o dată la rampă în partea secundă, atunci când a nimerit bara. La poarta cealaltă, Marmoush a fost aproape de a dubla avantajul egiptenilor, dar Ngoy a intervenit eroic.

Egalarea a fost adusă de insistența lui Romelu Lukaku. Proaspăt intrat pe teren în repriza a doua, atacantul lui Napoli a fost căutat de o centrare din flanc, însă reluarea a avut-o Mohamed Hany, care a împins balonul în propria poartă, în minutul 66.

Din grupa G mai fac parte Iranul și Noua Zeelandă, a căror confruntare este programată în această dimineață.

Arabia Saudită, un nou debut fericit de Mondial

Arabia Saudită n-a ezitat să surprindă nici la această ediție de Campionat Mondial. După ce în 2022 debutau cu o victorie în fața Argentinei, echipă care avea să câștige turneul, saudiții au remizat cu Uruguay patru ani mai târziu în primul meci al competiției, pe Hard Rock Stadium din Miami.

Arabia Saudită a punctat în minutul 41, atunci când portarul Muslera respingea lovitura de cap a lui Mohamed Kanno direct la Al Amri, care l-a învins cu ușurință pe portarul uruguayan.

Manuel Ugarte a lovit bara porții lui Al-Owais în minutul 60. Totuși, formația „La Celeste” avea să egaleze până la urmă cu un gol asemănător cu cel care a deschis seara: portarul saudit a respins lovitura de cap a lui Vinas fix în picioarele lui Maximiliano Araujo, care a băgat mingea în ațe spre bucuria fanilor din tribune.

Astfel, Uruguayul nu a profitat de pasul fals făcut de Spania cu Capul Verde ceva mai devreme, iar toate cele patru echipe din grupa H au câte un punct.

Mondialul Maraton continuă marți cu Iran – Noua Zeelandă de la ora 04:00 și cu Franța – Senegal de la ora 22:00.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole