Home » Articole » Actorul Virgil Ogășanu, aniversat la Teatrul Bulandra / Piesa „Însemnările unui necunoscut” e disponibilă pe pagina de Facebook a teatrului / Din distribuție: Tamara Buciuceanu Botez, Ion Besoiu și Mihai Constantin

Actorul Virgil Ogășanu, aniversat la Teatrul Bulandra / Piesa „Însemnările unui necunoscut” e disponibilă pe pagina de Facebook a teatrului / Din distribuție: Tamara Buciuceanu Botez, Ion Besoiu și Mihai Constantin

640
Actorul Virgil Ogășanu, aniversat la Teatrul Bulandra / Piesa „Însemnările unui necunoscut” e disponibilă pe pagina de Facebook a teatrului / Din distribuție: Tamara Buciuceanu Botez, Ion Besoiu și Mihai Constantin
Sursa foto: Facebook / Teatrul Bulandra
Ascultă articolul

Actorul Virgil Ogăşanu își va sărbători ziua de naștere pe scenă, alături de publicul său. Teatrul Bulandra deschide săptămâna ce îi este dedicată, cu difuzarea unui spectacol online, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.

Începând de luni seară, de la ora 19:00, pe pagina de Facebook a teatrului, puteți vedea înregistrarea spectacolului „Însemnările unui necunoscut”, una dintre întâlnirile memorabile dintre marele actor și regizorul Alexandru Darie.

- articolul continuă mai jos -

Inspirat din universul lui Dostoievski, spectacolul a avut premiera în 2011 și a fost dedicat memoriei maestrului Ion Cojar, cel care a visat și a lucrat ani de zile la acest proiect. Astfel, pe scenă se întâlnesc nu doar personaje și povești, ci și destine artistice care au marcat istoria Bulandrei.

În această săptămână, celebrăm un mare actor și ne amintim, totodată, de cei care au făcut din teatru o formă de adevăr și de întâlnire umană.

În distribuție sunt: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu Botez, Alexandru Potocean, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Ion Besoiu, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantin.

Cu participareaGrupului vocal Accoustic condus de Daniel Jinga.

Spectacolul va fi disponibil până marţi, la ora 12:00.

Miercuri, 17 iunie, de la ora 19:00, la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra, într-o atmosferă caldă și relaxată, cei prezenți vor celebra parcursul artistic al maestrului Virgil Ogăşanu, moștenirea sa teatrală, dar mai ales aniversarea celor 86 de ani de viață.
Îi vor fi alături foști parteneri de scenă sau de pe platoul de filmare, într-un eveniment conceput de regizorul Vlad Cristache. Gazda serii este actrița Daniela Nane.
”Va fi o seară despre prietenie, despre școala „Bulandra” și despre teatrul care ne aduce mereu împreună”, anunță reprezentanții teatrului.

Toate locurile au fost rezervate, dar vă puteți înscrie aici pe lista de așteptare.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole