Abdullah Ibrahim, unul dintre marii pianiști de jazz, a murit la vârsta de 91 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Muzicianul sud-african Abdullah Ibrahim, un pianist şi compozitor de jazz renumit pe plan internaţional, a murit luni la vârsta de 91 de ani în Germania, a anunţat familia sa într-un comunicat de presă. Născut în 1934, el a debutat ca muzician profesionist la 15 ani, înainte să fie remarcat în 1963 într-un club din oraşul elveţian Zurich de celebrul pianist de jazz american Duke Ellington, alături de care a susţinut ulterior concerte la New York, în Statele Unite, transmite Agerpres.

Abdullah Ibrahim, care a înregistrat peste 70 de albume, „s-a stins din viaţă împăcat, înconjurat de familia sa în Germania, după o scurtă boală”, a precizat familia sa în comunicatul de presă publicat luni.

În luna martie, a susţinut un ultim recital în faţa publicului sud-african cu prilejul festivalului internaţional de jazz din Cape Town, oraşul său natal.

Metis din Cape Town, potrivit unei clasificări a regimului segregaţionist care l-a forţat să trăiască în Europa şi în Statele Unite timp de mai multe decenii, Abdullah Ibrahim se distingea pe scenă prin simplitatea stilului său muzical şi prin liniile melodice curate.

A părăsit Africa de Sud în 1962, anul când Nelson Mandela (1918-2013), liderul mişcării contra apartheid, este arestat şi apoi condamnat la închisoare pe viaţă. Abdullah Ibrahim a păstrat însă o legătură puternică cu ţara de origine prin intermediul muzicii.

Pe numele său adevărat Adolph Johannes Brand, muzicianul început lecţiile de pian de la şapte ani sub influenţa mamei lui, pianistă la biserică, dar şi la proiecţiile de filme mute.

Debutează ca muzician profesionist la 15 ani alături de formaţii cunoscute de swing după care îşi înfiinţează propria trupă, Dollar Brand Trio, pe când avea 24 de ani.

În 1959, se alătură septetului The Jazz Epistles, din care face parte şi trompetistul Hugh Masekela (1939-2018), şi înregistrează primul album al unui grup sud-african de culoare.

În anii 1960, jazzul devine un simbol al rezistenţei în faţa apartheidului datorită diversităţii trupelor şi publicului, însă guvernul nu vede asta cu ochi buni.

Ibrahim şi viitoarea sa soţie, cântăreaţa Sathima Bea Benjamin, semnează un contract pentru a cânta într-un club din Zurich, Elveţia. Aici sud-africanul este descoperit, în 1963, de pianistul de jazz american Duke Ellington (1899-1974) care este atât de impresionat, încât îl duce la o şedinţă de înregistrare la Paris.

După ce se instalează la New York, cântă alături de orchestra ”Duke”, studiază compoziţia la prestigioasa Juilliard School of Music şi cunoaşte alţi muzicieni de jazz.

Trei ani mai târziu, se în toarce în Cape Town, se converteşte la Islam şi îşi ia numele Abdullah Ibrahim.

În 1974, înregistrează melodia ”Mannenberg”, de la numele unui cartier unde erau autorităţile strămutau persoanele de culoare pentru a crea cartiere ale albilor în Cape Town. Un succes instantaneu, compoziţia a devenit un imn al luptei împotriva apartheidului, precum şi imnul oficial al revoltelor din Soweto din 1976.

Cei doi soţi se întorc la New York alături de cei doi copii. Vor reveni în Africa de Sud abia după eliberarea lui Nelson Mandela, la finalul unei sentinţe de 27 de ani de închisoare şi muncă silnică.

Abdullah Ibrahim a cântat la ceremonia de învestitură a lui Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, în 1994. A înfiinţat o şcoală de jazz în Africa de Sud, dar şi-a continuat apoi cariera internaţională.

După ce a înregistrat peste 70 de albume, afirma în 2024 că nu a avut niciodată drept obiectiv să devină celebru. Compoziţiile sale vorbesc despre ”lucrurile pe care le cunoaşte cel mai bine”, aşa cum i-a recomandat un profesor din liceu: ”Familia mea, prietenii mei, locurile unde am crescut.”

Muzica lui vrea să fie ”sinceră, să împărtăşească”, mărturisea el în 2021. ”Nu există trecut, nici viitor, doar momentul prezent, în care invităm ascultătorul să se scufunde”.

”Moştenirea sa este similară celei a lui Duke Ellington în sensul că a exercitat o influenţă considerabilă atât ca pianist, cât şi ca compozitor”, precizează cercetătoarea şi muzicologa sud-africană Christine Lucia.