Home » Articole » Un agent al serviciilor secrete ucrainene a fost asasinat la Kiev

Un agent al serviciilor secrete ucrainene a fost asasinat la Kiev

Un agent al serviciilor secrete ucrainene a fost asasinat la Kiev
Sursa foto: pixabay.com
Ascultă articolul

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au anunţat joi că unul dintre agenţii lor a fost ucis la Kiev, un incident relativ rar în Ucraina, transmite Agerpres.

„O anchetă penală a fost deschisă pentru uciderea unui angajat al SBU în districtul Golosiivski din Kiev”, a transmis SBU într-un comunicat pentru AFP, fără a preciza identitatea exactă a victimei.

- articolul continuă mai jos -

Serviciile de securitate şi poliţia ucraineană „iau toate măsurile necesare pentru a stabili circumstanţele crimei şi a-i aduce pe vinovaţi în faţa justiţiei”, a continuat sursa citată.

Un video, neidentificat de AFP, preluat de la o cameră de supraveghere şi transmis de canale ucrainene de Telegram, arată un bărbat cu glugă împuşcând un individ lângă o parcare, după care fuge.

„Ajungând la faţa locului, poliţia a descoperit cadavrul unui bărbat cu o rană produsă prin împuşcare”, a spus poliţia, dând asigurări că vrea să „stabilească toate circumstanţele incidentului”.

Potrivit publicaţiei independente ucrainene Ukrainska Pravda, victima ar fi colonelul Ivan Voronici.

Suspectul a tras de cinci ori asupra victimei cu o armă cu amortizor, a mai scris publicaţia, citând surse din cadrul SBU.

Un astfel de atac în plină zi este rar la Kiev, inclusiv de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

În cei peste trei ani de război, ucrainenii şi ruşii s-au acuzat cu regularitate de asasinate organizate, în special împotriva unor oficiali politici şi militari, precum şi de sabotaj sau de spionaj.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole