Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trupul neînsuflțit al Teodorei Marcu, decedată sâmbătă, 31 mai, după ce a fost împuşcată pe o stradă din cartierul rezidenţial Cosmopolis, din comuna Ştefăneştii de Jos, a fost depus în cartierul în care locuia.
Necropsia a arătat că aceasta a fost lovită de 4 gloanțe.
S-a stabilit, de asemenea, că pistolul folosit de criminal ar fi fost furat din Italia în iulie 2022.
Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul de 49 de ani care a comis crima era drogat la ora comiterii faptei.
Bărbatul de 49 de ani fusese condamnat la 4 luni de închisoare în Italia, cu suspendarea executării, în 2005, potrivit surselor G4Media.
Ucigașul a primit 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării, pentru tentativă sau pregătirea infracțiunii de furt și la o amendă de 200 de euro.
Decizia a fost pronunțată de Tribunalul din Milano (Italia) pe 17.04.2005.
Oare câte arme letale or fi intrat în țară prin vamă fără să fie depistate?