Home » Travel » Arabia Saudită construiește „Maldivele Orientului Mijlociu” / Mega-proiectul turistic de la Marea Roșie începe să prindă contur

Arabia Saudită construiește „Maldivele Orientului Mijlociu” / Mega-proiectul turistic de la Marea Roșie începe să prindă contur

Arabia Saudită construiește „Maldivele Orientului Mijlociu” / Mega-proiectul turistic de la Marea Roșie începe să prindă contur
Sursa foto: Red Sea Global
Ascultă articolul

Arabia Saudită avansează cu unul dintre cele mai ambițioase proiecte turistice din lume, o destinație de lux amplasată pe coasta Mării Roșii, pe care autoritățile și dezvoltatorii speră să o transforme într-un nou reper al turismului internațional, relatează Euronews.com.

Cu ape turcoaz, plaje cu nisip alb, recife de corali, deșerturi și lanțuri muntoase, proiectul este comparat frecvent cu Maldivele, deși promotorii săi susțin că oferă o experiență mult mai diversă.

- articolul continuă mai jos -

Complexul face parte din strategia prin care Arabia Saudită încearcă să își reducă dependența de veniturile din petrol și să atragă turiști din întreaga lume.

Dezvoltare limitată la 22 de insule

Proiectul se întinde pe un arhipelag format din peste 90 de insule și ocupă aproximativ 28.000 de kilometri pătrați.

Cu toate acestea, dezvoltarea turistică va fi permisă doar pe 22 dintre insule, în încercarea de a proteja ecosistemele locale și de a menține caracterul exclusivist al destinației.

Potrivit reprezentanților proiectului, conservarea mediului reprezintă una dintre prioritățile principale ale dezvoltării.

Comparațiile cu Maldivele sunt inevitabile, însă dezvoltatorii spun că noua destinație oferă un mix de peisaje dificil de găsit în alte zone turistice.

Pe lângă insulele tropicale și recifele de corali, regiunea include munți, formațiuni vulcanice, deșerturi și sute de kilometri de coastă aproape neatinși de intervenția umană.

Astfel, turiștii pot combina activități precum scufundările și sporturile nautice cu excursii în deșert sau experiențe montane, toate într-o singură călătorie.

Accent pe turism regenerativ

Unul dintre elementele centrale ale proiectului este conceptul de „turism regenerativ”, care merge dincolo de principiile clasice ale sustenabilității.

Obiectivul declarat este ca dezvoltarea turistică să contribuie la îmbunătățirea mediului natural, nu doar la conservarea acestuia.

Dezvoltatorii susțin că noua destinație trebuie să demonstreze că infrastructura turistică și protejarea ecosistemelor pot evolua împreună.

Întregul complex este proiectat să funcționeze cu energie regenerabilă, iar sistemele de gestionare a apei și deșeurilor au fost concepute pentru a reduce cât mai mult impactul asupra mediului.

Apa utilizată este reciclată, iar proiectul urmărește să minimizeze cantitatea de deșeuri trimise la gropile de gunoi.

Dezvoltatorii consideră că cererea pentru astfel de destinații a crescut semnificativ după pandemie, pe măsură ce turiștii au devenit mai atenți la impactul pe care călătoriile îl au asupra mediului.

50 de hoteluri și un milion de turiști pe an

În prezent, destinația include 11 hoteluri deschise, iar alte unități de cazare urmează să fie inaugurate în perioada următoare.

La finalizarea proiectului, complexul va reuni aproximativ 50 de hoteluri, cu peste 8.000 de camere, și mai mult de 1.000 de proprietăți rezidențiale.

Capacitatea totală este estimată la aproximativ un milion de vizitatori anual.

Un alt obiectiv al proiectului este schimbarea percepției potrivit căreia Arabia Saudită poate fi vizitată doar în sezonul rece.

Autoritățile și dezvoltatorii vor să transforme zona Mării Roșii într-o destinație deschisă pe tot parcursul anului, adresată turiștilor interesați de experiențe premium, natură, activități în aer liber și explorarea unor regiuni mai puțin cunoscute ale țării.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.