
Treisprezece artiști români își vor expune lucrările la BASE 2025, cu sprijinul Trendyol
Trendyol, principalul sponsor și partener cultural al BASE 2025, sprijină 13 artiști români emergenți selectați să reprezinte România la una dintre cele mai importante expoziții de artă contemporană din Turcia, care va avea loc la Istanbul în perioada 26–30 noiembrie. Aleși dintr-un număr record de candidați, artiștii selectați vor avea ocazia să își prezinte lucrările alături de peste 150 de artiști turci emergenți, beneficiind de expunere internațională și de oportunități valoroase de networking.
Cea de-a noua ediție a BASE, una dintre cele mai importante expoziții dedicate absolvenților recenți ai facultăților de artă și artiștilor emergenți, se desfășoară și în acest an sub egida Trendyol Art, partenerul principal al evenimentului. O selecție specială de lucrări semnate de 13 tineri artiști români — Albert Kaan, Ana Gurduza, Anca Enache, Dan-Florin Dumănoiu, Ioana Aron, Ioana Miruna Morțe, Lăcră Grozăvescu, Maria Brîneț, Márk-Norbert Nebert, Mirela Cerbu, Norica-Ioana Popescu, Răzvan Năstase și Sebastian Iacob — va fi prezentată publicului din Istanbul cu sprijinul Trendyol Art.

Intitulată „Țară invitată: O incursiune în arta contemporană din România”, expoziția surprinde transformarea scenei artistice contemporane românești din perspectiva tinerilor artiști, care aduc o viziune proaspătă asupra relației dintre experiența personală și memoria colectivă. Lucrările celor 13 artiști români participanți la BASE 2025 explorează teme actuale precum identitatea, memoria, apartenența, natura umană și transformarea percepției în era digitală, printr-o varietate de forme de expresie, inclusiv pictură, sculptură, ceramică, instalații, fotografie și performance video.
Trendyol Art este principalul program cultural al companiei, creat pentru a aduce arta mai aproape de public prin colaborări cu artiști contemporani de renume din Turcia și pentru a le oferi artiștilor independenți noi oportunități de a-și expune lucrările. Prin intermediul acestui program, Trendyol a sprijinit deja peste 150 de artiști independenți din Turcia, punându-le la dispoziție o platformă digitală care reunește aproape 1.000 de lucrări de artă și le oferă posibilitatea de a-și prezenta creațiile în fața a milioane de oameni. Ca parte a colaborării sale continue cu BASE, Trendyol Art a susținut și programul „Țară invitată” al evenimentului, care anul trecut a prezentat artiști din Azerbaidjan, iar anul acesta aduce în prim-plan scena dinamică a artei emergente din România.
O nouă generație de artiști români și un pod cultural între România și Turcia
Compania sprijină inițiativa ca parte a angajamentului său continuu de a încuraja comunitățile creative locale și de a promova dialogul intercultural dintre România și Turcia. În cadrul acestui demers, Trendyol va facilita expunerea lucrărilor artiștilor români în cadrul evenimentului, îi va invita și găzdui pe artiștii selectați la Istanbul, oferindu-le oportunitatea de a participa la gala de deschidere VIP și de a interacționa cu profesioniști din domeniul artei la nivel internațional.
Evenimentul BASE 2025, găzduit la The Ritz-Carlton Residences din Istanbul între 26 și 30 noiembrie 2025, este o platformă internațională care promovează artiștii aflați la început de drum și încurajează schimburile culturale între diferite spații geografice. Prezența României ca țară invitată, în colaborare cu Trendyol Art, reprezintă o premieră și o oportunitate de vizibilitate pentru tinerii artiști români pe o scenă globală.
Despre Trendyol
Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Azerbaidjan, statele din Golf, Europa Centrala și de Est și nu numai.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank