The Telegraph: A venit vremea să fie spus întregul adevăr despre proclamarea foametei în Gaza de către ONU

În timp ce scriu acest text armata israeliană (IDF) se mobilizează pentru a cuceri Gaza City. În replică, ONU a declarat că în Fâșia Gaza există foamete [mai precis, în zona capitalei doar; 20% din teritoriu și 25% din populație – n.trad.]. Acuzația a fost dezmințită de Israel, dar a fost preluată fără verificare și amplificată de presă. Poftim, le aveți aici pe ambele: atacul și contraatacul, scrie The Telegraph, citată de Rador Radio România.

Într-atât de asimetric e acest război. Când vine vorba de forță militară, IDF e implacabilă. După cum sublinia și Benjamin Netanyahu într-un podcast recent, Hamas ar fi putut fi înfrântă fără ca măcar un singur militar israelian să moară – dacă guvernul de la Ierusalim nu s-ar fi străduit să evite decesele civililor.

Jihadiștii au pierdut sute de tuneluri și zeci de mii de luptători, inclusiv câteva generații întregi de comandanți. Dar nu acesta e războiul pe care-l luptă Hamas.

Nu, Hamas luptă pentru simpatia ta. Acceptând deliberat moartea și suferința – atât în varianta reală cât și în cea exagerată – de dragul propagandei, teroriștii îi păstrează pe ostatici pe post de momeală și se folosesc de ideologii naivi din ONG-uri și presă pentru a invoca presiunea internațională asupra inamicului. Presiune la care, mai devreme sau mai târziu, Israelul va ceda. Tot ce trebuie să facă teroriștii e să aștepte.

Ambele tabere sunt acum cu cuțitul la os. În vreme ce Hamas nu mai e decât o umbră a armatei de infanterie ușoară pe care o reprezenta în 2023, Israelul îndură cea mai gravă criză de legitimitate din istoria lui, dat fiind că țară după țară se așează la coada recunoașterii unui stat palestinian. Hamas îi aplaudă fățiș pe Keir Starmer, Emmanuel Macron și restul. Care continuă pe aceeași traiectoria în ciuda acestui fapt.

Slăbite de traumă, suferință, lupte politice interne, oboseală, antisemitism și demonizarea internațională, solidaritatea și rezistența populației israeliene sunt în declin. Ofensiva pentru cucerirea orașului Gaza City constituie ultima tentativă de a forța Hamasul să elibereze ostaticii și să-i pună capăt acestui război dezgustător.

Aici intervine ONU. În ciuda întregii ei spoieli de autoritate, ONU nu este nicidecum vreun forum al democrațiilor. Din contră, majoritatea membrilor ONU sunt autocrații și regimuri corupte care caută să-și obțină legitimitatea prin echivalența cu țările libere. Multe astfel de regimuri trag foloase individuale de pe urma demonizării Israelului.

De fapt, obligația izolării și condamnării Israelului e consfințită de înseși normele ONU. Nu mă credeți? Căutați Punctul 7 de pe Agenda Consiliului Drepturilor Omului al ONU, un organ prezidat de un adevărat far călăuzitor planetar al drepturilor omului, Iranul. E scris acolo, negru pe alb [de la înființarea organului, în 2006, situația din Israel e subiect permanent de discuție, inclus automat pe agenda fiecărei ședințe; nu mai există nici o altă țară în aceeași situație – n.trad.].

Cel puțin 12 angajați ai ONU sunt acuzați că au participat la atrocitățile din 7 octombrie. Clădirile ONU sunt folosite regulat drept baze de pornire a operațiunilor teroriste; se estimează că cel puțin 10% din angajații ONU din Gaza sunt teroriști fie din Hamas, fie din Jihadul Islamic Palestinian. Apoi mai sunt și personaje precum Francesca Albanese, Raportor Special ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate. Săptămâna aceasta ea insista că făptașii masacrului din 7 octombrie nu erau „ucigași, oameni înarmați până-n dinți ori combatanți”, ci erau „o forță politică”. Pe bune?

Iar în mai un alt responsabil ONU din zona umanitară, Tom Fletcher, informa la Radio 4 BBC că „14.000 de bebeluși” urmau să moară în Gaza în următoarele „48 de ore”, o acuzație repetată apoi și în parlamentul britanic de 13 deputați. Când respectivele decese nu s-au mai materializat, nimănui nu i-a păsat.

Tristul adevăr e acela că, în mâinile ONU, ajutorul umanitar a ajuns să fie încă o armă politică. Când ONU era cea care controla distribuirea ajutoarelor în Gaza, acestea ajungeau cu regularitate la Hamas, care apoi le scotea la vânzare pentru a-și plăti combatanții.

Acesta e motivul pentru care Israelul a preluat sub controlul său operațiunea umanitară, distribuindu-i populației ajutoarele direct și gratuit. Dar mai întâi, pentru a reduce stocurile de hrană pe care și le făcuseră jihadiștii în tuneluri, Israelul a trebuit să taie aprovizionarea câteva luni.

Aceea a fost într-adevăr o eroare, fiindcă a provocat panică, fenomenul stocării inutile și explozia prețurilor. Ca de obicei, greșeala Ierusalimului a fost răstălmăcită drept probă a „genocidului”. Și, predictibil, ONU – care a agravat criza prin refuzul de a se mai implica oricum – a pretins că Israelul „folosește înfometarea ca pe o armă de război”.

Cam aceasta e ONU. Care prin proclamarea formală a foametei în Gaza a trecut acum Rubiconul. Ni se cere să credem că privațiunile din Fâșie sunt pe potriva puținelor cazuri de foamete recunoscute internațional în acest secol: Sudanul de Sud, Sudan și Somalia.

Pare improbabil, când te gândești că începând din mai 10.000 de camioane cu ajutoare au intrat în Gaza, 2.300 de cutii au fost parașutate și peste 2,2 milioane de pachete alimentare familiale le-au fost distribuite săptămânal localnicilor. Analiza datelor din ianuarie-martie demonstrează că în Gaza a intrat mai multă hrană decât înainte de război. Și totuși, dacă ar fi să ne luăm după ONU, guvernul de la Ierusalim cheltuie resurse enorme pentru a-i hrăni pe locuitorii Gazei și simultan îi își înfometează.

Cum a ajuns ONU la aceasta clasificare a foametei? Conform MAE israelian, ONU și-a ignorat propriile criterii de mortalitate, a utilizat date suspecte furnizate de Hamas și și-a coborât propriul prag minim pentru a-i putea oferi Gazei această foamete la comandă.

Predictibil, cei de partea ONU au acuzat Israelul, fără vreo ironie intenționată, de o „campanie concertată de dezinformare”.

Și astfel ajungem la jurnaliști. Din când în când se mai întâmplă – cum a fost recent, când BBC încerca să treacă o bolnavă de leucemie drept victimă a înfometării – ca acuzațiile false să fie demontate. Săptămâna aceasta publicația

Free Press a dezvăluit că peste o duzină de fotografii folosite de presa mondială pentru a ilustra înfometarea reprezintă în realitate pacienți suferind de diverse boli.

Israelul i-a dispus acum faimoasei sale agenții de informații Unit 8200 să strângă probe privind consumul alimentar din Gaza. Însă aceste informații sunt deja în domeniul public. Căutați pe Instagram „restaurante din Gaza”. Eu unul am văzut falafel, cârnați, șase sortimente de înghețată și clătite cu Nutella. Uitați-vă la ce postează în timp real oamenii din Fâșie pe Snapchat. Focare izolate de foamete vor fi existând, dar sub nici o formă nu vorbim aici de Somalia.

Adevărat e și că distribuirea hranei e o provocare sumbră. În definitiv vorbim aici de un teatru de război. Și cazuri de malnutriție au existat. Chiar și înainte de război au existat, fiindcă e ce li se întâmplă celor mai săraci atunci când societatea lor e cârmuită de niște jihadiști incompetenți.

S-a zis cu bunul simț. Cu timpul, Occidentul a pierdut din vedere cine sunt cei care glorifică omorul, violul, mutilarea și răpirea, cine sunt cei care au pornit războiul și cine sunt cei care prelungesc războiul prin continuarea sechestrării ostaticilor.

Am ajuns, cu alte cuvinte, să pierdem din vedere care sunt diferențele între o democrație imperfectă în vreme de război și jihadiști. Undeva, de-a lungul acestui drum, ne vom pierde și pe noi înșine.

Sursa: The Telegraph/ Articol de Jake Wallis Simons/ Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA