Livrările de armament către Ucraina vor înceta imediat ce vor începe negocierile de pace pentru a pune capăt invaziei rusești, a declarat marți ministrul italian al apărării în parlamentul de la Roma, relatează The Guardian. „Sunt conștient că ajutorul militar va trebui să se încheie mai devreme sau mai târziu și se va încheia atunci […]
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat marţi rolul companiilor franceze în Ucraina, însă le-a îndemnat să facă „mai mult” pentru reconstrucţia acestei ţări, „fără a aştepta sfârşitul războiului”, relatează Agerpres. Conflictul provocat de Rusia, dincolo de un „cost umanitar uriaş”, „cauzează de asemenea distrugeri de foarte mare amploare asupra locuinţelor, clădirilor comerciale, drumurilor, podurilor” şi […]
Un infirmier care a fugit din orașul portuar Mariupol, situat în sudul țării, a descris cum toate fotografiile din copilărie i-au fost distruse când a fugit din regiune, informează Sky News. La câteva luni după ce regiunea importantă din punct de vedere strategic a fost capturată de trupele Kremlinului, aproximativ 30 de asistenți medicali de […]
Echipamente robotizate vor fi desfășurate în Harkov, în nord-estul Ucrainei, și în orașul portuar Herson, în sudul țării, pentru a ajuta la deminarea zonelor, informează Anton Gerashchenko, consilier guvernamental ucrainean, relatează Sky News. Într-un clip al guvernului ucrainean, împărtășit de Gerashchenko, membrilor publicului li se spune că echipamentul „va face posibilă deminarea obiectelor de la […]
Un oficial ucrainean a raportat o explozie în orașul ocupat Melitopol, relatează Sky News. Primarul ucrainean al orașului, aflat în exil, Ivan Fedorov, a declarat că o explozie a fost auzită în jurul orei 14:00 în centrul orașului, în apropierea unei școli de șah. Autoritățile ruse au blocat ulterior drumurile, iar locuitorii au putut observa […]
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat un ajutor de 843 de milioane de dolari pentru a sprijini infrastructura critică a țării în această iarnă, relatează CNN. Într-un discurs virtual la o conferință la Paris, Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de infrastructură electrică critică, precum și de importuri urgente de energie electrică din țările […]
Rusia a respins marți o propunere de pace în trei pași a președintelui ucrainean, relatează Sky News. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Ucraina trebuie să accepte noile „realități”, inclusiv capturarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene. Luni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut liderilor G7 să ofere echipament militar și […]
Olanda ar fi dispusă să găzduiască un nou tribunal, susţinut de ONU, pentru a judeca invazia Rusiei în Ucraina, a declarat luni ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, citat de Reuters, transmite News.ro. Împreună cu UE, Olanda ar căuta sprijin internaţional şi finanţare pentru tribunal, a declarat Hoekstra, adăugând că noua instanţă nu ar trebui […]
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că ar fi „deschis la ideea de a furniza Ucrainei sisteme de armament cu rază de acțiune mai lungă” dacă Rusia continuă să vizeze zone civile, relatează Sky News. Solicitările ucrainene de sisteme de rachete care ar putea lovi ținte aflate la mulți kilometri de granița cu […]
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit să suplimenteze cu încă 2 miliarde de euro un fond care a fost folosit pentru a plăti sprijinul militar acordat Ucrainei, relatează Sky News. De asemenea, Consiliul European a declarat că există posibilitatea unei noi majorări într-o etapă ulterioară, creșterea totală până în 2027 ajungând până la […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni cu liderii Grupului celor 7 națiuni, inclusiv cu președintele american Joe Biden, pentru o întâlnire virtuală programată luni, a confirmat pentru CNN un înalt oficial al administrației de la Casa Albă. Liderii vor „discuta despre progresele pe care le-am făcut împreună sub președinția germană pentru a aborda cele […]
Ambasada ucraineană din Grecia a primit un „pachet sângeros”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, relatează CNN. „Adresa expeditorului este aceeași cu cea de pe restul plicurilor care au fost primite anterior la ambasadele și consulatele ucrainene: Showroom-ul de mașini Tesla din orașul german Sindelfingen”, a declarat Nikolenko luni pe […]