G4Media.ro

Emmanuel Macron îndeamnă companiile franceze să facă mai mult pentru reconstrucția Ucrainei,…

Sursa foto: European Council

Emmanuel Macron îndeamnă companiile franceze să facă mai mult pentru reconstrucția Ucrainei, fără a aștepta sfârșitul războiului

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat marţi rolul companiilor franceze în Ucraina, însă le-a îndemnat să facă „mai mult” pentru reconstrucţia acestei ţări, „fără a aştepta sfârşitul războiului”, relatează Agerpres.

Conflictul provocat de Rusia, dincolo de un „cost umanitar uriaş”, „cauzează de asemenea distrugeri de foarte mare amploare asupra locuinţelor, clădirilor comerciale, drumurilor, podurilor” şi altor „infrastructuri vitale”, a declarat preşedintele francez în timpul unei conferinţe bilaterale pentru rezilienţa şi reconstrucţia Ucrainei organizată la Paris.

În timp ce conferinţa internaţională organizată în timpul dimineţii în capitala franceză, cu numeroase state şi organizaţii, a permis generarea a „mai mult de un miliard de euro” contribuţii de urgenţă pentru a ajuta Kievul să treacă peste iarnă, Emmanuel Macron s-a adresat companiilor franceze.

„Mobilizarea companiilor” este, „în opinia mea, crucială”, a declarat Macron la Ministerul de Economie, susţinând că 700 dintre ele au răspuns pozitiv la apelul acestei conferinţe franco-ucrainene.

Macron a anunţat contracte semnate în valoare totală de 100 de milioane de euro, care prevăd inclusiv furnizarea de şine, de poduri sau de seminţe, precum şi un acord bilateral în materie de oraşe durabile în perspectiva reconstrucţiei.

Dincolo de state şi de instituţii financiare internaţionale, „companiile sunt cele care vor pune în aplicare, în fiecare dintre sectoarele-cheie, realizările lor tehnice, soluţiile lor, pentru a ajuta la redresarea economică a Ucrainei”, a pledat preşedintele francez.

„Şi aceasta fără a aştepta sfârşitul războiului”: „de fiecare dată când un teritoriu este eliberat de armata ucraineană, este indispensabil să se înceapă reconstrucţia, să se readucă serviciile vitale”, „pentru ca încrederea să revină”, a insistat Emmanuel Macron.

Potrivit lui Macron, numeroase companii franceze „au rămas” în Ucraina în pofida conflictului, „proiecte continuă”, altele „vor fi reluate”.

„Aţi făcut deja mult, unii dintre voi”, „acum vrem să facem şi mai mult”, a mai spus Emmanuel Macron, subliniind că Franţa era înainte de invazia rusă „un partener economic important al Ucrainei, primul angajator internaţional din această ţară”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nene Macrou, nu ai inteles, reconstructia Ucrainei o vor face doar cei care ajuta acum!
    Franta ajuta de pe tusa, in timp ce sparge seminte.