Statele Unite

Reuters: Statele Unite vor elimina în curând unele entități chineze de pe lista de sancțiuni / Măsura va fi luată pe fondul unei cooperări mai strânse din partea Beijingului

14 dec. 1
Administrația Biden intenționează să elimine unele entități chineze de pe o listă comercială de sancțiuni, pe fondul unei cooperări mai strânse din partea Beijingului, a declarat miercuri un oficial american pentru Reuters. Planul de a le elimina de pe așa-numita listă „neverificată”, care se așteaptă să apară în curând, se datorează unei mai mari disponibilități […]
Reuters: Statele Unite vor elimina în curând unele entități chineze de pe lista de sancțiuni / Măsura va fi luată pe fondul unei cooperări mai strânse din partea Beijingului

WSJ: Statele Unite se pregătesc să impună sancțiuni împotriva lui Vladimir Potanin, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia

14 dec.
Statele Unite se pregătesc să îi impună sancțiuni lui Vladimir Potanin, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, dar nu ar urma să sancționeze Nornickel, compania unde este acționar majoritar, a relatat miercuri Wall Street Journal, citând oficiali americani, potrivit Reuters. Se așteaptă ca acțiunea, care ar putea avea loc chiar joi, să includă […]
WSJ: Statele Unite se pregătesc să impună sancțiuni împotriva lui Vladimir Potanin, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia

Kremlin: Europa pur și simplu schimbă dependența de gaz de la Rusia la SUA / „Când europenii pierd miliarde de euro în fiecare zi, Washingtonul câștigă deja aceste miliarde de dolari”

11 dec. 44
Europa pur și simplu trece de la dependența de gazul rusesc la dependența de gazul natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, a transmis duminică agenția de presă RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters. Țările Uniunii Europene au purtat negocieri de urgență sâmbătă, în încercarea de a alinia un acord […]
Kremlin: Europa pur și simplu schimbă dependența de gaz de la Rusia la SUA / „Când europenii pierd miliarde de euro în fiecare zi, Washingtonul câștigă deja aceste miliarde de dolari”

După ce Xi Jinping a mers în Arabia Saudită, SUA trimit în China un diplomat de rang înalt pentru „a încălzi” relaţia bilaterală

11 dec. 2
Guvernul SUA va trimite în China prima delegaţie oficială la nivel înalt de când preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele american Joe Biden s-au angajat luna trecută, la Bali, să-şi amelioreze relaţiile bilaterale. Secretarul de stat adjunct pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel Kritenbrink, o va însoţi pe Laura Rosenberger, director principal pentru China […]
După ce Xi Jinping a mers în Arabia Saudită, SUA trimit în China un diplomat de rang înalt pentru „a încălzi” relaţia bilaterală

VIDEO Soț și soție, amândoi în vârstă de 100 de ani, au murit ținându-se de mână la doar câteva ore distanță, după o căsnicie de aproape opt decenii

10 dec. 11
Un soț și o soție, ambii în vârstă de 100 de ani și căsătoriți de aproape opt decenii, au murit ținându-se de mână la câteva ore distanță, relatează Daily Mail, Mirror și Metro.co.uk. Hubert și June Malicote s-au cunoscut la Biserica lui Dumnezeu din Hamilton, Ohio, în 1941, și s-au căsătorit doi ani mai târziu. […]
VIDEO Soț și soție, amândoi în vârstă de 100 de ani, au murit ținându-se de mână la doar câteva ore distanță, după o căsnicie de aproape opt decenii

The Times: Pentagonul a aprobat în mod tacit atacurile Ucrainei asupra unor baze militare din interiorul Rusiei / Washingtonul, mai predispus acum să livreze Kievului arme cu rază lungă de acțiune

10 dec. 6
Pentagonul a aprobat tacit atacurile cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei asupra unor ținte din interiorul Rusiei, după multiplele lovituri cu rachete ale președintelui Putin împotriva infrastructurii critice a Kievului, relatează The Times, citând surse din domeniul apărării din SUA. De când au început atacurile zilnice asupra civililor, în octombrie, Pentagonul și-a revizuit evaluarea […]
The Times: Pentagonul a aprobat în mod tacit atacurile Ucrainei asupra unor baze militare din interiorul Rusiei / Washingtonul, mai predispus acum să livreze Kievului arme cu rază lungă de acțiune

Șeful Pentagonului: Rusia „își extinde și modernizează arsenalul nuclear”

10 dec. 1
Lloyd Austin, secretarul american al apărării, a afirmat că Moscova își „extinde și modernizează” arsenalul nuclear – în timp ce războiul din Ucraina continuă, relatează Sky News. Comentariile sale vin în contextul în care președintele rus Vladimir Putin continuă să sugereze că ar putea folosi arme nucleare pentru a proteja Rusia. „Rusia își modernizează și […]
Șeful Pentagonului: Rusia "își extinde și modernizează arsenalul nuclear"

Statele Unite „plănuiesc noi sancțiuni împotriva Rusiei”, în baza Legii Magnitsky

09 dec.
Statele Unite ar plănui să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru a pedepsi Moscova pentru utilizarea de drone iraniene în Ucraina, relatează Reuters, preluată de Sky News. Citând doi oficiali americani, agenția a precizat că sancțiunile vor fi impuse în temeiul Global Magnitsky Act, o lege din 2016 care autorizează guvernul SUA să sancționeze oficiali […]
Statele Unite „plănuiesc noi sancțiuni împotriva Rusiei”, în baza Legii Magnitsky

Blinken spune că SUA vor putea „în curând să numească” Suedia și Finlanda aliați NATO

09 dec.
Statele Unite vor putea „în curând să numească” Suedia și Finlanda aliați NATO, a declarat joi secretarul de stat Antony Blinken, în urma unei întâlniri cu omologii săi suedez și finlandez, întrebat despre admiterea lor în alianța de apărare, relatează CNN. „Sunt convins, pe baza a tot ceea ce știu, că în curând vom putea […]
Blinken spune că SUA vor putea "în curând să numească" Suedia și Finlanda aliați NATO

Disney+ îşi lansează versiunea cu reclame în Statele Unite / Abonamentul va costa 8 dolari pe lună / Vor fi 4 minute de publicitate pe oră

08 dec.
Disney+ anunţă lansarea unei versiuni mai ieftine, în care sunt afişate reclame, disponibilă din 8 decembrie în Statele Unite. Aceasta costă mai puţin decât cea Premium şi se numeşte Disney+ Basic. Pentru 8 dolari pe lună, Disney+ Basic oferă acces la întregul catalog de producţii disponibile în cadrul serviciului, care poate fi vizionat pe până la […]
Disney+ îşi lansează versiunea cu reclame în Statele Unite / Abonamentul va costa 8 dolari pe lună / Vor fi 4 minute de publicitate pe oră

UPDATE Rusia o eliberează pe baschetbalista americană Brittney Griner într-un schimb cu traficantul de arme Viktor Bout, deținut în SUA de 12 ani / Reacția lui Biden

08 dec. 11
UPDATE Președintele Joe Biden s-a adresat joi dimineață națiunii, de la Casa Albă, cu privire la eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner, relatează CNN. „După luni de zile în care a fost reținută pe nedrept în Rusia, deținută în circumstanțe intolerabile, Brittney se va întoarce în curând în brațele celor dragi și ar fi trebuit să […]
UPDATE Rusia o eliberează pe baschetbalista americană Brittney Griner într-un schimb cu traficantul de arme Viktor Bout, deținut în SUA de 12 ani / Reacția lui Biden

CNN: SUA ia în calcul solicitările Ucrainei pentru controversatele muniții cu dispersie, interzise de peste 100 de țări, dar folosite în razboi de către Rusia

08 dec. 2
Oficialii și legislatorii ucraineni au cerut în ultimele luni administrației Biden și membrilor Congresului să furnizeze armatei ucrainene focoase cu muniție cu dispersie, arme care sunt interzise de peste 100 de țări, dar pe care Rusia continuă să le folosească cu efecte devastatoare în interiorul Ucrainei, relatează CNN. Cererea ucrainenilor pentru munițiile cu dispersie, care […]
CNN: SUA ia în calcul solicitările Ucrainei pentru controversatele muniții cu dispersie, interzise de peste 100 de țări, dar folosite în razboi de către Rusia

SUA adaugă pe lista neagră mai multe companii care au ajutat armata rusă, programul nuclear al Pakistanului și o firmă de electronice din Iran

07 dec.
Casa Albă a pus pe lista neagră o serie de companii pentru că au ajutat armata rusă, activitățile nucleare ale Pakistanului sau pentru că au aprovizionat o companie iraniană de electronice, relatează Sky News. Entitățile, cu sediul în Letonia, Pakistan, Rusia, Singapore și Elveția, au fost adăugate pe o listă de control al exporturilor din […]
SUA adaugă pe lista neagră mai multe companii care au ajutat armata rusă, programul nuclear al Pakistanului și o firmă de electronice din Iran

Casa Albă spune că nu a încurajat Ucraina să „escaladeze” războiul cu Rusia / Moscova acuză Kievul că a atacat cu drone baze militare aflate în interiorul teritoriului rusesc

07 dec. 8
Statele Unite par să se fi distanțat de o serie de aparente atacuri cu drone în Rusia, despre care se crede că au fost efectuate de Ucraina, relatează Sky News. Loviturile au vizat ținte militare, inclusiv aerodromuri care adăpostesc aeronave folosite pentru desfășurarea de arme în Ucraina. John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului […]
Casa Albă spune că nu a încurajat Ucraina să „escaladeze” războiul cu Rusia / Moscova acuză Kievul că a atacat cu drone baze militare aflate în interiorul teritoriului rusesc

Kremlinul pretinde că sprijinul SUA pentru Ucraina „este de o natură extrem de conflictuală” față de Rusia

07 dec. 6
Kremlinul a calificat un proiect de lege privind ajutorul militar al SUA, care prevede acordarea a 800 de milioane de dolari Ucrainei, drept „confruntare” față de Rusia, informează Sky News. Este de așteptat ca proiectul de lege să treacă de Congres în această lună și apoi va fi trimis la Casa Albă pentru a fi […]
Kremlinul pretinde că sprijinul SUA pentru Ucraina „este de o natură extrem de conflictuală” față de Rusia

Autoritățile din SUA au descoperit un câine într-un bagaj de mână la un punct de control al unui aeroport din Wisconsin

07 dec.
A fost o săptămână de descoperiri ciudate pentru Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din SUA: Un pachet de șase nunchakucks și alte obiecte ascuțite – și acum un câine într-un rucsac, relatează CNN. „Un câine a fost trimis din greșeală prin raze X” la Aeroportul Regional Dane County din Madison, Wisconsin, în această săptămână, a […]
Autoritățile din SUA au descoperit un câine într-un bagaj de mână la un punct de control al unui aeroport din Wisconsin

SUA nu împiedică Ucraina să dezvolte capacități de atac cu rază lungă de acțiune, afirmă șeful Pentagonului

07 dec. 4
SUA nu lucrează pentru a împiedica Ucraina să își dezvolte propriile capacități de atac cu rază lungă de acțiune care ar putea viza teritoriul rusesc, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, relatează CNN. „Nu lucrăm pentru a împiedica Ucraina să își dezvolte propriile capacități”, a declarat Austin marți. Comentariile sale vin după ce […]
SUA nu împiedică Ucraina să dezvolte capacități de atac cu rază lungă de acțiune, afirmă șeful Pentagonului

Rusia respinge sugestiile SUA pentru negocieri de pace cu Ucraina și spune că „nu există nicio șansă” de discuții momentan

06 dec. 2
Kremlinul a răspuns la comentariile SUA, afirmând că este nevoie de o pace corectă și pe termen lung, dar că „nu există nicio șansă” de discuții în acest moment, relatează Sky News. Luni, secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat că Rusia ar putea căuta o modalitate de a se retrage din Ucraina fără […]
Rusia respinge sugestiile SUA pentru negocieri de pace cu Ucraina și spune că „nu există nicio șansă” de discuții momentan

Luptele din Ucraina vor continua la un „ritm redus” pe timpul iernii – serviciile de informații americane

05 dec. 3
Un „ritm redus” al luptelor din Ucraina este de așteptat să continue pe parcursul lunilor de iarnă, pe măsură ce se întrevăd perspective mai bune pentru forțele ucrainene în lunile următoare, a declarat SUA, potrivit The Guardian. Vorbind în timpul unui forum de apărare la sfârșitul săptămânii, Avril Haines, director al serviciilor de informații naționale […]
Luptele din Ucraina vor continua la un „ritm redus” pe timpul iernii – serviciile de informații americane

Echipa de fotbal a Iranului a avut parte de primire modestă după înfrângerea de la Cupa Mondială împotriva SUA, un meci jucat pe fondul protestelor antiguvernamentale

01 dec. 1
Echipa națională de fotbal a Iranului a avut parte de o primire modestă acasă după înfrângerea de la Cupa Mondială în fața Statelor Unite, un meci jucat pe fondul protestelor antiguvernamentale în desfășurare în Iran, notează AP.   Jucătorii s-au întors din Qatar miercuri seara târziu, la o zi după înfrângerea cu 1-0. Protestatarii antiguvernamentali, […]
Echipa de fotbal a Iranului a avut parte de primire modestă după înfrângerea de la Cupa Mondială împotriva SUA, un meci jucat pe fondul protestelor antiguvernamentale

Marea Britanie restricționează camerele de supraveghere chinezești în clădirile guvernamentale din cauza temerilor legate de securitate / Și Statele Unite au impus restricții pentru camerele produse de firme chineze

24 nov. 2
Guvernul britanic a cerut joi ministerelor sale să nu mai instaleze camere de supraveghere cu legături chinezești în clădirile sensibile, invocând riscuri de securitate, scrie Reuters. Decizia vine după o analiză a „riscurilor de securitate actuale și viitoare posibile asociate cu instalarea sistemelor de supraveghere vizuală pe domeniul guvernamental”, a declarat ministrul fără portofoliu, Oliver […]