Mii de aplicații pentru smartphone din magazinele online ale Apple și Google conțin coduri informatice dezvoltate de o companie de tehnologie, Pushwoosh, care se prezintă ca având sediul în Statele Unite, dar care este de fapt rusă, a constatat Reuters. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenție a Statelor Unite pentru combaterea amenințărilor […]
mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, s-a extins la începutul acestui an cu un nou birou în Elveția, în completarea celor din București, Iași, Sibiu și Cluj. Până la finele anului, compania își propune crearea unei echipe de 10 oameni pentru biroul nou, precum și creșterea portofoliului cu noi clienți din Elveția. „Extinderea […]
Ucraina foloseşte un software de recunoaştere facială pentru a identifica cadavrele soldaţilor ruşi morţi şi pentru a informa familiile acestora, a declarat vicepremierul ucrainean pentru Reuters, transmite News.ro. Mikhailo Fedorov, vicepremierul Ucrainei, care conduce şi Ministerul pentru transformare digitală, a declarat pentru Reuters că Ucraina a folosit software-ul Clearview AI pentru a găsi conturile de […]
Autoritatea europeană de supraveghere a protecţiei datelor (EDPS) a cerut marţi o interdicţie asupra controversatului software Pegasus, dezvoltat de grupul israelian NSO şi care a permis spionarea telefoanelor unor jurnalişti, politicieni, militanţi pentru drepturile omului şi şefi de companii din diverse ţări, informează Reuters, citată de Agerpres. EDPS susţine că utilizarea Pegasus poate conduce la […]
O serie de e-mailuri care pretind a fi transmise clienţilor de Banca Transilvania au fost reclamate recent de către utilizatorii de internet, scrie Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), pe pagina sa de Facebook. „Verificaţi cu atenţie sursa mesajului, iar atunci când nu sunteţi siguri, verificaţi transmiterea lui cu expeditorul. Infractorii […]
Tesla a introdus opţiunea ca unii dintre clienţii săi să se poată abona la un sistem de asistenţă software avansată pentru şoferi, de 199 de dolari pe lună, numit „Full Self-Driving capability” (FSD – capabilitate de conducere autonomă completă), în loc să plătească 10.000 de dolari, transmite Reuters, citată de News.ro. Tesla a spus anterior […]
Facebook a redus, în ultimele luni, diseminarea conţinutului violent, de ură sau sexual, ca urmare, mai ales, a implementării unui software bazat pe inteligenţă artificială, capabil să stabilească legături între mesaje, imagini sau comentarii, informează AFP. Până în prezent, sistemul de detectare a reţelei sociale permitea analizarea unui singur conţinut la un moment dat, fără […]
Atta Systems , furnizorul global de servicii software de top, fondat în România, a anunțat astăzi deschiderea unui nou birou în Singapore, se arată într-un comunicat al companiei. Compania își propune să își aducă aportul la transformarea digitală din regiune prin furnizarea clienților săi de servicii de dezvoltare software și strategie de produse software, de […]