palatul cotroceni

Președintele Iohannis găzduiește la Palatul Cotroceni Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

04 sept. 2
Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), transmite News.ro. Iniţiativa celor Trei Mări este un format diplomatic care reunește țările din estul și centrul Europei, cu scopul de a stimula colaborarea dintre acestea. Formatul este susținut de SUA și are printre scopuri […]
Președintele Iohannis găzduiește la Palatul Cotroceni Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

În timp ce Guvernul caută soluții de reducere a risipei energetice și tot mai multe instituții renunță la iluminatul arhitectural, Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului

17 sept. 1
Palatul Cotroceni va fi iluminat, sâmbătă începând cu ora 20:00, în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, informează Administraţia Prezidenţială. Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului are ca temă în acest an „Siguranţa Medicamentelor”. Iluminarea Palatului Cotroceni are loc în condițiile în care tot mai multe instituții publice renunță la iluminatul arhitectural pe […]
În timp ce Guvernul caută soluții de reducere a risipei energetice și tot mai multe instituții renunță la iluminatul arhitectural, Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului

Palatul Cotroceni, iluminat în culorile drapelului ucrainean, cu prilejul Zilei Europei

09 mai 6
Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe Twitter o fotografie cu Palatul Cotroceni iluminat în culorile drapelului Ucrainei, cu prilejul Zilei Europei. „Ziua Europei ne găseşte anul acesta într-un context complet redefinit. După provocarea majoră a pandemiei de COVID-19, trăim în aceste zile realitatea războiului la graniţele Uniunii Europene, care a generat cea mai mare criză […]
Palatul Cotroceni, iluminat  în culorile drapelului ucrainean, cu prilejul Zilei Europei

Ședință privind gestionarea pandemiei, la Palatul Cotroceni

04 mart. 6
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, vineri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor fi prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi membri ai Cabinetului, transmite Agerpres. La şedinţă participă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de […]
Ședință privind gestionarea pandemiei, la Palatul Cotroceni

UPDATE Circa 100 de sindicaliști din sănătate protestează în fața Guvernului / Mitingul se mută la 12.30 la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului

28 dec. 4
Sindicaliştii ”Solidaritatea sanitară” protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului, pentru acordarea drepturilor salariale. De asemenea, în paralel, vor avea loc manifestări de susţinere în spitalele din ţară, transmite News.ro UPDATE 11.00: Cîteva zeci de sindicaliști s-au strâns în fața Guvernului. Manifestanţii colindă autorităţile cu ”Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” […]
UPDATE Circa 100 de sindicaliști din sănătate protestează în fața Guvernului / Mitingul se mută la 12.30 la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului

GALERIE FOTO Maia Sandu, primită cu onoruri militare la Palatul Cotroceni, în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale dintre România și Republica Moldova

23 nov. 12
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni, de şeful statului, Klaus Iohannis. Primirea cu onoruri militare a avut loc pe platoul de ceremonii. Din delegaţia şefului statului fac parte, printre alţii, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Ion Oprişor, Bogdan Marinescu, Daniela […]
GALERIE FOTO Maia Sandu, primită cu onoruri militare la Palatul Cotroceni, în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale dintre România și Republica Moldova

Klaus Iohannis, alături de Florin Cîțu la Ziua Pompierilor: Munca voastră este tot mai legată de încălzirea globală/ Trebuie să creăm o cultură a prevenției, pentru ca oamenii să știe cum să reacționeze în situațiile de urgență majoră

13 sept. 17
Președintele Klaus Iohannis a participat alături de premierul Florin Cîțu și ministrul de Interne Lucian Bode la festivitatea de Ziua Pompierilor, organizată la Palatul Cotroceni. Iohannis a subliniat rolul ”cu valențe strategice” pe care pompierii îl au în apărarea populației în contextul în care munca acestora este tot mai legată de fenomenul încălzirii globale. Președintele […]
Klaus Iohannis, alături de Florin Cîțu la Ziua Pompierilor: Munca voastră este tot mai legată de încălzirea globală/ Trebuie să creăm o cultură a prevenției, pentru ca oamenii să știe cum să reacționeze în situațiile de urgență majoră

Klaus Iohannis folosește o bicicletă electrică. Un model similar costă 2500 de euro

05 aug. 14
Un magazin online specializat în articole legate de ciclism i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru faptul că încurajează mersul pe bicicletă, prezentând modelul folosit de acesta în deplasarea de joi, către Palatul Cotroceni.  ”Îi mulțumim domnului Președinte Klaus Iohannis pentru încurajarea mersului pe bicicletă și sperăm ca tot mai mulți să urmeze exemplul”, apare scris pe […]
Klaus Iohannis folosește o bicicletă electrică. Un model similar costă 2500 de euro

Palatul Cotroceni: iluminatul oprit în această seară pentru a celebra Ora Pământului

27 mart. 8
Administrația Prezidențială celebrează sâmbătă mișcarea Ora Pământului prin întreruperea iluminatului interior și exterior al Palatului Cotroceni în intervalul orar 20:30-21:30, potrivit unui comunicat. Ora Pământului își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la protejarea mediului înconjurător pentru a combate criza climatică și pentru a ne asigura propria sănătate și prosperitate. Earth Hour este […]
Palatul Cotroceni: iluminatul oprit în această seară pentru a celebra Ora Pământului

Președintele Iohannis continuă seria ședințelor cu miniștrii Guvernului Cîțu: Azi i-a chemat la Palatul Cotroceni pe Dan Barna, Cătălin Drulă și Bogdan Gheorghiu

28 ian. 3
Președintele Klaus Iohannis are joi, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu vicepremierul Dan Barna și cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Anterior întrevederii cu miniștrii USR, șeful statului va avea, la ora 15:00, o întâlnire și cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu (PNL). Klaus Iohannis a avut în ultima perioadă ședințe regulate cu […]
Președintele Iohannis continuă seria ședințelor cu miniștrii Guvernului Cîțu: Azi i-a chemat la Palatul Cotroceni pe Dan Barna, Cătălin Drulă și Bogdan Gheorghiu

VIDEO Protest al sindicaliștilor de la Cartel Alfa la Cotroceni, nemulțumiți de nivelul salariului minim brut pe ţară/ Cei aproximativ 100 de protestatari fac parte din caravana care a pornit din Baia Mare pe 14 ianuarie

18 ian. 17
Aproximativ 100 de sindicaliști de la Cartel Alfa protestează luni, între orele 10.00-12.00, în fața Adminitrației Prezidențiale, nemulțumiți de valoarea salariului minim brut pe țară stabilită de Guvern și de plafonarea veniturilor bugetarilor la nivelul anului 2020. „Nu cerem majorări salariale și pensii mărite, cerem doar respectarea legilor (…) Dacă Guvernul cere polițiștilor să respecte […]
VIDEO Protest al sindicaliștilor de la Cartel Alfa la Cotroceni, nemulțumiți de nivelul salariului minim brut pe ţară/ Cei aproximativ 100 de protestatari fac parte din caravana care a pornit din Baia Mare pe 14 ianuarie

O nouă ședință la Palatul Cotroceni pe tema măsurilor referitoare la gestionarea pandemiei de coronavirus

25 nov. 9
Președintele Klaus Iohannis i-a convocat miercuri la Palatul Cotroceni, la ora 15:00, pe premierul Ludovic Orban împreună cu Nelu Tătaru și Raed Arafat pentru o nouă ședință privind măsurile de gestionare a pandemiei de coronavirus, transmite Administrația Prezidențială. O întâlnire similară, pe tema campaniei de vaccinare anti-Covid, a avut loc și luni la Palatul Cotroceni […]
O nouă ședință la Palatul Cotroceni pe tema măsurilor referitoare la gestionarea pandemiei de coronavirus

Deputatul comunităților evreiești din România, Silviu Vexler, a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Cavaler

29 oct. 11
Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, joi, pe deputatul minorităţilor naţionale Silviu Vexler, preşedinte al Grupului Parlamentar România-Israel, cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Cavaler, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres. „V-am conferit Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Cavaler pentru activitatea dumneavoastră deosebită în ceea ce priveşte […]
Deputatul comunităților evreiești din România, Silviu Vexler, a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Cavaler

VIDEO Iohannis: Tendința e de creștere accelerată a ratei infectărilor. Măsurile de restricție sunt inevitabile. Alegerile trebuie să aibă loc, nu putem funcționa cu un Parlament fără puteri depline. O pandemie nu e un ghinion, e o catastrofă

07 oct. 33
Cifrele raportate în România privind infectările cu noul coronavirus, dar şi decesele din cauza COVID-19 „trag un puternic semnal de alarmă de care avem toţi responsabilitatea să ţinem cont”, a afirmat, miercuri, la Palatul Cotroceni, preşedintele României, Klaus Iohannis. El a afirmat că, în această zi, a fost înregistrată „cea mai mare creştere a numărului […]
VIDEO Iohannis: Tendința e de creștere accelerată a ratei infectărilor. Măsurile de restricție sunt inevitabile. Alegerile trebuie să aibă loc, nu putem funcționa cu un Parlament fără puteri depline. O pandemie nu e un ghinion, e o catastrofă

VIDEO Iohannis: Această tergiversare a legii izolării și carantinei prin care PSD vrea să pară important sau interesant poate costa viața a zeci, poate chiar a sute de români

14 iul. 33
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că PSD „tergiversează” legea carantinării şi izolării şi a făcut apel la parlamentari să finalizeze discuţiile pe acest act normativ. „Sunt siderat de felul în care PSD a reacţionat şi reacţionează în Parlament acum când este în discuţie o lege foarte importantă, legea care reglementează izolarea persoanelor bolnave şi […]
VIDEO Iohannis: Această tergiversare a legii izolării și carantinei prin care PSD vrea să pară important sau interesant poate costa viața a zeci, poate chiar a sute de români

Președintele Klaus Iohannis, ședință pe teme economice cu guvernul la Palatul Cotroceni / Întâlnirea, după ce planul de relansare economică a fost aprobat de conducerea PNL

23 iun. 1
Președintele Klaus Iohannis va avea marți, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o ședință pe teme economice cu premierukl Ludovic Orban și mai mulți miniștri, printre care Florin Cîțu (Finanțe), Marcel Boloș (Fonduri Europene), Lucian Bode (Transporturi), Virgil Popescu (Economie) și Ionel Dancă (șeful Cancelariei), a informat Administrația prezidențială într-un comunicat de presă. Reuniunea […]
Președintele Klaus Iohannis, ședință pe teme economice cu guvernul la Palatul Cotroceni / Întâlnirea, după ce planul de relansare economică a fost aprobat de conducerea PNL

Preşedintele Iohannis are o nouă şedinţă cu premierul, guvernatorul BNR şi ministrul Finanţelor

22 mai 3
Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la ora 13,00, la Palatul Cotroceni, o nouă şedinţă privind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a informat Administraţia Prezidenţială. Şeful statului a mai avut o întâlnire […]
Preşedintele Iohannis are o nouă şedinţă cu premierul, guvernatorul BNR şi ministrul Finanţelor

Președintele Iohannis are astăzi o videoconferință cu liderii UE pe tema măsurilor de gestionare a coronavirusului. La final va susține o declarație de presă

10 mart. 13
Președintele Klaus Iohannis va avea marți, începând cu ora 18:00, o  ideoconferință cu șefii de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene pe tema măsurilor privind gestionarea coronavirusului, potrivit unui anunț de presă al Administrației Prezidențiale. La finalul videoconferinței, șeful statului va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Luni, premierul […]
Președintele Iohannis are astăzi o videoconferință cu liderii UE pe tema măsurilor de gestionare a coronavirusului. La final va susține o declarație de presă

Protest la Palatul Cotroceni. Circa 50 de persoane cer eliberarea lui fostului lider PSD din închisoare: Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim

16 iun. 42
În jur de 50 de oameni protestează, duminică, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, ei solicitând eliberarea din închisoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea, transmite Agerpres. Protestatarii scandează lozinci antiprezidenţiale, poartă pancarte şi steaguri tricolore, iar înscrisurile care se pot citi pe tricouri sau pe alte materiale sunt următoarele: „Liviu, deţinut politic, libertate”; […]
Protest la Palatul Cotroceni. Circa 50 de persoane cer eliberarea lui fostului lider PSD din închisoare: Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim

Președintele Iohannis: Am decis să chem partidele la consultări pe tema referendumului / PSD l-a propus ministru pe artizanul dezastrului de la alegerile din 2014. Corlățean nu va fi ministru la nimic

30 mai 44
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a convocat pentru săptămâna viitoare partidele parlamentare la consultări pentru a găsi împreună cele mai bune soluții pentru implementarea rezultatelor referendumului pe justiție din 26 mai. Șeful statului s-a declarat revoltat de propunerea ca Titus Corlățean să fie numit ministru. ”Nu e suficient că PSD și-a bătut joc […]
Președintele Iohannis: Am decis să chem partidele la consultări pe tema referendumului / PSD l-a propus ministru pe artizanul dezastrului de la alegerile din 2014. Corlățean nu va fi ministru la nimic

Iohannis va declara 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, într-o ceremonie care va avea loc luni, la Cotroceni

14 mai 13
Preşedintele Klaus Iohannis va declara 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, într-o ceremonie care va avea loc, luni, la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, transmite News.ro. „La 30 de ani de la Revoluţia sângeroasă din 1989, preşedintele Klaus Iohannis consideră prioritare asumarea corectă a trecutului […]
Iohannis va declara 2019 drept "Anul omagierii victimelor comunismului", într-o ceremonie care va avea loc luni, la Cotroceni